Articol de GSP - Publicat marti, 05 mai 2015 00:00
Este lecția care se suprapune peste cea de la Melbourne, din ianuarie, oferindu-i nuanțe care vizează tot progresul: ”Să lupți pînă la capăt, dar nu surd, în gol”.
Simona a părăsit duminică Arena Centrală de la Madrid privind înspre grăunțele de zgură, dar cu brațul ridicat în semn de salut pentru cei care au venit s-o încurajeze. Și nu numai, spre public, pur și simplu. Un salut care înseamnă "Voi reveni, probabil în alți termeni".
Termeni pe care i-a negociat vreme de cîțiva ani înainte de performanța izbutită în 2014, finala. Apoi, în fine, a venit eliberarea. Vîrful de pe care a privit spre un munte un pic mai mare, pe care se afla Maria Șarapova, învingătoarea.
În 2015 s-a întors în tabăra de bază. Știind însă consistent mai multe lucruri decît în 2012 sau 2013. Despre ea, despre ceea ce poate face, despre ceea ce trebuie să facă. Totul face parte dintr-un proces complex, cum se spune atît de des în tenis și în viață. Nu încetezi să te transformi, să crești, dacă îți stă în forțe, să înveți.
Înfrîngerea transformată în catastrofă
Pînă la Madrid, Simona Halep nu pierduse anul acesta în nici un turneu înainte de "sferturi". Iar acele "sferturi" au fost la Melbourne, în primul turneu de Mare Șlem al anului. Adică la al cincilea meci jucat, ceea ce, într-un turneu normal, înseamnă deja finală. În urmă cu două zile însă, a ieșit rapid, cel mai rapid posibil, de la Madrid. Antenele s-au încordat, căutînd să detecteze semnele dezastrului.
Orice meci pierdut e o mostră de catastrofă, care va duce, inevitabil, la un moment dat, spre o cădere majoră, nu-i așa? Cu siguranță, posibil la anul, posibil peste alți trei sau cinci, dar e sigur că la un moment dat va pica. Tot legi logice ale existenței în sport. Nimeni nu scapă de asta. Nici legendele care au deja statui presărate prin lume, spre care zîmbesc stingher cînd le descoperă.
Superlativele care plictisesc
Acea cădere de care lumea se temea în 2014 și care s-a transformat într-o escaladare glorioasă a ierarhiilor, în anihilarea unor recorduri care, pentru tenisul din România, datau de zeci de ani. Acea cădere de care lumea se temea în 2015, dar care s-a transformat în patru luni sclipitoare pe hard, timp în care a mai fixat niște repere.
Mereu ne temem de ceva rău în ceea ce o privește pe Halep. Îi transformăm în vești proaste informații banale. Îi pîndim privirea, gestul cu care își șterge transpirația de pe frunte, felul în care pășește pe teren. Poate părea ciudat, dar majoritatea știrilor despre ea au tentă negativă. Pare că lumea se satură, la un moment dat, de superlative, sînt plictisitoare, epuizează prea repede imaginația.
Mereu ne temem de ceva rău în ceea ce o privește pe Halep, transferînd asupra ei teama personală și viscerală de eșec. Iar cînd acesta se produce, răsuflăm ușurați. Într-un fel, obosiserăm să stăm concentrați, numărînd victorii.
De fapt, și mereu, lucrurile sînt doar la început. Pentru Simona Halep, numărul 2 mondial, loc pe care îl poate pierde, alunecînd, vai!, pe poziția a treia, ca pentru orice alt jucător sau jucătoare, restarturile sînt nenumărate. Situațiile noi, de asemenea.
Noutatea și presiune
Cînd a pășit pe zgura Centralului madrilen, duminică, ea se afla într-o postură complet inedită, aceea de a apăra ceva ce anul trecut făcuse pentru prima dată: o finală Premier Mandatory. Niciodată nu va mai fi așa, dar la anul, cînd va ajunge la Indian Wells, va apăra o altă premieră: un titlu Premier Mandatory.
Poate va fi acolo ca numărul 2, 3 sau 4 mondial, poate ca numărul 10 sau 15 sau poate ca lider WTA, dar noutatea va fi prezentă, pulsatilă, aducînd emoții încă nevizitate.
Da, contra lui Cornet Simona a fost încăpățînată. A vrut s-o bată pe franțuzoaică în termenii proprii, deși era clar, inclusiv pentru ea, că acei termeni nu sînt cei indicați. Mintea setată pe emoțiile de a repeta un rezultat valoros din 2014 au dus fix la efectul contrar.
După aceea însă, cînd tot fluxul nervos s-a calmat, a rămas lecția. Și Halep a fost, în fine, suficient de liniștită ca s-o accepte. Vă amintiți ce a spus după "sfertul" pierdut la Makarova în ianuarie, la Australian Open? Că nu va mai ceda niciodată, că va lupta pînă la capăt. Și așa a făcut.
Lecția de atunci capătă acum nuanțe: să lupți, dar nu surd, cu mintea blocată și vălul pe ochi. Să lupți fiind pregătită să schimbi, să accepți că poți face lucrurile și altfel. Să încerci. Și să nu pui presiune suplimentară pe tine.
Iar alteori, pur și simplu, va trebui să accepți că adversarul e mai bun decît tine. Nu e tragedie, nu e catastrofă, e doar sport.
26-5este raportul dintre victoriile și înfrîngerile Simonei în 2015
3 titluria cîștigat Simona Halep în acest sezon, la Shenzhen, la Dubai și la Indian Wells
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
