SPORTURI  »  TENIS  »  WTA SYDNEY

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, eliminate în „optimi” la Sydney

Gabriela Ruse / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Gabriela Ruse / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 ianuarie 2022 09:10 / Actualizat miercuri, 12 ianuarie 2022 10:30

Gabriela Ruse (24 de ani, 82 WTA) a fost eliminată, miercuri dimineață, în optimile de finală ale turneului de la Sydney. Românca a cedat în două seturi în fața estonei Anett Kontaveit (26 de ani, 7 WTA), scor 3-6, 1-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute. 

Ruse venea după trei victorii consecutive, două în calificări și una pe tabloul principal, însă n-a găsit răspunsuri în fața estonei Anett Kontaveit, jucătoarea cu o ascensiune remarcabilă la final de 2021

Gabriela Ruse, eliminată în „optimi” la Sydney

Chiar dacă a început cu break, conducând cu 2-0, iar mai apoi cu 3-2, Gabriela Ruse a cedat treptat inițiativa. A pierdut patru game-uri la rând, iar primul set a mers în direcția dictată de estonă (3-6). 

Jucătoarea noastră nu s-a regăsit în manșa secundă, pe care a pierdut-o clar, scor 1-6, parcursul său de la Sydney oprindu-se astfel în „optimi”.

Prezența în această fază i-a adus Gabrielei Ruse un cec în valoare de 10.000 de dolari și 55 de puncte WTA.

Jaqueline Cristian a pierdut cu Barbora Krejcikova

Tot în cursul acestei dimineți, Jaqueline Cristian (23 de ani, 73 WTA) a pierdut în optimile competiției de la Sydney. Jucătoarea noastră a fost învinsă de Barbora Krejcikova (4 WTA), campioana de la Roland Garros 2021, scor 1-6, 5-7, după o oră și 38 de minute de joc. 

Citește și alte știri din tenis:

Novak Djokovic recunoaște că a mințit și a participat la un interviu știind că are COVID: „Nu voiam să-l dezamăgesc pe jurnalist” » Ce spune despre formularul de intrare în Australia

Vrea despăgubiri de la Federația Australiană: „Sunt în stare de șoc! Parcă era un interogatoriu: «Dezbracă-te, îmbracă-te»”

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Campionate
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Superliga
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (2)
347655969058390
Ion Popescu  •  12 Ianuarie 2022, 11:24

In calificarile de la AO Bara a invins/o pe Ignatik si a ajuns in finala. Sper sa aiba succes si sa o vedem pe tabloul principal de la AO.

347655969058390
Ion Popescu  •  12 Ianuarie 2022, 10:07

Sfarsit de capitol, amandoua eliminate. Au avut o comportare f. frumoasa contra nr. 4 si 7 mondial. De apreciat, au fost admise pe tabloul principal la AO. Succes mai departe !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează