TENIS  ·  ATP

INTERVIU La 33 de ani și proaspăt tătic, Florin Mergea vrea să o ia din nou de la capăt » Și-a setat obiective mărețe pentru 2019 + cine e noul lui partener

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de — Marti, 08 Ianuarie

Florin Mergea, 33 de ani, fost număr 7 mondial, în prezent pe locul 380 la dublu,  și soția sa, Daiana, au devenit părinți în octombrie, iar acum își modelează viața pentru binele celui mic. Fără a-și neglija însă obiectivele sportive din 2019: "Atacăm locul 1".

Un nou sezon vine cu lucruri noi și vechi pentru Florin, cel care în 2015 urca până pe locul 7 în ierarhia mondială de dublu, iar în 2016 își așeza la gât argintul olimpic de la Rio de Janeiro, împreună cu Horia Tecău.

2018 a fost un an distinct, atât din punctul de vedere al tenisului, cât și în plan personal. Primul a trebuit să se supună celui de-al doilea fiindcă așa au decis Daiana și Florin din momentul în care au aflat că vor deveni părinți. Au pus pe primul loc așteptarea, pregătirea pentru frumosul eveniment și s-au străduit să se bucure împreună de fiecare clipă.

Tenis și turneele au fost destul de puține, însă Mergea și-a făcut timp pentru întâlnirile de Cupa Davis, importante pentru echipa României. În această competiție a fost și ultimul meci jucat în 2018, în septembrie, la Cluj-Napoca, împotriva Poloniei. Apoi, s-a îngrijit de o mai veche problemă la genunchi, pentru care a suportat o intervenție chirurgicală.


* Florin Mergea pe teren în ultimul meci al sezonului 2018, contra Poloniei în Cupa Davis, la Cluj-Napoca / FOTO Mediafax

Micuțul Noah a venit pe lume la începutul lunii octombrie în ceea ce părinții numesc "un moment imposibil de descris". De atunci, combină viața alături de micuț cu pregătirea, vizând o revenire în circuit în luna februarie. Familia Mergea s-a mutat la Tg. Jiu, orașul natal, și-a completat echipa, iar acum împărtășește pentru Gazetă gânduri intime, emoționante, despre schimbările apărute, senzații, decizii, obiective.

- Florin, cum s-a schimbat viața ta și a Daianei în cele aproape trei luni de când ați devenit părinți? E diferit de ceea ce v-ați închipuit?
- Viața ni s-a schimbat, dar în bine. Sunt sentimente noi, pe care le anticipam, dar nu ni le puteam imagina. Trăim mult mai intens totul, ne bucurăm mult mai mult de viață și ne simțim împliniți. În același timp, au apărut și alte responsabilități legate de Noah, dar le-am primit cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Odată cu nașterea lui, a venit și o nouă motivație de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători, de a deveni un exemplu pentru el. Am renunțat aproape de tot la televizor, la timpul petrecut la calculator sau pe telefon. Petrecem foarte mult timp alături de el pentru a-i asigura tot confortul de care are nevoie, pentru a fi sănătos atât fizic, cât și emoțional și a se dezvolta așa cum trebuie.

- Care au primele senzații după ce a venit pe lume?
- Momentul în care l-am văzut și l-am auzit pentru prima dată plângând este de nedescris. O mulțime de sentimente care te învăluie în același timp și pentru care nu există cuvinte să le exprimi. Dintr-o dată toate problemele dispar, lucrurile de zi cu zi capătă o alta însemnătate, te simți liniștit, fericit, complet.

"Avem noroc, e foarte cuminte"

- Cum arată acum o zi obișnuită pentru voi? Cel mic e cuminte?
- Zilele nu sunt niciodată la fel. Știm că majoritatea părinților încearcă să facă un program fix celor mici, însă noi am evitat acest lucru. Având în vedere că din februarie vrem sa pornim din nou la drum și o să colindăm lumea-n lung și-n lat, vrem să îl învățăm să se adapteze cât mai ușor la alte condiții. Desigur, noi încercăm să fim mereu cât mai aproape de programul lui, însă nu este o tragedie dacă se schimbă ceva. Până acum ne-a ieșit perfect asta, avem în continuare o viață destul de agitată, iar el este mereu cu noi. Poate am și avut noroc că este foarte cuminte, are o singură supărare, atunci când îi este foame, deci trebuie sa îi fim mereu aproape (zâmbește).

- Ai reluat pregătirea, cum răspunde genunchiul? Cam care e intensitatea pentru pregătire fizică și pentru tenis?
- Pregătirea am reluat-o la doar câteva săptămâni după operație. La început pregătire generala pentru toate grupele musculare. Abia din noiembrie am început să ne axăm pe grupele musculare susținătoare genunchiului. Din decembrie am început să joc și tenis, mai mult de pe loc la început, ca după 15 decembrie să intru în mișcare laterală ușoară. În momentul de față, genunchiul răspunde bine și am ajuns la două ore de antrenament cu intensitate variată, între 50 și 90%. Undeva, la începutul lui februarie voi fi 100% și de acolo va începe greul, să urcam în volum și intensitate pe toate planurile antrenamentului.

Ore petrecute în trafic

- Decizia de a vă muta la Tg Jiu v-a venit recent sau era o variantă pe care o luaserăți în calcul mai demult? Care a fost argumentul care a cântărit cel mai mult?
- Ne gândeam de ceva timp să ne mutam la un moment dat. Inițial am căutat sa mergem în afara Bucureștiului, dar asta nu rezolvă nimic, dimpotrivă, tot în București trebuia să ajungem zilnic și să pierdem și mai multe ore în trafic. Până să se nască Noah, mutatul era ceva ce ne doream, dar undeva în viitor. Odată cu venirea lui, am realizat că ne dorim altceva pentru următoarea perioadă, să petrecem mai mult timp la aer curat, să nu pierdem ore în trafic, astfel încât să avem cât mai mult timp pentru el, să ne concentrăm pe creșterea lui și pe revenirea în cea mai buna forma pentru a începe în februarie turneele. Inițial am vrut Cluj sau Brașov, dar Târgu-Jiu e locul natal și ne-am dorit ca Noah să fie înconjurat de bunici, iar noi să putem oferi ceva înapoi orașului care ne-a crescut.

Partener din Canada

- Există certitudine apropo de partener sau încă sunt discuții și evaluări?
- De câteva luni bune discutam cu Frank Dancevic, care este din generația mea, am fost împreună în echipa Adidas și ne-am duelat la juniori. A și urcat de câteva ori în prima 100 la simplu, însă din cauza accidentărilor, nu a avut continuitate. Acum el este căpitanul echipei Canadei de Cupa Davis. Recent, și la îndemnul lui Daniel Nestor, a decis sa se axeze pe dublu alături de mine, Daniel dorind să ne călăuzească și pe viitor. Având clasamentele destul de joase, vom merge unde vom intra sau unde vom primi invitații. Este doar o chestiune de intrat la turnee până vor apărea primele rezultate și apoi bulgărele va fi pus în mișcare.

- Care ar fi obiectivele pe termen apropiat și pe termen mai lung?
- Dacă în 2011 ne-am pus ca obiectiv să ajungem în primii 10 din lume și am reușit, acum vrem sa atacăm locul 1 și turneele de Grand Slam. Suntem perfect conștienți de dificultatea atingerii unor asemenea obiective, că ele nu se pot reuși decât cu sănătate, un partener bun, stabil și mult, mult noroc. Dar cu toate acestea, cu cât ne este mai mare țelul, cu atât ne mobilizam mai bine. Asa am funcționat mereu și acum ne dorim și mai mult sa reușim, sa ii arătăm lui Noah emoțiile reușitei. Pe termen scurt vrem să închegăm echipa cu Frank și să ne apropiem cat mai repede de turneele ATP pentru că apoi ascensiunea va fi una exponențială.

- Dacă ar fi să alegeți câteva momente importante din 2018, indiferent că e tenis, familie sau altceva, care ar fi și de ce?
- Momentul când am aflat ca vom fi părinți a rămas viu în mintea noastră, la fel ca și ziua în care a apărut Noah. Sunt niște momente unice și de nedescris. Sentimente și trăiri care nu au egal și care ne-au făcut să evoluăm ca oameni, pe toate planurile. Ca tenis, trebuie sa fie meciul contra Poloniei. Am reusit din nou un meci mare alături de Horia și a fost încă o ocazie de a ma autodepăși și din care încă îmi trag foarte multa energie pozitiva și forță de muncă.


*Familia Mergea, Daiana, Florin și micuțul Noah, la primul Crăciun împreună

"Daiana este cheia, eu motorul și echipa este structura"

Pentru a aborda noul sezon cât mai bine, Florin și-a adunat alături oameni cu care se înțelege bine și cu care a colaborat fructuos în în trecut.

"În momentul de față, echipa este completă. Avem noroc de oameni care ne sunt prieteni în primul rând și coechipieri în al doilea. Pe Alex Pop-Moldovan îl știți deja, el a fost mereu lângă noi de când am reînceput să jucăm și chiar dacă nu vine la toate turneele, discutăm mereu și schimbăm opinii și informații", detaliază fostul număr 7 mondial la dublu.

"Lângă el a venit și Ștefan Pitian, alături de care am crescut la Târgu Jiu și am învățat tenis împreună. În momentul de față, el este mereu lângă noi și lucram foarte bine. Cu Dan Tudorache am lucrat mai multe reprize începând de la juniori. Suntem foarte apropiați și în 2015 am avut acel an incredibil împreună. Cu Dragoș Luscan și KinetoFit am lucrat pentru Jocurile Olimpice de la Rio și cu toții știm ce am realizat acolo. Daiana este cheia, eu motorul și echipa noastră este structura, deci în momentul de față avem tot ce ne trebuie", a conchis el.

"Ne dorim ca 2019 să ne aducă sănătate, putere de muncă și cât mai multe meciuri jucate. Înțelegere cu noul partener și liniște"
Florin Mergea

7 titluri la dubluare Florin Mergea în palmares, cel mai important fiind cel de Masters 1000 de la Madrid 2015

Vezi și: Simona Halep, amintiri HORROR de la Australian Open: "Am fost la spital pentru că tremuram toată! Mama a zis să spun stop"



Leafa președintelui a fost înghețată de Guvern. Reacția lui Iohannis

Libertatea

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
13:30 Handbal F, CM 2019

România - Suedia

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
15:00 Fotbal, UEFA Youth League

Chelsea - Lille

Digi 2
17:00 Fotbal, UEFA Youth League

Inter - Barcelona

Digi 2
19:55 Fotbal, Liga Campionilor

Salzburg - Liverpool

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:55 Fotbal, Liga Campionilor

Napoli - Genk

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Inter - Barcelona

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Borussia Dortmund - Slavia Praga

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Ajax Amsterdam - Valencia

Digi 2, Telekom 3, Look Sport 2
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Chelsea - Lille

Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3
Program TV complet

Liga 1