SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română

Emma Răducanu s-a calificat în semifinalele Transylvania Open/Foto: Imago Images
Emma Răducanu s-a calificat în semifinalele Transylvania Open/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 05 februarie 2026 18:59 / Actualizat joi, 05 februarie 2026 19:05

Emma Răducanu (23 de ani, 30 WTA) s-a calificat în semifinalele Transylvania Open, după o victorie cu 6-0, 6-4 în fața Majei Chwalinska (24 de ani, 146 WTA). În semifinale, ea o va întâlni pe Oleksandra Oliynykova (25 de ani, 91 WTA), care a produs surpriza în fața lui Xinyu Wang (24 de ani, 33 WTA): 6-4, 6-4.

La mai puțin de 20 de ore după victoria din optimile de finală ale Transylvania Open, Emma Răducanu a revenit pe terenul principal din BTarena pentru confruntarea cu Maja Chwalinska, jucătoare venită din calificări.

Emma Răducanu, victorie fără emoții în fața Majei Chwalinska: „Am făcut o partidă grozavă”

Dacă în disputa cu Kaja Juvan, britanica a fost condusă cu 0-5 în setul inaugural, începând foarte prost partida, de această dată ea a avut un start grozav. Răducanu nu i-a dat nicio șansă Chwalinskăi în primul set și a triumfat cu 6-0.

În secvența secundă, jucătoarea de 23 de ani a ținut situația sub control, nu a mai forțat și, după o oră și 11 minute, s-a impus cu 6-0, 6-4. Drept urmare, Răducanu s-a calificat în semifinalele Transylvania Open, acolo unde o va întâlni pe Oleksandra Oliynykova, „revelația” acestui turneu.

14game-uri a pierdut Emma Răducanu în cele 3 victorii obținute până acum la Transylvania Open

Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română
Emma Răducanu, calificare în semifinalele Transylvania Open/Foto: Imago Images

„Sunt foarte fericită cu evoluția mea de astăzi, am făcut o partidă grozavă încă de la început. Sunt foarte mulțumită că am început atât de bine. Evident, ca de fiecare dată, vor fi niște momente de adversitate pe care trebuie să le depășești. Am făcut asta în setul secund și sunt mândră. Maja e o adversară dificilă, se mișcă foarte bine și a făcut o treabă excelentă în această săptămână, pornind din calificări și ajungând până aici. Sunt mulțumită că am depășit această provocare”, a declarat numărul 30 mondial, în interviul de pe teren.

„Am văzut-o puțin, a jucat înaintea mea, dar mă pregăteam de meci. O voi urmări în această seară și mă concentrez pe recuperare pentru că fiecare partiidă, indiferent de scor, necesită foarte multe lucruri. Trebuie să rămâi concentrată pentru cât timp e nevoie”, a adăugat Răducanu.

La final, așa cum a obișnuit, câștigătoarea US Open 2021 a spus câteva cuvinte și în limba română:

Îmi place foarte mult să joc aici în Cluj și mulțumesc foarte mult pentru susținere. Cred că am jucat un meci foarte bun azi de la început și ne vedem mâine. Mulțumesc!

Potrivit jurnalistului Jose Morgado, Emma Răducanu s-a calificat în a 5-a semifinală a carierei, după US Open 2021, Seul 2022, Nottingham 2024 și Washington 2025.

Citește și:
Scene nemaivăzute! Rafael Jodar - Luciano Darderi, sfert de finală la ATP Roma, întrerupt din cauza petrecerii lui Cristi Chivu
Tenis
Scene nemaivăzute! Rafael Jodar - Luciano Darderi, sfert de finală la ATP Roma, întrerupt din cauza petrecerii lui Cristi Chivu
În timp ce Craiova sărbătorea triumful din Cupă, fotoreporterul GSP a surprins o imagine extraordinară cu Nistor și Chipciu
Cupa Romaniei
În timp ce Craiova sărbătorea triumful din Cupă, fotoreporterul GSP a surprins o imagine extraordinară cu Nistor și Chipciu
După finala U Cluj - Craiova, Ovidiu Ioanițoaia propune o schimbare majoră de regulament
Cupa Romaniei
După finala U Cluj - Craiova, Ovidiu Ioanițoaia propune o schimbare majoră de regulament
Cum s-a transformat Arena Națională pentru concertul Metallica: câți oameni au asistat la eveniment
Superliga
Cum s-a transformat Arena Națională pentru concertul Metallica: câți oameni au asistat la eveniment
DECIZIE Deranjezi vecinii cu petreceri? Vei plăti amenzi duble. Amenzi mai mari și pentru unii comercianți
Profit.ro
DECIZIE Deranjezi vecinii cu petreceri? Vei plăti amenzi duble. Amenzi mai mari și pentru unii comercianți
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează