SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP

Ion Ţiriac vorbeşte la superlativ de Halep: "Avem un megastar în România după 40 de ani!" » Cu cine o compară ca stil de joc

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 iunie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 15 iunie 2014 13:28

Fostul mare tenismen al României, Ion Ţiriac, a fost invitatul emisiunii "După 20 de ani" realizată de Cristian Leonte la Pro TV. Omul de afaceri a discutat despre evoluţia Simonei Halep de la Paris din turneul de la Roland Garros şi a vorbit la superlativ despre noul număr trei al tenisului mondial feminin.
"Mie nu mi-a plăcut meciul Simonei Halep în faţa Mariei Şarapova, pentru că mie îmi place un meci numai cînd îl cîştigă cineva. Chiar dacă finala a fost foarte disputată, Halep i-a făcut meciul cadou de 3 ori, dar are toate scuzele pentru că acum un an era numărul 80 peste noapte.

Are nişte merite senzaţionale din toate punctele de vedere, dar ca mine, ca om care am stat 50 de ani în tenis ştiu să mă uit la diferenţa de abordare. Rusoaica are în vocabularul ei toate trick-urile care s-au inventat în tenis de către Năstase şi de McEnroe şi de Ţiriac. Simona Halep e atît de tînără şi o să înveţe, nu neapărat atîtea trick-uri.

Simona nu e caracterul care să înceapă să utilizeze aşa ceva, dar ca să contracareze nişte situaţii în care Şarapova trage de timp, ar trebuie să înveţe să spună, mă scuzaţi, şi să meargă şi la gard să respire puţin, şi cînd e gata să servească, iar să se întoarcă şi iar mă duc, pînă cînd arbitrul pune lucrurile în ordine.

Rusoaica e o mare jucătoare, dar Halep e o jucătoare specială! Şi poţi să o compari cu fluiditatea lui Federer, cîntă la pian şi se mişcă în teren, are o altă viziune a mingii. Poate să progreseze şi o să o facă! A ajuns de pe locul 80 pe 3. Pe mine nu mă interesează matematica, e important că poate să progreseze. Nu ai de unde să ştii cum o să fie la Wimbledon pentru ea, acolo se joacă pe iarbă.

Cel mai mare cîştig al nostru, al poporului român este că ne indentificăm cu un megastar. Toată lumea era cu ochii pe ea şi e senzaţional. Eu sînt foarte mîndru că la Roland Garros îmi fîlfîie steagul pentru că a ajuns în finală. Deocamdată sportul are o şansă în acest moment în România pentru că şi primul ministru e legat de acest lucru.

Să ţină minte că sportul e sănătate, iar de aici înveţi mult mai mult decît la catedră. Deci bani pentru sport se pot lua de la sănătate şi de la învăţămînt. Aici ar fi marele cîştig! Senatorul Ilie Năstase ar trebui să se ducă acum şi să înceapă să dea cu pumnul în masă", a spus Ţiriac.

"Are numărul meu de telefon, iar pentru mine să verific un contract durează o oră şi am mai făcut cîteva sute de acest fel. Ea ştie că sînt pregătit să o ajut oricînd cu mare placere. Este foarte tînără cu toate că are 22 de ani şi la mine 22 de ani sînt mulţi, pentru că foarte tînără înseamnă 17-18-19, dar are un simţ al jocului foarte dezvoltat"
Ion Ţiriac

Citește și:
Cu lacrimi în ochi, Elias Charalambous a părăsit România » Declarații la aeroport: „Important e cum pleci”
Superliga
Cu lacrimi în ochi, Elias Charalambous a părăsit România » Declarații la aeroport: „Important e cum pleci”
Jucătorul FCSB urmează să fie convocat în premieră!
Superliga
Jucătorul FCSB urmează să fie convocat în premieră!
„Bestia” de 400.000 de euro cu care a apărut Mirel Rădoi la întâlnirea cu Gigi Becali: cum arată mașina modificată » Imagini spectaculoase
Superliga
„Bestia” de 400.000 de euro cu care a apărut Mirel Rădoi la întâlnirea cu Gigi Becali: cum arată mașina modificată » Imagini spectaculoase
„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau de transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase
Tenis
„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau de transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (30)
george2014
george2014  •  16 Iunie 2014, 23:12
Postat de unico_biancorossi pe 15 Iunie 2014, 14:19

ai ma zau ? asta a castigat deja din tenis vreo 4 milioane de oi_ro si mai castiga sigur vreo 14, si tu spui ca dupa ce se lasa de tenis moare de foame ? pai daca tu nu esti capabil sa traiesti 40 de ani cu 20 milioane de oi_ro, nu inseamna ca toti sunt la fel.>))) da-mi tu mie un milion de oi_ro si sa vezi ce bine mercic traiesc eu si 300 de ani cu ei... numai ca... 300 de ani... of of of.. nu am viata de ajuns sa sparg eu milionul ala de la tine, asta e poanta... pa pa, mai gandeste-te cu milionul, eu il accept.))

Pentru Hellas Bianco Rossi: Prima tenismena a Romaniei de astazi e din neamul lui Pete Sampras si Novak Djokovici. Vaz ca ai facut echipa cu unii care jignesc ca disperatii. Ce mai stai cu steagul Greciei acolo?

gagavan
gagavan  •  15 Iunie 2014, 20:24

Toate observatiile lui Tiriac sun obiective si pezrtinente, dar nu era nevoie de trimiterea pupincurista la premier . Sa nu amestecam talentul, munca, spiritul de sacrificiu al Simonei cu potlogarul plagiator Victor-Viorel ! Politicienii nu au facut mai nimic in sprijinul sportului romanesc, dar ii folosesc succesele pentru a-si coafa defectele de imagine . Cariera lui Galep, ar trebuii protejata de imixtiunea politicului si de senzationalul ieftin pe care il promoveaza media .

tardelli
tardelli  •  15 Iunie 2014, 20:02
Postat de ionutddd pe 15 Iunie 2014, 19:28

Pacat Simona..ai dat ce ai avut mai bun din tine! si aici ma rfer la tzatze ca talent nu ai. Hai SHARAPOVA..

Ol.i.gofrenule esti atat de i.d.iot incat pros.tia colcaie in tine ca c..a.catul intr-un closet plin.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează
Close