SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

Jasmine Paolini, „regina” Romei! Italianca a triumfat în proba de simplu, trecând în două seturi de Coco Gauff

Jasmine Paolini, campioană la Roma/Foto: Getty Images
Jasmine Paolini, campioană la Roma/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 17 mai 2025 19:51 / Actualizat sambata, 17 mai 2025 20:05

Jasmine Paolini (29 de ani, 5 WTA) este noua campioană de la Roma, după o victorie în două seturi, 6-4, 6-2, în fața lui Coco Gauff (21 de ani, 3 WTA). Italianca este în finală și în competiția de dublu, acolo unde joacă alături de Sara Errani.

Coco Gauff s-a calificat pentru al doilea turneu consecutiv în finală și spera la un deznodământ diferit față de cel de la Madrid, unde a fost învinsă de Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA). Însă, de partea cealaltă a fileului se afla Jasmine Paolini, o jucătoare pentru care a fost o surpriză accederea în această fază a competiției și care a evoluat relaxată, fără presiune.

Vestea zilei: Marius Copil este noul antrenor al uneia dintre cele mai bune jucătoare ale lumii!
PARTENERIAT
Vestea zilei: Marius Copil este noul antrenor al uneia dintre cele mai bune jucătoare ale lumii!

Setul inaugural a început cu trei break-uri și a fost adjudecat de Jasmine Paolini

Coco Gauff a făcut o dublă greșeală chiar la prima minge a jocului, iar Jasmine Paolini a reușit un break, profitând de ezitările adversarei. A urmat un game secund lung, important, în care s-a dat o adevărată luptă între cele două jucătoare. În cele din urmă, americanca și-a luat revanșa și a făcut și ea un break.

Gauff a încercat să se folosească de forță și precizie, în timp ce Paolini a alergat în toate părțile, fiind extrem de activă. Susținută de publicul numeros din Foro Italico, tenismena în vârstă de 29 de ani a izbutit încă un break și apoi a controlat jocul, distanțându-se la 3-1.

Foarte concentrată și serioasă, Gauff a continuat să comită duble greșeli și să rateze niște mingi care i-au adus frustrare și neliniște. În schimb, Paolini a părut mai relaxată, a abordat mai multe situații râzând și s-a menținut la conducere.

Sportiva în vârstă de 21 de ani s-a ținut aproape de adversara ei și scorul s-a făcut 4-5, însă italianca a gestionat excelent game-ul al 10-lea și, după 54 de minute, a închis setul inaugural: 6-4.

Italianca a dominat setul secund în care Coco Gauff a câștigat doar două game-uri

În pauza de dinaintea setului secund, pe zgura din Roma a început să plouă și, dacă fanii și-au deschis umbrelele, în schimb jucătoarele au revenit pe teren și au început să joace. La fel ca în prima secvență, Paolini a reușit un break și apoi a mai pus un game pe tabelă în dreptul său, ducând scorul la 2-0.

După un nou break, situația se anunța a fi complicată pentru Gauff. Aceasta a câștigat pe serviciul adversarei și a oprit pentru moment perioada bună a lui Paolini, însă italianca a răspuns și scorul a devenit 4-1.

Finalul a fost inevitabil. Jasmine Paolini a jucat mai bine, a câștigat setul secund și s-a impus cu 6-4, 6-2, reușind să devină campioană la Roma. De menționat că jucătoarea originară din Castelnuovo di Garfagnana a devenit prima tenismenă din Italia care câștigă titlul la Roma, după Raffaella Reigi în 1985.

La Roma, Paolini a obținut al 5-lea titlu la simplu, după cele câștigate la Portoroz și Bol, în 2021, la Florența, în 2023, și la Dubai, în 2024.

Jasmine Paolini poate să mai obțină un trofeu la Roma

În ciuda victoriei, Paolini nu are prea mult timp pentru a sărbători, fiindcă duminică, 18 mai, va lupta pentru încă un trofeu. Alături de Sara Errani, ea joacă în finala de dublu, acolo unde le întâlnesc pe Veronika Kudermetova și pe Elise Mertens.

„Am avut o perioadă bună aici, am pierdut de două ori în semifinale și acum am ajuns în finală. O felicit pe Jasmine. Vreau să spun că ești o persoană și o jucătoare incredibilă și sper să câștigați mâine la dublu. E a doua finală. Aș fi vrut să câștig trofeul, am muncit mult. Dar sper să îl câștig data viitoare”, a declarat Coco Gauff, vizibil dezamăgită de rezultatul partidei.

Citește și:
Gol cum rar se vede » Cum i-a păcălit Szoboszlai pe cei de la Marseille
Liga Campionilor
Gol cum rar se vede » Cum i-a păcălit Szoboszlai pe cei de la Marseille
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Meci într-un decor pitoresc în România » Gazon acoperit de zăpadă, minge verde și munți de jur-împrejur
Liga 3
Meci într-un decor pitoresc în România » Gazon acoperit de zăpadă, minge verde și munți de jur-împrejur
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează