SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Coco Gauff a câștigat turneul de la Wuhan » Victorie în două seturi în finala cu Jessica Pegula

Coco Gauff în acțiune la Wuhan FOTO Guliver/GettyImages
Coco Gauff în acțiune la Wuhan FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 12 octombrie 2025 16:18 / Actualizat duminica, 12 octombrie 2025 16:31

Numărul trei mondial, Coco Gauff (21 de ani), a învins-o pe Jessica Pegula în două seturi în finala turneului WTA 1000 de la Wuhan, din China. Scorul a fost 6-4, 7-5.

Acesta este al treilea titlu de categorie WTA 1000 din cariera sa, iar prin această victorie, Gauff își consolidează poziția a treia în clasamentul mondial.

Coco Gauff a învins în finala 100% americană

La Wuhan a avut loc o finală 100% americană între două dintre cele mai în formă jucătoare din clasamentul WTA.

Finala se anunța destul de echilibrată, având în vedere că ambele jucătoare sunt experimentate pe suprafață rapidă. De asemenea, cele două au fost în trecut partenere la proba de dublu. Un factor decisiv a fost efortul acumulat de Pegula în săptămânile anterioare, care i-a afectat începutul de meci. 

Astfel, Coco Gauff și-a adjudecat ultima finală din acest sezon asiatic de hard. În primul set, Gauff a început fantastic, dar Pegula dăduse semne de revenire. Totuși, tot Gauff a fost cea care a dictat ritmul și s-a impus cu 6-4. Setul 2 a fost mult mai echilibrat, dar tot numărul trei mondial s-a impus cu scorul de 7-5.

Finala a durat 1 oră și 44 de minute.

Pentru campioana din acest an de la Roland Garros, victoria de la Wuhan reprezintă al treilea turneu WTA 1000 pe care îl câștigă. Aceasta s-a mai impus la  Cincinnati 2023 și Beijing 2024.

Record stabilit de Gauff

Victoria de la Wuhan reprezintă un record pentru jucătoarea americană. Aceasta a devenit a doua jucătoare care câștigă ambele turnee de 1000 de puncte organizate în China. Acest lucru a mai fost realizat doar de Caroline Garcia care a câștigat turneele de la Beijing și Wuhan în 2017.

Citește și:
Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB! „A fost la mine acasă!”
Superliga
Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB! „A fost la mine acasă!”
Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Superliga
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează