SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Confuzie generală în circuitul ATP după anunțul operației lui Andy Murray » Mister în jurul participării la Wimbledon

Andy Murray s-a accidentat în turneul de la Queen's. Foto: Imago
Andy Murray s-a accidentat în turneul de la Queen's. Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 23 iunie 2024 20:55 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 20:55

Andy Murray a suferit o nouă operație la spate în acest weekend, iar toate informațiile duceau către o absență de la Wimbledon, acolo de unde va lipsi și Rafael Nadal. De altfel, așa a anunțat azi și ATP pe X, fostul Twitter.

Totuși, în prezent este o confuzie generală în circuit, în condițiile în care ATP a șters anunțul din această după-amiază. Fostul lider ATP s-a accidentat în turul al doilea de la Queen's, iar imediat a luat decizia să se opereze.

Primele informații au apărut în presa din Marea Britanie că va lipsi cel puțin 6 săptămâni de pe teren, asta însemnând că nu va putea participa la Wimbledon, competiție care va începe pe 1 iulie 2024.

ATP a anunțat absența lui Murray la Wimbledon, apoi a șters mesajul

Așa că și ATP s-a grăbit să posteze pe rețelele de socializare: „După o operație la un chist pe canalul spinal, Andy Murray este out de la Wimbledon. Recuperare rapidă, Andy, o să-ți simțim lipsa acolo”.

Însă, la doar câteva ore după, tweet-ul a fost șters de pe internet, în condițiile în care echipa lui Murray ar fi anunțat că nicio decizie nu s-a luat în privința participării la Wimbledon.

Acum, „misterul” continuă cu doar câteva zile înainte de startul turneului favorit al scoțianului, susțin jurnaliștii britanici.

Pe tabloul feminin, Simona Halep nu a primit wildcard din partea organizatorilor englezi.

Murray, „diamantul” tenisului britanic în 15 ani, cu 2 medalii de aur la Jocurile Olimpice și 3 titluri de Mare Șlem

Andy Murray este unul dintre cei mai valoroși jucători ai ultimilor 15 ani, dar operațiile la spate i-au cauzat nenumărate probleme în ultimii 7-8 ani.

Totul a început cu prima intervenție din 2017, când era pe primul loc în lume, iar scoțianul nu a mai fost același jucător după revenire. Până atunci, Murray obținuse două medalii de aur la Jocurile Olimpice, dar și 3 titluri de Mare Șlem, două la Wimbledon și unul la US Open.

Confuzie generală în circuitul ATP după anunțul operației lui Andy Murray » Mister în jurul participării la Wimbledon
Andy Murray a ridicat a doua oară trofeul de la Wimbledon, în 2016. Foto: Imago

De asemenea, Andy a fost și unul dintre cei mai ghinioniști jucători în deceniul trecut, cu 8 finale pierdute, dintre care 5 la Australian Open și câte una la Roland Garros, Wimbledon și US Open. Murray a fost în mai multe rânduri și lider în clasamentul ATP, având lupte aprige cu rivalii Djokovic, Nadal sau Federer.

VIDEO. Campioana de la Wimbledon 2023 s-a accidentat cu 10 zile înainte de startul turneului de Mare Șlem

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează