SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2026

Elina Svitolina s-a calificat pentru a 14-a oară în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Șlem » S-a apropiat de totalul Simonei Halep

Elina Svitolina la finalul partidei FOTO Guliver/GettyImages
Elina Svitolina la finalul partidei FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 14:08 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 14:52

Elina Svitolina (31 de ani, 12 WTA) a trecut în două seturi de Mirra Andreeva (18 ani, 7 WTA), cu 6-2, 6-4, în optimile de finală la Australian Open. Cu această reușită, care o duce la 14 prezențe între primele opt, Elina Svitolina se apropie de totalul sferturilor de finală disputate de Simona Halep în carieră, românca fiind prezentă în această fază de 16 ori.

Tabloul sferturilor de finală din partea superioară a grilei s-a conturat după ce Elina Svitolina a învins-o pe tânăra Mirra Andreeva cu 6-2, 6-4. A fost un meci pe care ucraineanca l-a controlat, adolescenta din Rusia nereușind să-și găsească ritmul și să-i pună foarte multe probleme.

„E incredibil, sunt foarte mulțumită de evoluția mea, de felul în care am luptat până la ultimul punct. M-am consumat extrem de mult și sunt mândră de felul în care am reușit să-mi controlez stările. M-am așteptat la o luptă dură, la schimburi lungi, dar am încercat să am o deplasare foarte bună, am încercat să găsesc crăpăturile din jocul său și să mă folosesc de ele”, a spus Svitolina, la interviul de pe teren.

Elina o va întâlni pentru un loc în semifinale pe Coco Gauff. În celălalt sfert de finală se vor confrunta Aryna Sabalenka și Iva Jovic.

Elina Svitolina este pentru a patra oară în această fază la Melbourne, după isprăvile din 2018, 2019 și 2025, ea oprindu-se de fiecare dată în „sferturi”.

Elina Svitolina, printre cele mai de succes jucătoare în ultimii 14 ani

La celelalte trei turnee de Mare Șlem, Svitolina a mai adunat alte zece sferturi de finală, pe care le-a depășit de trei ori, la Wimbledon în 2019 și 2023 și la US Open în 2019, aceste performanțe fiind cele mai bune rezultate ale sale în astfel de competiții.

Cu această performanță, Elina s-a apropiat de numărul de sferturi de finală reușit de Simona Halep, care și-a încheiat cariera cu un total de 16 sferturi de finală. În ultimii paisprezece ani, doar Serena Williams (21), Simona Halep (16) și Aryna Sabalenka (15) au bifat mai multe decât Elina Svitolina. Românca a trecut de nouă ori de această fază în turneele de Mare Șlem.

În comparație cu jucătoarea din Ucraina, românca a disputat și cinci finale de Mare Șlem, impunându-se în două dintre ele, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.

Citește și:
Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus tot ce are pe suflet: „Nu simt respect! Pentru mine e dureros”
Superliga
Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus tot ce are pe suflet: „Nu simt respect! Pentru mine e dureros”
Adrian Porumboiu l-a DISTRUS pe Istvan Kovacs, după Rapid - Dinamo: „Numai dacă ești beat nu vezi așa ceva”
Superliga
Adrian Porumboiu l-a DISTRUS pe Istvan Kovacs, după Rapid - Dinamo: „Numai dacă ești beat nu vezi așa ceva”
Note GSP la Rapid - Dinamo » Cât a primit Istvan Kovacs + cine sunt cei doi jucători cu nota 8
Superliga
Note GSP la Rapid - Dinamo » Cât a primit Istvan Kovacs + cine sunt cei doi jucători cu nota 8
Decizia urgentă luată de Inter, după meciul cu scandal și criza de nervi a lui Cristi Chivu
Campionate
Decizia urgentă luată de Inter, după meciul cu scandal și criza de nervi a lui Cristi Chivu
Mașini în România cu kilometrajul dat înapoi peste 320.000 km, înmatriculări în 7 țări diferite, implicări în zeci de accidente
Profit.ro
Mașini în România cu kilometrajul dat înapoi peste 320.000 km, înmatriculări în 7 țări diferite, implicări în zeci de accidente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează