SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Reacția lui Donald Trump după victoria lui Alcaraz la US Open face înconjurul lumii

Donald Trump, după ce Alcaraz s-a încununat campion la US Open
Donald Trump, după ce Alcaraz s-a încununat campion la US Open

Articol de - Publicat luni, 08 septembrie 2025 13:21 / Actualizat luni, 08 septembrie 2025 14:34

Carlos Alcaraz a câștigat duminică finala US Open împotriva lui Jannik Sinner cu o prestație de mare clasă. Președintele SUA, Donald Trump, a urmărit evenimentul de la fața locului, după ce a călătorit special la New York pentru finală. Oare i-a plăcut învingătorul?

Prezența lui Donald Trump la finala US Open, duminică după-amiază, a generat un impact major din cauza măsurilor de securitate necesare la un astfel de eveniment.

Toți spectatorii au fost supuși unor controale suplimentare din cauza prezenței președintelui american la duelul dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, ceea ce a dus la o întârziere de aproximativ 45 de minute a începerii finalei.

Expresia lui Donald Trump din finala US Open a devenit virală

Trump a asistat la un meci fără istoric, Sinner având puține răspunsuri la varietatea jocului prestat de Alcaraz. Spaniolul a avut o mică scădere, pierzând setul al doilea, dar a dominat cea mai mare parte a meciului.

A învins deținătorul titlului în patru seturi, cucerind astfel al șaselea său titlu de Grand Slam, un premiu în bani de cinci milioane de dolari și a preluat, de asemenea, conducerea clasamentului mondial, depășindu-l pe Sinner.

+12 FOTO

Bucuria era, așadar, mare pentru Alcaraz și fanii săi din tribune, dar o persoană părea să nu fie impresionată în mod deosebit. În timp ce Alcaraz sărbătorea pe stadion, președintele american a apărut brusc în cadru, cu o expresie destul de gânditoare.

Expresia facială a lui Trump a făcut înconjurul lumii și a dat naștere mai multor observații haioase. Planul cu Trump a fost, de altfel, afișat doar la televiziunea americană.

„Trump a pariat pe Sinner”, a glumit cineva

„Trump a pariat cu siguranță bani pe Sinner, pentru că altfel, de ce nu ar fi fericit cu o victorie a lui Alcaraz?”, a întrebat un „internaut”.

Se pare, totuși, că regia a avut un moment... neinspirat în care să-l arate pe Trump. Alte imagini de pe stadion l-au afișat ridicându-se și aplaudându-l pe învingătorul spaniol după punctul decisiv al lui Alcaraz.

Rezumatul VIDEO al finalei US Open, Jannik Sinner - Carlos Alcaraz

Citește și:
„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” » Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB
Superliga
„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” » Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB
MM Stoica s-a zgârcit în mesajul de despărțire » A amintit doar două personaje: „Atât de simplu!”
Superliga
MM Stoica s-a zgârcit în mesajul de despărțire » A amintit doar două personaje: „Atât de simplu!”
Cvintuplul campion olimpic și-a anunțat candidatura la președinție și a ajuns la 22% în cel mai recent sondaj
Altele
Cvintuplul campion olimpic și-a anunțat candidatura la președinție și a ajuns la 22% în cel mai recent sondaj
La o zi după despărțirea de CSM București, Bojana Popovic a semnat noul contract: „Totul se bazează pe încredere!”
Handbal
La o zi după despărțirea de CSM București, Bojana Popovic a semnat noul contract: „Totul se bazează pe încredere!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (2)
misu50
misu50  •  08 Septembrie 2025, 15:34

I-a cazut fata ca nu-l baga nimeni in seama!! Ar fi fost fericit si cu ceva huiduieli, numai sa nu apara ca un neica nimeni...

Valak
Valak  •  08 Septembrie 2025, 14:31

'fostul presedinte' ... ? pai care e actualul ca nu inteleg?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează