SPORTURI  »  TENIS  »  WADA

Cazul Igăi Swiatek ar putea aduce o schimbare majoră! Directorul WADA: „Suntem gata să acceptăm microdozarea?”

Iga Swiatek, numărul 2 mondial/Foto: Getty Images
Iga Swiatek, numărul 2 mondial/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 30 noiembrie 2024 16:59 / Actualizat sambata, 30 noiembrie 2024 17:31

După cazul de dopaj al Igăi Swiatek, Olivier Niggli, directorul general al Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA), a vorbit despre varianta includerii unui prag de contaminare, pentru a reduce numărul cazurilor, iar președinta Organizației Italiene Anti-Doping a salutat ideea.

Lumea tenisului mondial s-a cutremurat joi, 28 noiembrie, când Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat că Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, o substanță interzisă.

Jucătoarea poloneză a fost suspendată doar o lună, după ce a explicat că a luat melatonină, un medicament pentru problemele de somn provocate de diferența de fus orar, care conținea trimetazidină.

Prima reacție a firmei care a produs medicamentul contaminat în cazul de dopaj al fostului lider mondial Iga Swiatek: „Ne pare foarte rău”
DOPAJ
Prima reacție a firmei care a produs medicamentul contaminat în cazul de dopaj al fostului lider mondial Iga Swiatek: „Ne pare foarte rău”

Olivier Niggli: „Înțelegem publicul care crede că suntem naivi și că înghițim orice”

Cazul lui Swiatek a stârnit reacții în întreaga lume, chiar și Simona Halep exprimându-și indignarea la adresa ITIA. Olivier Niggli, directorul general al Agenției Mondiale Anti-Doping ( WADA), a oferit un interviu pentru L’Equipe, în cadrul căruia a oferit o explicație legată de numărul tot mai mare de cazuri de dopaj:

„Astăzi există o problemă de contaminare. Nu se întâmplă mai des decât înainte, ci laboratoarele sunt mai eficiente în detectarea cantităților infinitezimale. Evident, trebuie să gestionăm asta. Cantitățile sunt atât de mici încât te poți contamina făcând lucruri inofensive. Dar realitatea este că auzim o mulțime de povești și înțelegem publicul care crede că suntem naivi și că înghițim orice”, și-a început Niggli argumentul, înainte de a propune varianta stabilirii unui prag, care ar reduce numărul cazurilor.

„E o problemă. Dacă vrem să ne simplificăm viețile, atunci vom stabili praguri și nu vom vedea toate cazurile. Întrebarea care se ridică este: suntem gata să acceptăm microdozarea? Unde ne oprim? Cu siguranță vom forma un grup de experți”, a adăugat directorul WADA.

Cazul Igăi Swiatek ar putea aduce o schimbare majoră! Directorul WADA: „Suntem gata să acceptăm microdozarea?”
Olivier Niggli, directorul general WADA/Foto: Getty Images

Președinta NADO Italia: „Fără proceduri omogene, este dificil să protejezi sportivul, sistemul și un sport curat”

La Gazzetta dello Sport a abordat-o pe Alessia Di Gianfrancesco, președinta Organizației Italiene Anti-Doping (NADO Italia), care a salutat ideea:

Suplimentele nu sunt supuse unor verificări riguroase precum drogurile, iar conținutul riscă să nu corespundă exact prescripției. Ideea pragurilor ar avea sens chiar și aici în Italia, unde Clostebolul e autorizat pentru utilizarea terapeutică”, a spus Gianfrancesco.

„Multe proceduri au fost omogenizate, dar modul de a judeca nu. Cu siguranță avem nevoie de o discuție pe acest subiect. Fără uniformitate, WADA va continua să fie în dificultate, pentru că, fără proceduri omogene, este dificil să protejezi sportivul, sistemul și, evident, un sport curat. Doar WADA poate și trebuie să rezolve această situație”, a afirmat președinta NADO Italia.

Este benefică ținerea în secret a testelor pozitive ale sportivilor?

De asemenea, Olivier Niggli a vorbit și despre faptul că, în cazul Igăi Swiatek, la fel ca în situația lui Jannik Sinner, testarea pozitivă a fost ascunsă până la finalul apelurilor făcute de sportivi.

„Unde să punem limita? Astăzi, nu există nicio obligație de a anunța o suspendare provizorie. Unii o fac, alții nu. Este cu adevărat un interes real al publicului de a ști asta comparativ cu protejarea reputației unui sportiv, în contextul unei suspendări provizorii?”, a întrebat Niggli.

Matthew Futterman, un jurnalist de la The Athletic, are însă o altă părere în legătură cu secretizarea cazurilor de dopaj:

Testele pozitive de dopaj și suspendările provizorii date de autoritatea anti-doping nu sunt probleme personale. Sunt probleme profesionale, într-o profesie care este foarte publică. Dacă simți că ai fost păcălit în ultimele luni, atunci bine ai venit în club. [Expresia] „Probleme personale” nu descrie un test pozitiv de dopaj și procesul parcurs.

Pe termen lung, o explicație mai puțin transparentă pentru absența ei ar putea să îi facă mai mult rău lui Swiatek decât un test pozitiv, după ce a luat neintenționat o substanță care îmbunătățește performanța și care, cel mai probabil, nu a avut niciun efect asupra performanței ei”, a notat The Athletic.

Citește și:
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Nu mai știau cum să scape de el, acum este important la Dinamo! Alberto Soro pentru GSP: „Eu vreau și din vară încolo”
Superliga
Nu mai știau cum să scape de el, acum este important la Dinamo! Alberto Soro pentru GSP: „Eu vreau și din vară încolo”
Pus pe liber de CFR Cluj, a și semnat cu noul club: „Vine în următoarele 24 de ore”
Superliga
Pus pe liber de CFR Cluj, a și semnat cu noul club: „Vine în următoarele 24 de ore”
La început de an, Jaqueline Cristian a semnat noul contract: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare!”
Tenis
La început de an, Jaqueline Cristian a semnat noul contract: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare!”
Gigant american cumpără în România o fabrică
Profit.ro
Gigant american cumpără în România o fabrică
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (3)
misu50
misu50  •  01 Decembrie 2024, 09:38

***, adevarat,voi inghititi ce va convine! Partea proasta e ca si vomitati ce va convine si improscati cu nedreptati strigatoare la cer! Pentru ca puteti! V-as da eu sa inghititi, dar ceva sa dispareti!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

MaxiP
MaxiP  •  30 Noiembrie 2024, 19:23
Postat de montgomerry pe 30 Noiembrie 2024, 18:23

Se da liber la dopping.

Nu se da liber, ei aici chiar au dreptate. Mai de mult sportivii se puteau dopa la greu fara sa fie prinsi, acum pot risca suspendari sportivi curati pentru cantitati infime luate din contaminari. E tehnologie, e corect ce spun. Si sunt de-acord si ca problema e legata de procedurile de audiere, da, acolo au fost diferentele.

montgomerry
montgomerry  •  30 Noiembrie 2024, 18:23

Se da liber la dopping.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează