SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

VIDEO Derby-ul italian de la US Open s-a încheiat cu un abandon: „Îmi pare rău!” » Numărul 10 mondial e în „optimi”

Flavio Cobolli, accidentat la US Open
Flavio Cobolli, accidentat la US Open

Articol de - Publicat sambata, 30 august 2025 22:55 / Actualizat sambata, 30 august 2025 23:03

Tenismenul italian Lorenzo Musetti (23 de ani, 10 ATP) s-a calificat în optimile de finală ale US Open, după ce compatriotul lui, Flavio Cobolli (23 de ani, 26 ATP), a fost nevoit să abandoneze confruntarea.

După o oră și jumătate de joc, Musetti conducea cu 6-3, 6-2, 2-0, moment în care Cobolli a fost nevoit să abandoneze, potrivit sportal.blic.rs.

Abandon la US Open, din cauza unei probleme la mână

„Sincer, nu mi-am dorit un astfel de final, mai ales împotriva lui Flavio, care este probabil cel mai bun prieten al meu din circuit. Ne cunoaștem de la nouă ani, petrecem foarte, foarte multe ore împreună, atât pe teren, cât și în afara lui.

A fost un final dulce-amărui, dar, desigur, sunt fericit că am ajuns pentru prima dată în optimi. Cred că am jucat un meci cu adevărat grozav până la ultimul punct. Bineînțeles, am văzut că Flavio se chinuia, dar tot a fost dificil să joc împotriva lui și îi doresc mult noroc și o recuperare rapidă”, a spus Lorenzo Musetti, la finalul partidei.

Cobolli a explicat că a intrat în meci știind că este „la limita puterilor”, iar în timpul partidei a primit îngrijiri medicale pentru o accidentare la mână.

„Am avut crampe la degete în ultimele două meciuri, dar și la mână, însă am jucat fără probleme. Astăzi am început antrenamentul și am jucat fără dureri, dar când am încercat să servesc am simțit ceva neplăcut la mână, iar situația s-a înrăutățit pe parcursul meciului”, a explicat Flavio Cobolli.

Musetti, cap de serie numărul zece la turneul de la New York, va juca în optimile de finală împotriva spaniolului Jaume Munar (44 ATP). Specialistul pe zgură l-a învins în 3 seturi pe Zizou Bergs (48 ATP), scor 6-1, 6-4, 6-4.

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează