SPORTURI  »  TENIS  »  PERFORMANŢĂ

Dulgheru a urcat 173 de locuri în ceva mai mult de un an » Saltul Alexandrei

Alexandra Dulgheru, Dulgheru, România, tenis

Articol de - Publicat marti, 13 iulie 2010 00:00

În ceva mai mult de un an, Alexandra Dulgheru a urcat 173 de locuri în clasamentul mondial

Ieri, românca a pătruns în premieră în Top 30, pînă pe 28, după semifinala reuşită săptămîna trecută la Budapesta

Au trecut un an şi două luni de cînd Alexandra Dulgheru uimea lumea tenisului feminin cu victoria ei de la Varşovia. La momentul respectiv, site-ul oficial al circuitului WTA numea succesul româncei "cel mai improbabil al sezonului" şi avea argumente: Piti ocupa locul 201 în ierarhia mondială, venea din calificări, pe care le traversase şi cu un dram de noroc, dar, mai presus de orice, se afla pentru prima dată în carieră pe un tablou principal!

De atunci însă, lucrurile s-au schimbat dramatic. Dramatic şi în bine. Jucătoarea română a mers numai în sus, arătînd că acel "improbabil" a fost doar un început necesar al oricărei ascensiuni. Imediat după Varşovia, Dulgheru a pătruns direct în Top 100, pînă pe 83. Apoi, şi-a consolidat locul în acea zonă a clasamentului mondial printr-o combinaţie de participări în turnee WTA şi challenger-uri. A încheiat anul 2009 aproape de locul 50, după ce îl începuse pe 341!

În 2010, trendul s-a păstrat. O dată cu sezonul de zgură, suprafaţa pe care Alexandra evoluează cel mai bine, rezultatele valoroase s-au înmulţit. Au apărut şi victoriile la jucătoare clasate în Top 10, întîi Safina, apoi Dementieva. Remarcabil pentru româncă e că şi-a păstrat titlul de la Varşovia, o raritate pentru circuitul feminin. Pe listă s-au mai notat un tur 3 la Roland Garros, aceeaşi fază la Wimbledon, între ele s-a intercalat o semifinală pe iarba de la 's-Hertogenbosch, iar săptămîna trecută a ajuns în careu la Budapesta. Consecinţa: a intrat între primele 30 de jucătoare ale lumii! Zilele acestea, Piti se află la Praga, unde e favorită numărul 2. O postură cu care se va obişnui.

1 ianuarie 2009    341
18 mai 2009    201
25 mai 2009    83
19 octombrie 2009    52
26 aprilie 2010    45
8 mai 2010    38
17 mai 2010    32
12 iulie 2010    28

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (3)
lucell
lucell  •  13 Iulie 2010, 02:38

succes mai departe!

adig2000
adig2000  •  13 Iulie 2010, 02:01

peste cativa ani sper sa fie in top 5

pancone84
pancone84  •  13 Iulie 2010, 01:55

era pe 30 saptamana trecuta, deci tot in top 30...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close