Articol de Luminiţa Paul - Publicat joi, 09 mai 2019 10:26
Ion Țiriac a fost, de-a lungul anilor, managerul câtorva jucători foarte importanți, câștigători în turnee de Mare Șlem, lideri mondiali. Cel cu care a dat însă lovitura a fost Boris Becker
La 17 ani, Boris Becker cucerea Wimbledon-ul în 1985 și, dintr-o dată, precocitatea în tenis căpăta un nume nou. Și un chip proaspăt, blond, pistruiat, un adolescent înalt, ținând în brațe trofeul atât de râvnit al ierbii. Cine ar fi pariat pe el? Era numărul 20 mondial, abia câștigase primul său turneu, la Queens, tot pe covorul verde, dar nu era considerat un candidat real la titlul de la All England Club. L-a câștigat însă, devenind primul campion la Wimbledon fără să fie cap de serie. Și cel mai tânăr din istorie, record pe care îl deține și acum.
Era, la acel moment, nu doar triumful puștiului german, ci și marea lovitură din cariera de manager a lui Ion Țiriac. Relația lor profesională începuse cu un an mai devreme, în 1984, și avea să dureze până în 1993. Timp în care Boom-Boom, cum a fost poreclit datorită serviciului puternic, a mai cucerit alte patru titluri de Mare Șlem, a disputat trei finale și a devenit numărul 1 mondial (28 ianuarie 1991).
Cei din tenis știau cine este Ion Țiriac, restul lumii s-a familiarizat însă cu managerul român odată cu ascensiunea lui Becker. S-a obișnuit cu declarațiile lui ferme, abrazive. S-a obișnuit să-l vadă dezvoltându-și imperiul financiar pornind de la o intuiție extraordinară. Descoperirea lui Boris, una care nu a fost o minune accidentală, i-a mărit prestigiul. Consolidarea acestuia a venit chiar în anul următor triumfului inaugural de la Wimbledon, când germanul a reușit să-și apere titlul, în condițiile în care nu mai era un necunoscut, iar presiunea asupra sa apăsa greu.
Au fost aproape 10 ani de colaborare. „Boris avea atât de multă voință, mult mai multă decât alți jucători”, spunea Țiriac despre german. „Asta l-a făcut să ajungă atât de mare”. A povestit, de asemenea, un episod petrecut înaintea turneului de la Hamburg, când Țiriac, mai mult decât un manager/antrenor, a reacționat ca un alt tată: i-a spălat și uscat șortul jucătorului pentru că Becker își rătăcise pe undeva geanta cu echipament. Când Boris a vrut să rămână pe picioarele sale și s-a despărțit de cel care i-a ghidat cariera aproape un deceniu, succesul său a pălit. Ca tenisman a continuat să fie competitiv încă 5-6 ani, anunțându-și retragerea în 1999. Ca om de afaceri însă, a mers din eșec în eșec.
Românul a declarat pentru revista Die Zeit că, în momentul în care relația lor profesională a încetat, Becker era „cel mai bogat sportiv din lume. Știu exact cât a câștigat în acele vremuri”. Între timp, ajuns acum la 51 de ani, câștigătorul a 6 turnee de Grand Slam a intrat într-un impas financiar important. Încă o dată, Țiriac nu a rămas deoparte, anunțând că e dispus să-l ajute. „El e parte din viața mea. Nimeni nu-mi poate răpi acest lucru. Dacă are nevoie de zece milioane de euro pentru a face ceva, pentru a începe o afacere, atunci îi voi împrumuta acești bani”, spunea omul de afaceri în 2017. Cei doi se văd acum de câteva ori pe parcursul unui an. Dar nimic nu poate schimba trecutul lor comun: campionul-adolescent și managerul său genial.
Alți jucători pe care i-a manageriat
Guillermo Vilas
- I-a șlefuit jocul
S-au înfruntat pe teren de 6 ori între 1977 și 1979 și de fiecare dată a câștigat argentinianul, mai tânăr cu 13 ani. Apoi, Țiriac i-a devenit antrenor și manager, o figură aproape paternă. I-a schimbat poziția piciorului la serviciu, i-a șlefuit slice-ul de rever și l-a încurajat să fie mai agresiv. În timpul meciurilor, sud-americanul căuta mereu aprobarea sfătuitorului său. „Cu Țiriac, am progresat dublu în jumătate din timp. Avea o mare viziune asupra jocului”, spunea Vilas. A cucerit 4 titluri de Grand Slam și a ajuns numărul 2 mondial. Se spune că ei au pornit obiceiul ca turneele să ofere garanții tenismanilor bine clasați pentru participare, ceva ce în anii 80 era interzis. Vilas a fost inițial suspendat un an și amendat cu 20.000 de dolari, scria New York Times, pentru că ar fi primit 60.000 de dolari pentru a juca la Rotterdam în 1983. După apel, în ianuarie 1984, suspendarea i-a fost ridicată, dar amenda a rămas.
Goran Ivanisevici
- „Shoot to kill”
S-a ocupat de jucătorul croat de la începutul anilor 90, Ivanisevici disputând trei finale de Mare Șlem, toate la Wimbledon, 1992, 1994 și 1998, dar reușind să cucerească titlul în 2001, când nimeni nu îl lua în calcul și când Ion Țiriac îi ghida deja și cariera lui Marat Safin. Era numărul 125 mondial și intrase pe tablou cu un wild card. Țiriac spunea în 1992, pentru The Independent, despre Goran că „are multă abilitate și pasiune, dar nu și posibilitatea de a se dezvolta pentru că stilul său de joc este shoot-to-kill, trage pentru a ucide”. Maestru al așilor, dar și al rachetelor rupte, croatul a ajuns până pe locul al doilea ATP în iulie 1994.
Marat Safin
- 100 de dolari de rachetă
Rusul, preluat de firma lui Țiriac când talentul său abia irumpsese, a confirmat repede alegerea făcută de omul de afaceri român: la 20 de ani câștiga US Open-ul, învingându-l clar în finală pe Pete Sampras. Un an mai târziu, pierdea la Wimbledon în „sferturi” în fața lui Ivanisevici, făcându-l pe Țiriac să-l amendeze de atunci încolo cu 100 de dolari pentru fiecare rachetă ruptă. Românul îl compara însă cu Becker, pentru The Guardian, nu la stilul de joc, ci „la felul în care crede în puritatea și simplitatea de a juca tenis pur și simplu”. Safin a ajuns lider mondial în noiembrie 2000, a cucerit două titluri de Mare Șlem și s-a retras în 2009.
Lucas Pouille
- Cel mai nou pariu
Tânărul francez este cea mai recentă apariție pe lista jucătorilor manageriați de firma lui Țiriac, începând din decembrie 2016. Pouille are 25 de ani, iar în acest sezon a reușit cel mai bun rezultat al său în turnee de Mare Șlem, semifinale la Australian Open. În 2018, în martie, a atins locul 10 mondial.
