SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

„Am leșinat în duș” » Experiența ciudată trăită de un tenismen francez, cu 45 de minute înaintea meciului din turul 3 de la Australian Open

Corentin Moutet/Foto: Getty Images
Corentin Moutet/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 17:35 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 17:35

Corentin Moutet (25 de ani, 69 ATP) a fost învins în turul al treilea de la Australian Open de tânărul Learner Tien (19 ani, 121 ATP), scor 7-6 (10), 6-3, 6-3. După meci, francezul a dezvăluit o situație dificilă prin care a trecut cu mai puțin de o oră înainte de startul jocului.

Sâmbătă, 18 ianuarie, în Melbourne Park s-au disputat ultimele partide din turul al treilea al Australian Open. Learner Tien, care trecuse în 5 seturi de Daniil Medvedev (28 de ani, 5 ATP), s-a duelat cu Corentin Moutet, un tenismen mai slab clasat decât precedentul său adversar, însă mai odihnit.

Cu ce problemă se confruntă învingătoarea lui Jaqueline Cristian de la Australian Open: „E o chestiune care va face mereu parte din viața mea, trebuie să am grijă”
AUSTRALIAN OPEN
Cu ce problemă se confruntă învingătoarea lui Jaqueline Cristian de la Australian Open: „E o chestiune care va face mereu parte din viața mea, trebuie să am grijă”

Corentin Moutet: „Eram la duș și dintr-odată m-am trezit pe podea, într-o beznă totală”

Primul set a fost extrem de spectaculos, a durat o oră și 18 minute și s-a încheiat, în tiebreak, cu victoria americanului în vârstă de 19 ani. Următoarele două seturi au fost controlate de Learner Tien, care s-a impus cu 7-6 (10), 6-3, 6-3.

La conferința de presă, Moutet a dezvăluit o situație dificilă prin care a trecut înaintea jocului și modul în care aceasta i-a afectat evoluția din Kia Arena.

Cu 45 de minute înainte de meci, am leșinat în duș. Nu știu ce s-a întâmplat. Eram la duș și dintr-odată m-am trezit pe podea, într-o beznă totală. Nu puteam să văd nimic. E ciudat, fiindcă m-am simțit bine toată ziua, fără dureri de mușchi. M-am recuperat bine după meciul anterior”, a spus francezul, conform Punto de Break.

„A fost deranjant. Nu aveam niciun punct de referință și eram amețit de la căzătură. Nu m-am rănit, dar am fost afectat. În timpul încălzirii, aveam îndoieli legate de cum mă voi descurca. A fost foarte cald azi și a fost dificil fizic. Nu am început în cea mai bună condiție, însă am făcut tot ce am putut”, a adăugat Moutet.

Corentin Moutet: „Am o lacună de 15 minute în care nu știu ce s-a întâmplat”

În primele două tururi, tenismenul originar din Neuilly-sur-Seine a trecut de Alexei Popyrin (25 de ani, 24 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-4, și de Mitchell Krueger (31 de ani, 146 ATP), scor 4-6, 6-4, 7-6 (3), 6-4).

„Nu am reușit încă să consult un doctor. Nu am avut timp. În mod normal, fac duș cu o oră și jumătate înaintea meciului. Astăzi, am terminat mai devreme cu 45 de minute. Am o lacună de 15 minute în care nu știu ce s-a întâmplat.

Știu doar că m-am trezit pe podea, în întuneric. Nu am avut niciun semn că s-ar întâmpla ceva. Încercam să fac exerciții de echilibru pentru a-mi îmbunătăți orientarea vizuală, fiindcă am fost puțin dezorientat”, a concluzionat Moutet.

În acest an, Corentin Moutet a obținut cea mai bună performanță a sa la Australian Open. În 2021, 2022 și 2023, jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a oprit în turul al doilea al competiției, iar, în 2024, a absentat.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Campionate
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Superliga
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează