SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Corespondență de la specialistul GSP Roxana Fleșeru, singurul ziarist român acreditat la Wimbledon » Specialişti pe iarbă » Florin Mergea şi Rohan Bopanna s-au calificat în optimi la Wimbledon

Articol de - Publicat sambata, 04 iulie 2015 00:00

Florin Mergea şi Rohan Bopanna s-au calificat ieri în optimi de finală la Wimbledon, după ce i-au învins pe Thomaz Belucci și Guillermo Duran cu 7-5, 7-6 (5), 7-6 (5).

Florin Mergea este pentru prima oară în optimile de finală la Wimbedon.  El şi Rohan Bopanna au obţinut calificarea după un meci de trei seturi foarte strînse cu Belluci şi Duran.

"N-a fost deloc uşor, ar fi fost mai bine dacă reuşeam să facem break-ul mai devreme, ei au jucat solid, nu degeaba i-au învins pe Stepanek şi Iujnîi", a spus Florin. 

La All England Club, el a avut cele mai mari performanţe, cîştigînd de trei ori la juniori, dintre care o dată la simplu, în 2003.

E bucuros că acum are un partener a cărui suprafaţă preferată e iarba. "Ne înţelegem bine, ne merge jocul. Asta s-a văzut şi la Madrid, iar Rohan e specialist pe iarbă, e suprafaţă lui favorită", a spus Mergea.

Cei doi au deja un trofeu cucerit pe iarbă în acest sezon, la Halle, şi visează la un drum cît mai lung la Wimbledon. În calea lor, în următorul tur ies experimentații Lukasz Kubot și Max Mirnîi.

Maraton pentu Horia

Horia Tecău şi Jean Julien Rojer au compensat în meciul de ieri ce n-au jucat în primul tur, cînd după doar trei game-uri adversarii lor s-au retras. Ieri însă, au jucat trei ore şi treizeci şi şase de minute cu Andre Begemann şi Julian Knowle.

Perechea româno-olandeză a pierdut primele două seturi, dar a revenit apoi, punînd punct meciului cu 1-6, 3-6, 6-4, 6-2, 15-13. În optimi de finală ei îi vor întîlni pe învingătorii din meciul Robert Lindstedt, Jurgen Melzer (Sue/Aut)-Lleyton Hewitt, Tanasi Kokkinakis (Aus/Aus).

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Profit.ro
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează