SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Din nou două românce în turul al doilea la US Open » De când nu se mai întâmplase acest lucru

Sorana Cîrstea după un punct reușit FOTO Imago Images
Sorana Cîrstea după un punct reușit FOTO Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 27 august 2025 13:05 / Actualizat miercuri, 27 august 2025 16:18

Sorana Cîrstea (35 ani, 70 WTA) și Jaqueline Cristian (27 ani, 50 WTA) și-au câștigat meciurile de debut la această ediție a celui de-al patrulea turneu de Mare Șlem al anului. Din 2023, România nu mai avusese două reprezentante în turul al doilea la New York.

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse sunt cele trei românce prezente pe tabloul principal de la US Open la această ediție. Doar primele două au reușit să treacă de primul meci.

Jaqueline a învins-o pe Danielle Collins cu 6-2, 6-0, iar Sorana Cîrstea pe Solana Sierra cu 7-5, 6-0, în timp ce Gabriela Ruse a cedat în fața Dariei Kasatkina cu 5-7, 1-6.

Din 2023, țara noastră nu a mai avut două reprezentante în turul al doilea. În 2024, când doar trei „tricolore” au fost pe tabloul principal, numai Gabriela Ruse a trecut de meciul de debut. La ultimele zece ediții au fost mereu cel puțin două jucătoare din România care au depășit primul obstacol.

Jucătoare din România la ultimele zece ediții de US Open

  • 2024 – Gabriela Ruse (turul 3), Jaqueline Cristian (turul 1), Ana Bogdan (turul 1)

  • 2023 – Sorana Cîrstea (sferturi de finală), Patricia Țig (turul 2), Irina Begu (turul 1), Ana Bogdan (turul 1), Gabriela Ruse (turul 1)

  • 2022 – Irina Begu (turul 2), Sorana Cîrstea (turul 2), Gabriela Ruse (turul 2), Simona Halep (turul 1), Jaqueline Cristian (turul 1)

  • 2021 – Simona Halep (optimi de finală), Sorana Cîrstea (turul 2), Ana Bogdan (turul 1), Gabriela Ruse (turul 1), Irina Begu (turul 1)

  • 2020 – Sorana Cîrstea (turul 3), Patricia Țig (turul 2), Irina Begu (turul 1), Mihaela Buzărnescu (turul 1)

  • 2019 – Sorana Cîrstea (turul 3), Simona Halep (turul 2), Ana Bogdan (turul 2), Mihaela Buzărnescu (turul 1), Monica Niculescu (turul 1)

  • 2018 – Ana Bogdan (turul 2), Irina Begu (turul 2), Sorana Cîrstea (turul 2), Simona Halep (turul 1), Monica Niculescu (turul 1)

  • 2017 – Monica Niculescu (turul 3), Ana Bogdan (turul 2), Sorana Cîrstea (turul 2), Mihaela Buzărnescu (turul 1), Irina Begu (turul 1), Simona Halep (turul 1)

  • 2016 – Simona Halep (sferturi de finală), Monica Niculescu (turul 3), Ana Bogdan (turul 2), Patricia Țig (turul 1), Sorana Cîrstea (turul 1), Irina Begu (turul 1)

  • 2015 – Simona Halep (semifinale), Monica Niculescu (turul 2), Andreea Mitu (turul 1), Irina Begu (turul 1), Alexandra Dulgheru (turul 1)

Karolina Muchova, adversara Soranei Cîrstea, spune că și-a recuperat reverul cu două mâini

Mai departe, la această ediție, Sorana Cîrstea, cea care are drept cel mai bun rezultat la New York atingerea sferturilor de finală în 2023 și care s-a impus săptămâna trecută la Cleveland, o va întâlni pe Karolina Muchova (29 de ani, 13 WTA), favorită 11.

Jucătoarea din Cehia, semifinalistă la US Open în 2023 și 2024, este o adversară dificilă pentru Sorana Cîrstea. Din cele șase confruntări, Muchova a câștigat cinci, cea mai recentă pe hard la Dubai în acest an. Românca a învins-o o singură dată, pe hard, la Miami, în 2023. Toate confruntările lor au avut loc pe hard: patru în 2023 (la Dubai, Miami, Canadian Open și US Open) și una în 2025.

Muchova a învins-o în primul tur pe Venus Williams cu 6-3, 2-6, 6-1 și este doar la al doilea turneu de Mare Șlem în 2025 în care reușește să treacă de primul tur, după Australian Open. Ea s-a confruntat cu probleme la încheietura stângă, dar spune că acum se simte foarte bine și că poate lovi din nou reverul cu două mâini. „E un mare pas înainte, timp de trei-patru luni nu am lovit decât slice, fără să am un rever. Aveam nevoie să-l recapăt pentru că, de multe ori, alerg prea mult din frica de a nu lovi cu el. Dar trebuie să o fac, să mi-l recuperez”, a spus ea într-un dialog cu jurnaliștii cehi la New York.

Ea a continuat: „E nevoie de calm. Am fost la mulți doctori, am trecut printr-un lung proces de recuperare și exerciții. Am încercat de toate. Nici măcar nu știu ce a funcționat de fapt, pentru că am încercat multe lucruri. Sunt bucuroasă că sunt din nou aici și sper ca încheietura mea să reziste până la finalul sezonului”.

Karolina Muchova a făcut și o schimbare în echipa sa, l-a înlocuit în iulie pe Emil Misek cu Václav Šafránek. „Cred că această schimbare a făcut diferența. Simțeam că dinamica echipei nu mai este cea care trebuie, de ceva timp aveam acest sentiment și am simțit că e momentul să schimb ceva”, a dezvăluit ea.

Cehoaica a mai spus că se simte bine la New York, că a avut timp să se plimbe și chiar să meargă la un concert al lui Lady Gaga.

Muchova a fost prezentă pe tabloul de dublu mixt alături de Andrey Rublev, așa că a ajuns la New York cu o săptămână înainte de startul meciurilor de pe tabloul de simplu. „A fost amuzant și interesant, nu m-ar deranja să mai particip și la anul, a fost o diversiune plăcută”, a spus Muchova, care a pierdut alături de rus în sferturi de finală.

4 victoriia adunat Karolina Muchova în sezonul de hard nord-american, din șase partide disputate, în timp ce Sorana Cîrstea are unsprezece din treisprezece

16 edițiide US Open are Sorana, în timp ce Muchova participă la a opta

Adversara lui Jaqueline Cristian a avut probleme în sezonul din Europa

Jaqueline Cristian, care a obținut primul său succes la New York, va da în turul al doilea tot peste o jucătoare din SUA, Ashlyn Krueger (21 de ani, 38 WTA).

Aflată la a cincea participare pe tabloul principal de la US Open, americanca a ajuns anul trecut până în turul al treilea. Înainte de al patrulea turneu de Mare Șlem al anului a jucat la Montreal și Cincinnati, reușind o victorie în fața Anastasijei Sevastova.

Din nou două românce în turul al doilea la US Open » De când nu se mai întâmplase acest lucru
Jaqueline Cristian

La New York, ea a învins-o în primul tur pe Sofia Kenin, favorită 26, cu 5-7, 6-4, 6-2. „Cred că mi-am regăsit jocul. Am avut parte de un sezon european dificil pentru că la Madrid am luat un virus, apoi m-am accidentat la genunchi la Wimbledon. Sunt norocoasă că am trecut foarte repede peste accidentare, sunt bucuroasă că am revenit atât de repede”, spunea ea la Cincinnati.

3 edițiide US Open a bifat Jaqueline Cristian, în timp ce adversara sa este la a cincea

3 victoriia adunat Jaqueline Cristian în sezonul de hard nord-american, din șase partide disputate

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  27 August 2025, 18:49

Intradevar la tenis fete Romania este bine reprezentata la US Open. La simplu doua fete in calificari, trei pe tabloul principal din care doua au ajuns in turul doi. La dublu patru romance. Cat despre tenismenii barbati, nu mai exista in concursuri ATP. Se zbat cu greu in concursuri ITF minore. TOT FETELE !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează