SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS

VIDEO Emma Răducanu, învinsă 1-6, 1-6 la Indian Wells

Emma Răducanu, înfrângere dureroasă la Indian Wells / Imago Images
Emma Răducanu, înfrângere dureroasă la Indian Wells / Imago Images

Articol de - Publicat luni, 09 martie 2026 10:23 / Actualizat luni, 09 martie 2026 10:38

Emma Răducanu (23 de ani, #24 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de Amanda Anisimova (24 de ani, #6 WTA), scor 1-6, 1-6, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells.

Sportiva din Statele Unite ale Americii și-a arătat superioritatea în partida care a durat doar 52 de minute.

Emma Răducanu, eliminată de la Indian Wells

Emma Răducanu a suferit o înfrângere dureroasă în doar 52 de minute în fața Amandei Anisimova. Sportiva din Marea Britanie, cap de serie numărul 25, s-ar putea să se fi confruntat și cu o serie de probleme medicale. Aceasta a făcut numeroase erori neforțate, iar serviciul acesteia a dat de mai multe ori rateuri, potrivit The Guardian.

Emma a comis 22 de erori neforțate, reușit doar 2 lovituri câștigătoare pe parcursul întregului meci.

Având în vedere că sportiva s-a oprit în turul trei al turneului, aceasta va primi 61 de puncte în clasamentul WTA, dar și suma de 61.865 de dolari, potrivit site-ului WTA.

Emma Răducanu, învinsă 1-6, 1-6 la Indian Wells
Emma Răducanu, înfrângere dureroasă la Indian Wells

La finalul partidei contra Emmei, Anisimova a vorbit despre victorie, dar și despre mentalitatea cu care speră să ajungă cât mai departe în turneu. Acesta chiar a stabilit un record personal, cedând cele mai puţine gameuri din carieră într-o confruntare cu o fostă campioană de Grand Slam.

Cred că este mai degrabă o mentalitate în care încerc să intru și lucruri pe care încerc să mă concentrez și să mă dedic cu adevărat la ceea ce fac. Cred că aceasta a fost cea mai mare schimbare pentru mine, Sper să pot încerca să continui așa. Cred că este un lucru important pentru mine și pur și simplu am încredere în mine.

- Amanda Anisimova, după meciul contra Emmei Răducanu

În turul doi al turneului din California, Emma Răducanu o eliminase pe Anastasia Zakharova (24 de ani, #86 WTA), scor 6-1, 6-3, în timp ce Amanda Anisimova trecuse de Anna Blinkova (27 de ani, #94 WTA).

Pentru Anisimova va urma un duel contra jucătoarei Victoria Mboko (19 ani, #10 WTA), considerată una dintre revelațiile din tenisul feminin.

Rezumatul VIDEO al partidei

România a rămas fără reprezentate la Indian Wells

România a rămas fără reprezentante la Indian Wells, după ce atât Sorana Cîrstea, cât și Jaqueline Cristian, au fost eliminate de la turneul din Statele Unite ale Americii.

Sorana Cîrstea (35 de ani, #38 WTA) a fost învinsă de Linda Noskova (21 de ani, #14 WTA) în trei seturi, cu 6-7 (5), 6-4, 6-4, în timp ce Jaqueline Cristian (27 de ani, #35 WTA) a fost eliminată de Aryna Sabalenka (27 de ani, #1 WTA) în două seturi, 6-4, 6-1.

Citește și:
Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”
Campionate
Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
Superliga
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
A câștigat Liga Campionilor cu Metz și vine la CSM București să repete performanța: „Abia aștept să lucrez cu Bojana Popovic”
Handbal
A câștigat Liga Campionilor cu Metz și vine la CSM București să repete performanța: „Abia aștept să lucrez cu Bojana Popovic”
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
Nationala
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Profit.ro
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”

Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează