SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Decizie importantă luată de Emma Răducanu: l-a reangajat pe omul care a ajutat-o să câștige US Open

Emma Răducanu/Foto: Getty Images
Emma Răducanu/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 15 mai 2026 12:56 / Actualizat vineri, 15 mai 2026 12:58

Emma Răducanu (23 de ani, 30 WTA) l-a reangajat pe Andrew Richardson, antrenorul care a ajutat-o să se impună în 2021, la US Open. Primul turneu la care britanica va fi pregătită de Richardson va fi cel de la Strasbourg de săptămâna viitoare.

Emma Răducanu are parte de un an complicat, fiind nevoită să se retragă de la mai multe turnee, din cauza unor probleme de sănătate. Prin urmare, jucătoarea de 23 de ani nu a putut să construiască pe succesul de la Transylvania Open, unde s-a calificat în finală, fiind învinsă de Sorana Cîrstea.

Emma Răducanu l-a reangajat pe Andrew Richardson: „De-abia aștept să construim pas cu pas”

În plus, Răducanu a rămas fără antrenor după Australian Open, decizând să se despartă de Francisco Roig, care a ajuns între timp în staff-ul Igăi Swiatek, numărul 3 mondial. În acest context, britanica a luat o decizie importantă: reangajarea lui Andrew Richardson, antrenorul care i-a fost alături la cel mai mare succes al carierei, câștigarea US Open 2021.

„Sunt recunoscătoare că m-am reconectat cu cineva care mă știe de peste un deceniu și de-abia aștept să construim împreună pas cu pas”, a anunțat Răducanu, citată de The Guardian.

Numărul 30 mondial a șocat lumea tenisului în 2021, când a reușit să câștige US Open, la doar 18 ani. Ea era pregătită la acel moment de Andrew Richardson, care i-a fost alături la un turneu mai lung în Statele Unite.

Decizie importantă luată de Emma Răducanu: l-a reangajat pe omul care a ajutat-o să câștige US Open
Andrew Richardson, noul antrenor al Emmei Răducanu/Foto: Imago Images

În ciuda succesului de la US Open, Răducanu a luat surprinzătoarea decizie de a renunța la serviciile lui Richardson și de a-și schimba echipa. Jucătoarea cu tată român și mamă chinezoaică nu a mai performat la nivelul așteptat în următorii ani, finala de la Transylvania Open fiind prima finală în care a ajuns după cea de la Flushing Meadows.

Primul turneu la care Răducanu va fi pregătită de Richardson va fi cel de la Strasbourg. Turneul WTA 500 va începe în 17 mai și se va încheia în 23 mai, chiar înainte de startul Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Nationala
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează