SPORTURI  »  TENIS  »  UNICREDIT IAȘI OPEN

EXCLUSIV Irina Begu, moment de sinceritate: „Probabil că mi-ar fi foarte ușor să renunț, dar iubirea pentru tenis mă ține pe teren”

Irina Begu pe zgura de la Iași FOTO Roxana Fleșeru
Irina Begu pe zgura de la Iași FOTO Roxana Fleșeru

Articol de , - Publicat vineri, 18 iulie 2025 09:37 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 09:37

Irina Begu (34 de ani, 110 WTA) joacă vineri în sferturile de finală ale turneului UniCredit Iași Open ♦ Românca nu mai atinsese această fază la un turneu WTA de aproape un an de zile, iar pentru a fi între primele opt pe zgura de la Baza Sportivă Ciric a avut de luptat cu starea de rău pe care a resimțit-o în partida din „optimi” ♦ Ea se confruntă cu o afecțiune despre care nu vrea să dea deocamdată multe detalii și care i-a schimbat abordarea ultimilor ani din carieră.

Irina Begu a jucat în 2025 doar 23 de partide în circuitul WTA, o restrângere a programului de turnee cauzată de o afecțiune pe care încearcă să o trateze cu multă atenție.

Problemele Irinei s-au văzut și în meciul din optimi de finală de la UniCredit Iași Open, unele despre care a vorbit și la interviul de pe teren, mulțumindu-le celor din tribune că au ajutat-o să treacă peste starea de rău.

Irina, câștigătoare a cinci trofee WTA, nu vrea să elaboreze despre starea sa de sănătate, niciodată nu a făcut-o, păstrând mereu discreția. În 2021, ea dezvăluit că a fost diagnosticată cu mononucleoză, dar nu a dat mai multe detalii.

Acum, se confruntă cu noi probleme de sănătate despre care a spus că va vorbi mai mult după ce își va încheia cariera. Deocamdată, dragostea pentru tenis o determină să joace în continuare, chiar dacă unele momente nu sunt tocmai plăcute.

- Irina, cum s-au schimbat pentru tine lucrurile în ultimii ani, fiind nevoită să-ți faci un program diferit față de cel anterior, când nu existau problemele acestea.
- Mi-am schimbat foarte mult programul, mi l-am adaptat, din păcate nu pot să mai fac antrenamentele pe care mi le doresc.

- Adică?
- Intensitatea este total diferită, se și vede un pic pe teren lucrul ăsta și din păcate chiar dacă noi, ca sportivi, încercăm să fim ca niște actori, să nu arătăm dacă ne simțim rău, dacă nu suntem bine, încercăm să păstrăm un oarecare echilibru, dar din păcate nu mai am acea balanță, să zic așa, și din păcate se întâmplă din ce în ce mai des.

Irina Begu: „Sunt genul de persoană căreia nu-i place să se plângă”

- Cum te face să te simți?
- Asta este situația, sunt împăcată cu ea, probabil că mi-ar fi foarte ușor să renunț și să spun stop pentru că nu e ceva ce ar schimba cariera mea, dar iubirea față de tenis mă ține pe teren. E o carieră întreagă și mă ține acolo. Faptul că știu că dacă aș avea un moment în care să mă simt bine, știu că rezultatele ar putea să apară, dar de fapt și de drept, când trag linie, nici nu mai e vorba de rezultate, e vorba doar de a mă bucura, sau a încerca să mai mă bucur pentru că în momentele astea, evident că nu mai e nicio bucurie, dar da, cum am zis, mi-ar fi ușor să spun stop, mi-ar fi ușor să zic gata. Am realizat multe lucruri, am avut o carieră de 15 ani în Top 100 și sunt mândră de tot ce am făcut și sunt extrem de recunoascătoare pentru că dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face același lucru.

Irina Begu, moment de sinceritate: „Probabil că mi-ar fi foarte ușor să renunț, dar iubirea pentru tenis mă ține pe teren”
Irina Begu semnând autografe la Iași FOTO Roxana Fleșeru

- Și totuși...
- Iubesc acest sport și copilul din mine este extrem de fericit pentru cariera pe care a avut-o, dar așa cum am făcut o carieră întreagă, încerc să mai trag un pic de mine, am găsit în ultimii doi ani de zile anumite soluții, să vedem dacă găsim o soluție și la noua problemă apărută.

- Înseamnă că nu mai există planuri, o iei săptămână cu săptămână.
- Exact, exact, acum, din păcate. Eu sunt genul de sportivă și persoană căreia nu-i place să se plângă și să vină aici și să spună, uite mă simt așa, până la urmă am soluția de a mă opri oricând, este doar decizia mea de a continua, nu-mi place nici mie cum se vede pe teren și cum sunt pentru că energia nu mai este acolo. Vom vedea cât timp va mai fi, încerc să fac tot ce pot.

Irina Begu și întrebarea de pe Instagram

- Dar când ești pe teren, nu te frustrezi când apar momente de genul ăsta sau pur și simplu treci peste ele?
- Ajung într-un punct în care nici nu mai e vorba de frustrare pentru că mă simt rău și știu că nu mai ține de mine, nici măcar nu mai e controlul acela. Nu e OK pentru că lucrurile se pot agrava și mai mult față de cum erau înainte. Îmi pare rău că nu intru în detalii pentru că mie nu-mi place așa, să vorbesc, momentan nu vreau să o fac. Și cred că până la urmă orice sportiv are anumite probleme de sănătate. Că dacă am fi toți perfecti, n-ar mai exista anumite retrageri. La 35 de ani, oarecum toată lumea probabil că ar mai juca. Așa că fiecare e, să zic, cu problemele lui de sănătate.

- E alegerea ta să mergi mai departe...
- Nu mă obligă nimeni să fiu aici. Chiar primisesem la un moment dat pe Instagram... Mă mai uit așa, din când în când, la câte un mesaj și era unul de la o doamnă și îmi zicea: Dar de ce mai joci? Am înțeles mesajul, și eu mi-am pus întrebarea: De ce mai joc? Și răspunsul a fost întotdeauna pentru că iubesc foarte mult ceea ce fac. De fiecare dată am încercat să găsesc o soluție la problema pe care o aveam. Că a fost o accidentare, că a fost o problemă de sănătate, am încercat să găsesc o soluție.

Irina Begu, moment de sinceritate: „Probabil că mi-ar fi foarte ușor să renunț, dar iubirea pentru tenis mă ține pe teren”
Irina Begu pe zgura de la Iași FOTO Roxana Fleșeru

- Ți-ai dat un deadline la care mintea ta?
-Nu, sincer, momentan nu. Probabil că o să o fac. Nu știu momentan,

- Sunt și zile în care te simți bine sau foarte bine fără să te afecteze deloc acea problemă medicală?
- Depinde foarte mult. Sunt zile când mă simt un pic mai bine și zile când anumiti factori, stres, căldură, tensiune, nu ajută. Și de acolo sunt mai mulți factori. Acum a apărut o problemă sau poate era mai demult, dar am descoperit-o și încerc să văd.

- Dar pentru viața de zi cu zi?
- Pentru viața de zi cu zi, asta este întrebarea mea, dacă merită efortul acesta, dacă nu o să-mi afecteze și viața de după tenis. Adică, momentan sunt OK, depinde dacă am vreun stres sau așa, și atunci corpul reacționează. Sunt și alți sportivi, care au o problemă asemănătoare cu a mea, dar nu reacționează așa. Din păcate, la mine e un pic mai dificil și asta e situația. Nu mă plâng, voi vedea.

Citește și:
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Stranieri
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Campionate
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Superliga
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Campionate
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Profit.ro
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează