Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 03 mai 2026, 18:30 / Actualizat duminica, 03 mai 2026 18:30
Katerina Siniakova și Taylor Townsend (Ceh/SUA), capi de serie 2 pe tabloul de dublu de la Madrid, s-au impus cu 7-6 (2), 6-2 în finala contra perechii ruse Mirra Andreeva, Diana Shnaider. Andreeva a disputat și ultimul act la simplu, fiind învinsă însă de Marta Kostyuk (Ucraina, locul 23 WTA).
„Turneul nu s-a terminat, voi încerca să câștig finala de dublu”, spunea Mirra Andreeva sâmbătă, în conferința de presă de după ultimul act de simplu al turneului WTA 1000 de la Madrid. Cedase acolo în fața Martei Kostyuk, 3-6, 5-7, și își încheiase discursul de la festivitatea de premiere în lacrimi.
Nu a fost să fie însă pentru adolescenta rusă, care a împlinit 19 ani pe 29 aprilie. Cuplu sudat, cu rezultate remarcabile împreună, Siniakova și Townsend au controlat ultimul act de la Caja Magica, mai ales în setul secund, unul dominat aproape total. Au cucerit astfel cel de-al treilea trofeu consecutiv, după cele de la Indian Wells și Miami.
Per total, 6 triumfuri împreună, cele două atingând prima lor finală, câștigată, la Wimbledon 2024.
28de lovituri câștigătoare a strâns perechea Siniakova, Townsend față de cele doar 10 ale cuplului Andreeva, Shnaider
Taylor Townsend: „Se vede diferența când foști jucători sunt la conducerea turneelor”
Cehoaica a fost mai laconică în discurs, adresând felicitări învinselor și mulțumindu-i partenerei, publicului și organizatorilor. „Ce călătorie, trei titluri, uimitor. Ne-am simțit bine și mă bucur că ești în partea de teren, mulțumesc că joci cu mine, sper că vom continua”, a spus Siniakova.
Ca de obicei, Townsend a fost cel mai vocală și mai vorbăreață dintre toate. „Cred că eu și Katarina suntem onorate să putem împinge înainte dublul feminin, de aceea mulțumim publicului că a venit și ne-a susținut de la început până la final, înseamnă mult pentru noi”, a spus americanca.
Pomenindu-i pe co-directorii concursului, Garbine Muguruza și Feliciano Lopez, a subliniat că „mereu se vede diferența când foști jucători sunt la conducerea turneelor. Voi știți exact de ce avem nevoie, ce face ca lucrurile să meargă cu adevărat bine și eficient”.
Nu a lăsat-o deoparte nici pe amica ei Nikki, aflată în lojă. „Nu știe nimic despre tenis. E primul ei turneu și m-a antrenat în drumul spre finală, așa că nu e rău pentru cineva care habar nu avea cum se ține scorul”, a declarat Taylor amuzată.

Mirra Andreeva: „Nu știu dacă să mulțumesc echipei mele”
Înaintea lor vorbiseră învinsele, care au jucat la Madrid primul lor turneu împreună din 2026. Shnaider a vorbit scurt, iar Andreeva a făcut, după cum a și subliniat, „copy-paste după discursul meu de ieri”, mulțumind publicului pentru prezența în tribune și pentru sprijin.
Apoi a aruncat o săgeată spre apropiați: „E discutabil dacă ar trebui cu adevărat să mulțumesc echipei mele fiindcă m-a ajutat să pierd încă o finală. Dar sunt două finale, un start bun pe zgură în cele din urmă. OK, o să vorbim despre asta mai târziu”, a spus Mirra, fără să mai plângă, precum după ultimul act de simplu, în timp ce antrenoarea ei, Conchita Martinez nu părea încântată de urecheala publică a sportivei sale.
Andreeva a devenit doar a treia jucătoare din istoria turneului de la Madrid care a disputat ambele finale, simplu și dublu. Înaintea ei, acest lucru a fost realizat doar de Venus Williams în 2010 și de Viktoria Azarenka în 2011. Americanca a fost învinsă în finala de la simplu de Aravane Rezai, dar s-a impus la dublu, alături de sora sa, Serena Williams. Belarusa a avut aceeași soartă, fiind învinsă de Petra Kvitova la simplu și impunându-se la dublu, alături de Maria Kirilenko.
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”