Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 05 octombrie 2026 17:51 / Actualizat luni, 05 octombrie 2026 19:00
Daniil Medvedev a fost descalificat în semifinala cu Novak Djokovic de la Beijing, după ce a lovit un fan cu mingea. Înainte ca meciul să fie oprit, jucătorul rus a făcut o serie de gesturi halucinante la adresa adversarului.
Pe parcursul jocului, Medvedev a încercat să râdă de Djokovic cu o serie de gesturi batjocoritoare la adresa sârbului, dorind să pară că-l imită pe Nole.
GALERIE FOTO. Daniil Medvedev, gesturi batjocoritoare la adresa lui Djokovic
În unul dintre momentele surprinse de camere, după ce Medvedev a pierdut un punct la fileu în fața lui Djokovic, rusul a început să meargă șchiopătând spre fundul terenului, pentru reluarea jocului.
Alt moment controversat s-a petrecut în setul secund, la 1-1, pe serviciul sârbului. Medvedev s-a aplecat, ținându-se de burtă, încercând să imită gesturile pe care le face Djokovic atunci când acuză o accidentare.
Acțiunile curioase ale lui Medvedev au culminat la 5-3 în setul al doilea, la 15-15, când a trimis o minge cu reverul în tribună. A lovit un suporter în ochi, fanul având nevoie de îngrijiri medicale.
Ulterior, rusul a fost descalificat și Djokovic s-a calificat în finală la Beijing.
Not the ending we expected 😮 @DjokerNole advances to the Beijing final after Medvedev is defaulted whilst down 5-7 3-5 #ChinaOpen https://t.co/Pae5eNrJ6W
— Tennis TV (@TennisTV) October 5, 2026
Reacția lui Novak Djokovic, după ce Medvedev a fost descalificat
A fost un mic șoc, ca să fiu sincer. Îmi pare rău pentru persoana respectivă. Sper sincer că nu a fost rănit grav, nu am văzut ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, îmi pare rău și pentru Daniil, pentru că știu exact cum se simte să fii descalificat într-un meci important. Am fost descalificat la US Open, în 2020, în circumstanțe similare. Sunt sigur că Daniil nu a vrut să facă asta intenționat. Și, da, se întâmplă.
Eram la trei puncte de victorie. A fost o luptă epuizantă și, cu siguranță, nu voiam să duc meciul în setul al treilea. Părea că se va întâmpla asta. Am salvat nu știu câte mingi de break, 16, da. A fost ceva nebunesc. Întotdeauna este o luptă mare cu Daniil și este foarte greu să joci împotriva lui atunci când simte bine mingea, în condiții mai lente și cu serviciul lui puternic.
- Novak Djokovic
FOTO. Medvedev, descalificat în semifinala cu Djokovic, după ce a lovit un fan cu mingea
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”