SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Finalistul din 2024 a cedat nervos la Australian Open și a distrus camera prinsă pe fileu

Daniil Medvedev/Foto: Getty Images
Daniil Medvedev/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat marti, 14 ianuarie 2025 10:05 / Actualizat marti, 14 ianuarie 2025 16:53

Daniil Medvedev (28 de ani, 5 ATP) a fost încercat serios în primul tur de la Australian Open, unde a obținut o victorie în 5 seturi (6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2) cu Kasidit Samrej (23 de ani, 418 ATP). Rusul a cedat nervos în ultimul game din setul al treilea și a lovit camera de pe fileu cu racheta.

Ziua a treia de la Australian Open a continuat cu meciuri din primul tur al competiției, iar unul dintre jucătorii care au debutat la această ediție marți dimineața a fost Daniil Medvedev, de trei ori finalist la Melbourne (2021, 2022, 2024).

Irina Begu, după ce a cedat clar în fața Gabrielei Ruse, la Australian Open: „Nu m-a surprins cu nimic”
Australian Open
Irina Begu, după ce a cedat clar în fața Gabrielei Ruse, la Australian Open: „Nu m-a surprins cu nimic”

Daniil Medvedev, criză de nervi în setul al treilea din arena Rod Laver

Fostul lider mondial a avut parte de un duel extrem de complicat în arena Rod Laver, deși a avut un adversar care primise wild-card pentru a participa la Australian Open. Este vorba de thailandezul Kasidit Samrej, ocupant al locului 418 în clasamentul ATP.

Primul set s-a desfășurat conform așteptărilor, a fost câștigat de Medvedev cu 6-2 și părea că acesta are o misiune ușoară. A urmat, însă, un set adjudecat de Samrej cu 6-4, iar confruntarea a devenit interesantă.

În setul al treilea, jucătorul în vârstă de 23 de ani a continuat să evolueze excelent și situația lui Medvedev a devenit complicată. La scorul de 5-3, 40-15 pentru Samrej, rusul a cedat nervos și a început să lovească fileul. Medvedev a dat de mai multe ori cu racheta în fileu și a stricat camera prinsă de plasă.

În cele din urmă, câștigătorul de la US Open din 2021 a pierdut și setul al treilea, dar s-a descătușat în următoarele două seturi, în care i-a mai permis adversarului să câștige doar 3 game-uri. Daniil Medvedev s-a impus cu 3-2 (6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2) și s-a calificat în turul al doilea al Australian Open.

Daniil Medvedev: „De ce să joc doar o oră și jumătate? Am nevoie de minimum 3 ore”

„Știu că sunt mai bun atunci când joc mai mult tenis așa că am zis că de ce să joc doar o oră și jumătate? Am nevoie de minimum 3 ore pentru a-mi simți loviturile mai bine. În setul al treilea, nu am putut să ating nicio minge, au venit în viteză, toate în teren și nu am știut ce să fac”, a declarat, auto-ironic, Medvedev, în cadrul interviului de pe teren.

„Nu joacă așa în fiecare meci pentru că i-am urmărit jocurile și nu am văzut acest nivel. Am fost surprins. Dacă joacă așa fiecare partidă, viața poate deveni bună: bani, fete, cazino-uri. Dacă nu, atunci nu le va avea. Sau cel puțin nu din tenis, poate din alt domeniu. Dacă evoluez împotriva lui, nu vreau să joace așa. Trebuie să fii constant pentru a avea succes în tenis și îmi doresc asta pentru el”, a continuat să glumească rusul, întrebat de adversarul său din Thailanda.

Mai departe, Medvedev se va duela cu tânărul Learner Tien (19 ani, 121 ATP), care a câștigat tot cu 3-2 în primul tur. Americanul l-a învins în 3 ore și 58 de minute pe argentinianul Camilo Ugo Carabelli: 4-6, 7-6 (3), 6-3, 5-7, 6-4.

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (1)
Freyya
Freyya  •  14 Ianuarie 2025, 12:16

rasesem cu niste ore inainte de meci cand m-am uitat cine e ghinionistul care a picat in primul tur cu Medve. avea cota 51 la pariuri, de cand urmaresc nu imi amintesc sa fi vazut asa cota uriasa la un GS. nu am vazut meciul dar caut macar highlights

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close