SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Creștere de 16% în premiile acordate în acest an la Australian Open » Câți bani vor primi câștigătorii

Jannik Sinner, campionul en-titre de la Australian Open/Foto: Getty Images
Jannik Sinner, campionul en-titre de la Australian Open/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 11:26 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 11:41

Federația Australiană de Tenis a anunțat o creștere de 16% în premiile pe care le va acorda în acest an la Australian Open, primul turneu de Grand Slam din 2026. Suma totală acordată în acest an va fi de 111,5 milioane de dolari, astfel că turneul de la Antipozi a depășit Wimbledon-ul la acest capitol (108 milioane de dolari).

În acest an, Australian Open se va desfășura în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, în Melbourne Park din Melbourne, Australia. Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) și Madison Keys (30 de ani, 7 WTA) vor reveni la turneu pentru a încerca să își apere trofeele cucerite în 2025.

Campionii de la simplu vor câștiga câte 4,15 milioane de dolari: „Tenisul e sustenabil pentru toți concurenții”

Mai mult decât atât, în 2026, premiile totale acordate de Tennis Australia au crescut cu 16%, ajungând la 111,5 milioane de dolari. Drept urmare, câștigătorii de la simplu vor primi câte 4,15 milioane de dolari, cu 19% mai mult decât în 2025, când au primit câte 3,5 milioane de dolari.

Această creștere de 16% demonstrează devotamentul nostru pentru a susține carierele în tenis la fiecare nivel. De la faptul că, începând cu 2023, am crescut premiile financiare acordate în calificări cu 55%, până la faptul că am oferit mai multe beneficii jucătorilor, ne-am asigurat că tenisul profesionist este sustenabil pentru toți concurenții”, a declarat Craig Tiley, președintele Tennis Australia (TA), citat de The Guardian.

Iată care sunt premiile financiare oferite în acest an la Australian Open și care e creșterea procentuală:

  • Turul 1 al calificărilor – 40.500 de dolari (16%)

  • Turul 2 al calificărilor – 57.000 de dolari (16%)

  • Turul 3 al calificărilor – 83.500 de dolari (16%)

  • Turul 1 – 150.000 de dolari (14%)

  • Turul 2 – 225.000 de dolari (13%)

  • Turul 3 – 327.750 de dolari (13%)

  • Optimi de finală – 480.000 de dolari (14%)

  • Sferturi de finală – 750.000 de dolari (13%)

  • Semifinale – 1,25 milioane de dolari (14%)

  • Finală – 2,15 milioane de dolari (13%)

  • Câștigător – 4,15 milioane de dolari (19%)

Conform The Guardian, veniturile TA până în luna septembrie a anului 2025 au fost de 693 de milioane de dolari, adică o creștere de 102 milioane de dolari față de perioada anterioară în care au fost raportate.

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează