SPORTURI  »  TENIS  »  BCR OPEN

Debut emotiv

Articol de - Publicat marti, 22 septembrie 2009 00:00

Petru-Alexandru Luncanu, aflat la prima sa apariţie pe un tablou principal, a cedat în trei seturi în faţa spaniolului Marcel Granollers, 2-6, 7-6, 1-6

Teren Central, deschidere, lume nu prea multă, dar încărcată cu speranţe. În prima zi a turneului, întîiul român care urma să joace: Petru-Alexandru Luncanu, tînărul în vîrstă de 20 de ani situat pe locul 328 al ierarhiei mondiale. Pentru el, meciul cu Granollers, spaniolul aflat cu 249 de locuri mai sus în clasament, însemna, practic, debutul pe un tablou principal. Un pas în plus faţă de ceea ce a realizat pînă acum ca senior. O şansă, o posibilitate.

Startul disputei nu l-a avantajat însă pe roman. Destul de multe erori. A intrat în jocul de regularitate din spatele terenului al spaniolului, căzînd în capcană. "A fost primul meu meci la acest nivel, probabil de aceea am început mai tensionat, cu emoţii", a explicat Alex mai tîrziu. S-a făcut 6-2 rapid, dar cu semne încurajatoare pentru setul al doilea. "Am început să mă relaxez, să joc mai bine, iar în actul secund am mers cap la cap cu el. Am fost mai ofensiv, am variat mai mult, apoi am făcut break cînd nu mă aşteptam". Da, a fost break la 6-5, cînd ibericul servea pentru meci.

A urmat tie-break-ul. "Aici am cîştigat punctele importante şi datorită publicului, care parcă mi-a dat putere", rememorează Luncanu. Spectatorii au savurat revenirea romanului în meci, punctată de cîteva reuşite spectaculoase. Urma decisivul. Din păcate pentru Alex, unul cu un istoric scurt: 6-1 pentru Granollers. "Am căzut un pic şi fizic, de aceea am căutat să fiu mai ofensiv, să scurtez punctele. Au fost cîteva şanse la începutul setului, pe care nu le-am valorificat", regretă Luncanu. Acest meci e însă doar pornirea. La 20 de ani, viitorul e larg deschis.

"Trebuie să nu mai greşesc atît de mult, să-mi construiesc un joc ofensiv cît mai bun, iar la serviciu e tot timpul de lucrat"
Petru-Alexandru Luncanu

9 spanioli se află pe tabloul principal de la BCR Open, naţiunea cel mai bine reprezentată. Urmează România şi Italia, cu cîte cinci sportivi, Belgia şi Argentina, cu cîte doi

1,98 metri are cel mai înalt jucător de pe tablou, Victor Hănescu. După el vin spaniolul Marcel Granollers şi italianul Andreas Seppi, 1,90 metri

10 participări are Andrei Pavel la BCR Open, cele mai multe dintre cei prezenţi anul acesta pe tablou. Urmează spaniolul Albert Montanes, cu 8

Invazia română
Zi plină la BCR Open azi, trei români intră pe zgură. Unul dintre ei cu siguranţă va fi în turul al doilea. Nu sînt previziuni, ci doar faptul că Victor Crivoi şi Marius Copil se vor duela în al treilea meci al zilei de pe Central. Ziua de tenis se va încheia cu partida favoritului principal Victor Hănescu. El îl va întîlni pe spaniolul Oscar Hernandez. Cei doi nu s-au mai înfruntat niciodată în circuitul ATP. Victor se află pentru a şasea oară la Bucureşti, el reuşind în 2007 să fie primul român care se califica în finală.

Vrea mai multă explozie
Ştefan Georgescu, căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României în anii '70, l-a caracterizat pe tînărul Luncanu: "Îmi place că stă foarte aproape de linia de fund, e greu să ţii ritmul din acel loc atît timp. Pe de altă parte, are un serviciu rigid, îi lipseşte acea explozie! Dacă ar juca trei astfel de meciuri pe săptămînă i-ar creşte vizibil nivelul de joc".

"Ar fi frumos să cîştige Hănescu!"
Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, s-a aflat ieri la Arenele BNR. "Stau vizavi şi am zis să arunc un ochi", glumeşte el. "Nu, serios acum, îmi place să vin. E un eveniment cu o anume ţinută şi cred că toţi trebuie să reînvăţăm să apreciem asemenea lucruri. Să reînvăţăm să fim civilizaţi. Tenisul e un sport elegant, de domni, plăcut de privit". Oficialul COSR speră ca anul acesta Victor Hănescu să cîştige trofeul. "Ar fi frumos! Şi ar mai fi frumos ca Pavel să treacă măcar un tur", a adăugat Dobrescu, care îl indică drept favorit al său în circuitul ATP pe sîrbul Novak Djokovici.

REZULTATE

BCR Open, turul 1: Marcel Granollers (Spa)- Alexandru Luncanu(Rom);  6-2, 6-7(3), 6-1; Peter Luczak (Aus)-Karol Beck (Slv) 7-5, 7-6(6);

Calificări, turul 3: Filippo Volandri(Ita)-Lukasz  Kubot (Pol)  6-3, 6-2; Santiago Ventura (Spa)-Robert Coman 7-6(1), 6-3; Pere Riba (Spa)-Dusan Vemici (Ser) 6-4, 6-2; Julio Silva (Bra)-Daniel Munoz-De La Nava 6-3, 6-2

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (3)
 •  22 Septembrie 2009, 05:47

n-am mai auzit pana acum de Luncanu..probabil unul care are pile....nu cred ca va ajunge vreodata in primii 100...sau ma rog crivoi 2:)

 •  22 Septembrie 2009, 05:44

bine zis ,Ovidiu:)

 •  22 Septembrie 2009, 02:53

asta e diferenta:"tanarul" Alexandru Luncanu d numai 20 d ani debuteaza emotiv l BCR Open Romania p cand "tanarul" Del Potro de numai 20 d ani castiga US Openul:|..

Vezi toate comentariile (3)
Comentează