SPORTURI  »  TENIS  »  CIRCUITUL WTA

Jaqueline Cristian, la cel mai bun loc al carierei în clasamentul mondial » Trei românce în Top 100

Jaqueline Cristian în meciul din turul 1 la Adelaide Foto: Guliver/GettyImages
Jaqueline Cristian în meciul din turul 1 la Adelaide Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 12 ianuarie 2026 12:57 / Actualizat luni, 12 ianuarie 2026 16:58

Jaqueline Cristian (27 de ani) a urcat o poziție în ierarhia WTA, până pe 37, cel mai bun loc de până acum al româncei. În Top 100 se mai află Sorana Cîrstea, pe 41, și Gabriela Ruse, pe 79, și ea în ascensiune.

Prima săptămână de tenis a anului a adus consecințe pozitive pentru jucătoarele române, cele trei care au evoluat în turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane.

Chiar dacă a cedat în primul tur în fața lui Marie Bouzkova din Cehia, Jaqueline Cristian a urcat o treaptă în clasamentul WTA actualizat pe 12 ianuarie. Ea se găsește acum la borna 37, ceea ce reprezintă poziția de vârf de până acum a carierei, după ce în săptămâna inaugurală a sezonului, pe 5 ianuarie, era pe 38, alt reper atins în premieră.

Românca a trecut de turul 1 în turneul WTA 500 de la Adelaide cu o victorie mare, 6-4, 6-4, în fața Ekaterinei Alexandrova (31 de ani, numărul 11 mondial), după ce depășise calificările pentru a pătrunde pe tabloul principal al puternicului concurs de la Antipozi.

Acest succes o propulsează și mai mult în ierarhia WTA live, până pe 35, clasamentul fiind însă unul în continuă modificare, în funcție de partidele disputate în toate turneele.

În turul secund o va întâlni pe Daria Kasatkina (Australia, 28 de ani, locul 48 WTA), care conduce cu 3-0 în meciurile directe. Cel mai recent s-a disputat la US Open 2024, în turul 1.

Sezonul 2025, în urcare pentru Jaqueline Cristian

Anul 2025 a fost unul de adevărat salt pentru Cristian. L-a început pe 85, l-a încheiat pe 39, iar de-a lungul lui și-a îmbunătățit, în primul rând, evoluția în turneele de Grand Slam, ajungând în turul 3 la Australian Open, Roland Garros și US Open – deocamdată, Wimbledon-ul și iarba rămânând un teritoriu mai puțin accesibil.

46de locuri a urcat, per total, Jaqueline Cristian în 2025, din ianuarie până la final de sezon

În concursurile WTA 1000 a bifat alte tururi 3, la Indian Wells, Roma și Montreal. La nivel WTA 250 și-a pus în CV a doua finală a carierei, pe zgura de la Rabat, pierdută în fața australiencei Maya Joint, și a mai avansat în penultimul act la Iași și Osaka.

De asemenea, a cucerit primul ei trofeu WTA 125, la Puerto Vallarta, în luna martie, care i-a oferit un impuls de încredere la momentul respectiv.

Înainte de plecarea la Antipozi, Jaq a declarat la aeroport că se gândește la Top 20 pentru sezonul 2026, o poziție pe care antrenorul ei, Javier Marti, o vedea posibilă încă din 2025. El a spus pentru GSP că obiectivul din sezonul anterior era „să rupem bariera Top 50” și că „o pot vedea în Top 20, totul depinde de ce face la antrenamente, partide, cum se va dezvolta”.

Sorana Cîrstea, pe locul 41, Gabriela Ruse, în urcare

A doua româncă în clasamentul WTA este Sorana Cîrstea, aflată în sezonul final al carierei, urmând să împlinească 36 de ani în aprilie. Ea se află pe locul 41, staționar față de săptămâna trecută, când a avut un parcurs foarte bun la Brisbane, ajungând în „optimi” și pierzând în fața noii și vechii campioane, Aryna Sabalenka.

Jaqueline Cristian, la cel mai bun loc al carierei în clasamentul mondial » Trei românce în Top 100
Gabriela Ruse Foto: Guliver/GettyImages

Gabriela Ruse este a treia româncă din Top 100. Ea a urcat 6 poziții, până pe 79. În săptămâna anterioară, a trecut de calificări la Brisbane, punctele ajutând la saltul făcut, iar pe tabloul principal a cedat în runda inaugurală în fața unei campioane de Grand Slam, americanca Sofia Kenin, învingătoarea de la Australian Open 2020. Ea a pierdut din primul meci pe tabloul mare și la Adelaide, după ce trecuse de calificări.

Celelalte „tricolore” din ierarhia mondială sunt, în ordine: Irina Begu – locul 147, Anca Todoni – locul 161, Miriam Bulgaru – locul 197, Ruxandra Bertea – locul 299, Gabriela Lee – locul 329, Irina Bara – locul 353, Patricia Țig – locul 398.

Citește și:
Chinezii au inventat mașina „care se scutură singură de zăpadă” » Bielorușii au vrut să verifice și au supus-o unui test: ce a urmat
Noutati auto
Chinezii au inventat mașina „care se scutură singură de zăpadă” » Bielorușii au vrut să verifice și au supus-o unui test: ce a urmat
Echipe de start la FCSB - CFR Cluj, derby-ul ultimei speranțe la play-off: două debuturi oficiale! Ultimele vești de la Arena Națională
Superliga
Echipe de start la FCSB - CFR Cluj, derby-ul ultimei speranțe la play-off: două debuturi oficiale! Ultimele vești de la Arena Națională
Dezvăluiri despre viața extrasportivă a lui Tavi Popescu » „Familia lui ne-a cerut să mergem să scoatem o domnișoară din apartament”
Superliga
Dezvăluiri despre viața extrasportivă a lui Tavi Popescu » „Familia lui ne-a cerut să mergem să scoatem o domnișoară din apartament”
Eugen Neagoe, despre demiterea de la Petrolul: „Noi să fim sănătoși!”
Superliga
Eugen Neagoe, despre demiterea de la Petrolul: „Noi să fim sănătoși!”
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează