SPORTURI  »  TENIS  »  ATP HANGZHOU

Daniil Medvedev, o nouă înfrângere dureroasă! Rusul, eliminat în „sferturi” la Hangzhou, de un sportiv aflat pe locul 196 mondial

Daniil Medvedev, eliminat de la Hangzhou/Foto: Imago Images
Daniil Medvedev, eliminat de la Hangzhou/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 22 septembrie 2025 11:53 / Actualizat luni, 22 septembrie 2025 12:17

Daniil Medvedev (29 de ani, 18 ATP) a suferit o înfrângere surprinzătoare în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Hangzhou. Tenismenul rus a pierdut în 3 seturi, 7-5, 6-7 (5), 4-6 în fața chinezului Yibing Wu (25 de ani, 196 ATP), care a beneficiat de un wild card pentru a juca la turneul din țara sa natală.

La US Open, anul dificil al lui Daniil Medvedev a continuat, iar acesta a fost eliminat în primul tur de francezul Benjamin Bonzi (29 de ani, 45 ATP), scor 3-6, 5-7, 7-6 (5), 6-0, 4-6. Ba mai mult, jucătorul de 29 de ani a ajuns în atenția publicului larg pentru comportamentul regretabil pe care l-a avut în timpul partidei de la Flushing Meadows și la finalul acesteia.

Daniil Medvedev, la a 19-a înfrângere din anul 2025 » Nu a mai câștigat niciun titlu din 2023

După aproape o lună, Medvedev a participat la un turneu ATP 250 în China, la Hangzhou, intrând direct din optimile de finală. Numărul 18 mondial l-a învins fără probleme pe Nishesh Basavareddy (20 de ani, 109 ATP) și părea că nu va avea probleme în fața lui Yibing Wu, un tenismen aflat pe locul 196 în lume.

Rusul a câștigat cu dificultate primul set și apoi a doua secvență a avut nevoie de tie break. Chinezul a gestionat mai bine finalul setului secund și și-a egalat adversarul. Apoi, în ultima parte a meciului, Wu a continuat să impresioneze și, după 3 ore și 2 minute, s-a impus cu 5-7, 7-6 (5), 6-4.

Înainte de victoria în fața lui Medvedev, sportivul de 25 de ani trecuse de Adrian Mannarino (37 de ani, 53 ATP) cu 4-6, 7-6 (5), 7-5 și de Sebastian Korda (25 de ani, 79 ATP) cu 4-6, 6-1, 6-4. În semifinalele turneului de la Hangzhou, Wu se va duela cu Alexander Bublik (28 de ani, 19 ATP), care a avut un meci ușor în „sferturi: 6-1, 6-1 vs. Dalibor Svrcina (22 de ani, 99 ATP).

Așadar, o nouă dezamăgire pentru Daniil Medvedev, care are un bilanț de 27 de victorii și 19 înfrângeri în acest sezon. Campionul US Open nu a mai câștigat niciun titlu din 2023 și, în acest an, a ajuns într-o singură finală, la Halle, pe iarbă, unde a fost învins de Alexander Bublik, scor 3-6, 6-7 (4).

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează