SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Final de sezon pentru Emma Răducanu, care a jucat 50 de meciuri în 2025 » Britanica a luat decizia legată de antrenorul ei spaniol

Emma Răducanu/Foto: Imago Images
Emma Răducanu/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 17 octombrie 2025 11:37 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2025 11:38

Emma Răducanu (22 de ani, 29 WTA) a luat decizia de a-și încheia prematur sezonul, după înfrângerea din turul întâi de la Ningbo, în contextul unor probleme medicale cu care s-a confruntat jucătoarea britanică.

Marți, 14 octombrie, Emma Răducanu a fost învinsă de chinezoaica Lin Zhu (31 de ani, 219 WTA), în ciuda faptului că și-a adjudecat primul set. Beneficiara unui wild card a revenit de la 0-1 și s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-1, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Ningbo, unde, mai târziu, a învins-o și pe Mirra Andreeva (18 ani, 6 WTA).

Cu un bilanț de 28-22, Emma Răducanu nu va mai juca în 2025

Pentru Răducanu, acesta a fost al 3-lea eșec consecutiv. Ea pierduse cu Jessica Pegula la Beijing și fusese nevoită să se retragă în timpul meciului cu Ann Li de la Wuhan. Problemele la spate au afectat-o și în confruntarea cu Lin Zhu, iar sportiva de 22 de ani a luat decizia de a-și încheia prematur sezonul.

Potrivit BBC Sport, Răducanu nu va mai juca la Tokyo și Hong Kong, ci se va întoarce în Marea Britanie pentru a se recupera înainte de a începe pregătirile pentru următorul sezon. În 2025, numărul 29 mondial a jucat la 22 de turnee și a avut un bilanț de 28 de victorii și 22 de înfrângeri.

La începutul lunii august, Răducanu a început să lucreze cu Francis Roig, fostul antrenor al legendarului Rafael Nadal și, conform sursei menționate anterior, colaborarea va continua și în 2026.

Dincolo de cele 3 înfrângeri consecutive și de problemele medicale care au dus la încheierea prematură a sezonului, Emma Răducanu a izbutit să joace în 50 de meciuri în 2025, mai multe decât în 2023 și 2024 la un loc.

Anul trecut, britanica a jucat în 36 de meciuri și a avut un bilanț de 23-13, iar în 2023 ea a jucat doar 9 partide, având 5 victorii și 4 înfrângeri. În 2022, Răducanu a avut bilanț negativ, 17 victorii și 19 înfrângeri, fiind nevoită să abandoneze 4 meciuri.

Citește și:
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Campionate
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează