Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 08 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 08 iulie 2012 00:01
Perechea româno-suedeză s-a înclinat în faţa dublului Jonathan Marray/Frederik Nielsen, care au beneficiat de un wild-card pentru a intra pe tablou, în cinci seturi, 4-6, 6-4, 7-6 (5), 6-7 (5), 6-3.
Înfrîngerile dor. Primele secunde de după sînt crîncene. Corpul se relaxează, dezamăgirea e în ochi, în picioare, în mîini, dar mai ales pe faţă. Tristeţea de la Wimbledon pentru Horia şi pentru Robert s-a înmulţit ieri cu trei.
Trei finale au pierdut cei doi. Trei finale consecutive, trei trofee destinate învinşilor. Trei festivităţi de premiere cu gust amar. Anul 2012 părea să fie cel al uitării trecutului, al pasului înainte. Pînă în finală, Horia şi Robert au mers aproape perfect, un singur set pierdut în faţa redutabilei perechi Melzer/Petzschner.
Duet inedit
Apoi, mult prea cunoscuta sîmbătă a venit din nou. Cu capriciile ei, cu finala feminină de dinainte, cu vestiarele aproape goale, cu ploaia ei. Şi cu adversari aproape necunoscuţi. Britanicul Jonathan Marray şi danezul Frederik Nielsen, doi jucători clasaţi dincolo de Top 50 la dublu, care mai jucaseră în trecut împreună de vreo patru sau cinci ori.
Nici ei nu ştiu prea sigur, dar vineri trecuseră în semifinale de fraţii Bryan. Horia şi Robert porneau în mod cert favoriţi, cap de serie cinci, de două ori în finală, opt trofee cîştigate. Iarba însă e şi ea capricioasă, la fel ca sîmbăta.
Primele semne aveau să respecte argumentele precedente. În faţa unei arene centrale aproape pline, cu doamne elegante şi domni sorbind din pahare de şampanie, Horia şi Robert au fost dominatori, au jucat precis şi au făcut break-ul în game-ul al şaptelea şi au încheiat primul set cu 6-4. Primul lor set în finală în al treilea an.
Echilibru fragil
Lucrurile aveau să meargă în aceeaşi direcţie pînă în game-ul al zecelea, cînd Robert şi Horia au cedat setul cu 6-4. Mai departe, dublul româno-suedez a servit bine, a încercat să se opună surîsului inconştient al celor care nu au nimic de pierdut, al celor care n-au simţit în picioare pierderea a două finale la Wimbledon. S-a ajuns la tie-break, pe care Horia şi Robert l-au pierdut cu 7-5. Şi aici a intervenit ploaia. Acoperişul a fost tras peste arena centrală.
Jocul s-a reluat după ce cele două perechi s-au încălzit din nou. Pe o iarbă mai rapidă, serviciul a fost din nou decisiv şi setul a mers din nou în tie-break. Robert şi Horia au fost la două mingi de a pierde în patru seturi. Însă şi inconştienţa e înlocuită de teamă, teama de a cîştiga combinată cu dorinţă şi inteligenţă de partea cealaltă a fileului. Tecău a servit la 6-5 şi a prelungit meciul. Robert a ţipat "Come on!".
Final dureros
Setul cinci a debutat împiedicat pentru că după ce Marray şi-a cîştigat serviciul, Horia n-a reuşit acelaşi lucru şi s-a făcut foarte repede 2-0. Un avantaj care a fost copleşitor şi suficient. Au rămas în balonul lor vrăjit şi l-au rostogolit pînă la final, impunîndu-se cu 4-6, 6-4, 7-6 (5), 6-7 (5), 6-3. Robert şi Horia au urcat din nou în tribune pentru a primi farfuriile argintii, pe care le cunosc atît de bine. Un oftat de la suedez, o clipire tristă de la Horia şi multă iarbă tocită.
130.000 de lire sterline au primit Tecău şi Lindstedt pentru calificarea în finală
154 de puncte au cîştigat românul şi suedezul ieri, adversarii lor reuşind doar două în plus
Finalele lui Horia şi Robert de la Wimbledon
2010 1-6, 5-7, 5-7 cu Jurgen Melzer şi Philipp Petzschner
2011 3-6, 4-6, 6-7 (2) cu Bob şi Mike Bryan
2012 6-4, 4-6, 6-7 (5), 7-6 (5), 3-6 cu Jonathan Marray şi Frederik Nielsen
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
