Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat luni, 27 aprilie 2015 00:00
Asta crede noul campion de la Bucureşti, care se simte un jucător complet, după ce a triumfat pe toate suprafeţele.
Vine în sala de conferinţe şi trofeul de sticlă roşie îl aşteaptă acolo, pe masă, lucind voios. L-a strîns cu atîta patimă în palme încît cercul fragil s-a dezlipit puţin, nimic însă care să nu poată fi reparat.
Se lasă pe scaun, îşi dă părul pe spate, lăsînd la iveală o venă proeminentă de pe frunte, semn vizibil al efortului din finală, apoi începe să vorbească.
Întîi într-o engleză cu accent, apoi în spaniolă, cuvintele venind mai uşor, frazele alcătuindu-se mai profund, mai semnificativ.
- Guillermo, a fost o bucată de meci, pe finalul setului întîi, în care Vesely preluase iniţiativa, intra în teren, lovea mingea foarte puternic. La ce te-ai gîndit atunci?
- Eu începusem foarte bine meciul, jucam bine, dar el a reacţionat. A răspuns puternic, consistent, a şi avut şansele lui, la 6-5 a servit pentru set. Atunci mă simţeam un pic debusolat, mă gîndeam cum să depăşesc aceste momente. Pe Jiri l-au trădat însă nervii, a greşit şi aşa s-a încheiat...
- Apoi...
- În setul al doilea scenariul a fost cam acelaşi. Amîndoi am jucat bine cu serviciul. Era dificil să iei iniţiativa. Din nou tie-break, e un fel de loterie, cît s-a încheiat, 13-11, nu? Am fost extrem de neliniştit pentru că nu puteam să închid meciul.
- Îţi aminteşti o altă partidă în care să fi avut nevoie de şase mingi de meci ca să finalizezi?
- Mi-am amintit, mai degrabă, de finala de la St. Petersburg, din 2013, în care conduceam cu 6-3, 4-1, eram aproape, îmi mai lipsea puţin, şi totuşi am pierdut la Ernests Gulbis. Mi se derulau în minte secvenţe, mă invadau nălucile înfrîngerii de atunci, se suprapuneau peste ce trăiam acum. Am fost însă capabil să rezist, iar acum mă simt fericit să fi cîştigat titlul.
"Aş cîştiga lejer în două seturi"
- Care a fost momentul cel mai dur pentru tine din această săptămînă? Dar cel mai frumos?
- Acele ultime puncte ale finalei. Eram acolo şi nu puteam să închid... Dar toată suferinţa a fost compensată de victorie.
- După ce s-a terminat, atunci, imediat, la ce te-ai gîndit?
- Am simţit o mare satisfacţie personală. Am simţit că a meritat tot ceea ce am sacrificat, că a venit recompensa. Aşa se întîmplă: cînd faci lucrurile cum trebuie, cu intenţie şi cu credinţă, eşti răsplătit. Munca e întotdeauna răsplătită. E valabil pentru toţi, vine acel moment bun, şi nu mă refer doar la tenis, ci la viaţă, în general.
- Ai cucerit titluri pe hard, zgură, ai o finală pe iarbă, te consideri un jucător complet?
- Aşa e, cum spui, am rezultate bune pe toate suprafeţele, şi în sală, şi afară. Acum pot spune că sînt complet, polivalent.
- Dacă tu, Guillermo, 31 de ani, multă experienţă, ai putea juca un meci cu tine de la 20 sau 25 de ani, cine ar cîştiga?
- Eu, cel de acum. Dacă ar fi în două seturi, aş cîştiga uşor. În trei însă, mult mai greu! (rîde)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
