SPORTURI  »  TENIS  »  REACȚIE

Fostul antrenor al lui Carlos Alcaraz dezminte din nou zvonurile legate de starea sa de sănătate

Juan Carlos Ferrero și soția lui, Eva Alonso, la Săptămâna Modei madrilene Foto: Instagram
Juan Carlos Ferrero și soția lui, Eva Alonso, la Săptămâna Modei madrilene Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 23 martie 2026 15:35 / Actualizat luni, 23 martie 2026 15:37

Juan Carlos Ferrero (46 de ani) a dezmințit încă o dată informațiile care circulă în legătură cu starea sa de sănătate, calificându-le drept „complet false”, după ce pe rețelele sociale s-a speculat că ar suferi de cancer.

Fostul lider mondial și ex-antrenor al lui Carlos Alcaraz, Juan Carlos Ferrero, a apelat la o declarație publicată pe Instastory pentru a dezminți informațiile care circulă în legătură cu starea sa de sănătate.

A mai făcut acest lucru și în octombrie 2025, atunci când s-a speculat pentru prima dată că ar suferi de cancer, iar acum a folosit aproape aceleași cuvinte.

În ultimele zile, au circulat știri complet false despre sănătatea mea, afirmându-se că sufăr de cancer. Vreau să las lucrurile clare: este complet fals”, a subliniat Ferrero în mesajul său în limba spaniolă.

Dincolo de dezmințirea propriu-zisă, mă doare profund că se utilizează subiecte atât de sensibile pentru a se genera atenție și vizualizări. Cancerul este o boală care mi-a marcat familia și atâtea altele, care merită respect maxim.

Sunt recunoscător pentru cuvintele de sprijin și afecțiune, dar mai presus de tot, cer responsabilitate tuturor celor care difuzează asemenea tip de informații fără să le confirme veridicitatea”, a încheiat Juan Carlos Ferrero, care și-a însoțit story-ul cu o câteva cuvinte în engleză: „E o nebunie că așa ceva se întâmplă din nou...”.

Mama lui Juan Carlos, Rosario, s-a stins din viață din cauza bolii nemiloase pe când el avea 16 ani. Nu o dată campionul de la Roland Garros 2003 a afirmat că ea a fost sursa de inspirație pentru cariera sa în tenis.

Fostul antrenor al lui Carlos Alcaraz dezminte din nou zvonurile legate de starea sa de sănătate
Juan Carlos Ferrero semnând autografe la simpozionul federației portugheze Foto: Instagram

Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz, despărțirea anului 2025

Ibericul și Carlos Alcaraz au încheiat în decembrie 2025 o relație profesională întinsă pe mai mult de un deceniu, punându-se astfel capăt unuia dintre cele mai de succes parteneriate din lumea tenisului. „Carlitos” a devenit lider mondial în premieră în 2022, an în care a cucerit și primul său titlu de Grand Slam, la US Open. A adăugat apoi alte cinci trofee cu Ferrero pe bancă, două la Roland Garros (2024, 2025), două la Wimbledon (2023 și 2024) și încă unul la US Open (2025).

De atunci, Juanki și-a îndreptat atenția spre academia sa din Villena, iar în ianuarie 2026 a anunțat că va intra într-un rol nou, acela de antrenor cu pregătirea mentală și profesională a tânărului jucător iberic de golf Angel Ayora.

De asemenea, a avut mai multe interviuri în care a vorbit pe larg despre colaborarea cu Carlos Alcaraz, pe care l-a preluat la ideea agentului Albert Molina. Una dintre cele mai recente ieșiri publice a lui Ferrero a fost în urmă cu câteva zile, la Săptămâna Modei de la Madrid, unde a fost alături de soția sa, Eva Alonso. Apoi a participat la Simpozionul Național al Antrenorilor organizat de Federația Portugheză de Tenis.

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close