SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Încă un nume românesc pe tabloul principal de la Wimbledon » Cine e jucătoarea care vrea să-i calce pe urme Simonei Halep

FOTO: Twitter
FOTO: Twitter

Articol de GSP - Publicat sambata, 01 iulie 2017 22:36

Pe lângă cele cinci românce aflate pe tabloul principal de la Wimbledon, o altă jucătoare care are legături cu România va lua luni startul luni în cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului. 

Jucătoarea canadiană Bianca Vanessa Andreescu are doar 17 ani şi a trecut de trei tururi de calificări pentru a accede pe tabloul principal al turneului de la All England Lawn Tennis and Croquet Club.

Astfel, ea a obţinut prima calificare din carieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem. 

Aflată momentan pe locul 187 în clasamentul WTA, Bianca Andreescu porneşte ca mare favorită în meciul din primul tur cu jucătoarea din Slovacia Kristina Kucova (105 WTA), cea care are cu zece ani mai mult decât canadiancă.

canada, românia şi iar canada

Canadianca e considerată una dintre cele mai promiţătoare tinere jucătoare ale lumii, la vârsta de 15 ani ocupând primul loc în clasamentul juniorilor de vârsta sa. 

Născută în Canada, din părinţi români, Bianca a început tenisul în România. Alături de familia sa, a părăsit ţara la vârsta de zece ani, stabilindu-se definitiv în Ontario. 

"Îmi place mult Simona Halep deoarece avem un stil asemănător de joc. Încerc să o urmăresc cu atenţie. Îmi propun să ajung numărul unu în lume şi să câştig un turneu de Mare Şlem", declara, în urmă cu an, Bianca Andreescu. 

Citește și:
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Superliga
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maxim cât vom putea! Debandadă!”
Superliga
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maxim cât vom putea! Debandadă!”
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Superliga
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Campionate
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (7)
mishu_74
mishu_74  •  03 Iulie 2017, 17:23
Postat de gizeh pe 02 Iulie 2017, 09:00

"Născută în Canada, din părinţi români, Bianca a început tenisul în România. Alături de familia sa, a părăsit ţara la vârsta de zece ani, stabilindu-se definitiv în Ontario" ... ???!!!

e nascuta in canada. parintii, impreuna cu ea s-au intors in rom, banuiesc ca nu se adaptasera in canada. dar mai apoi nu s-au mai readaptat nici in romania asa ca s-au reintors in canada. stiu, cam intortocheate caile emigratiei, dar asa este. fata, e clar canadianca de origine romana, ce simte ea e important, nu ce ne place noua sa credem. iar daca ea se simte canadianca, asa sa fie.

343605709348157
Viorel Trifa  •  02 Iulie 2017, 19:07

Nu mai simte romaneste, deci sa o lasam in noua sa patrie.

mutu57
mutu57  •  02 Iulie 2017, 14:47

Da, este canadianca. S-a antrenat si in Romania (cand era mai mica) si vorbeste (binisor) limba romana. Reprezinta Canada in turnee si Fed Cup, dar e, oarecum, de suflet, si a noastra.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează