SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul tur de la Wimbledon » Gabriela Ruse, duel contra câștigătoarei Australian Open

Gabriela Ruse, la a 5-a prezență pe tabloul principal la Wimbledon/Foto: Imago Images
Gabriela Ruse, la a 5-a prezență pe tabloul principal la Wimbledon/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 27 iunie 2025 13:00 / Actualizat vineri, 27 iunie 2025 13:09

Cele 5 reprezentante ale României de pe tabloul principal de la Wimbledon (30 iunie – 13 iulie) și-au aflat vineri, 27 iunie, adversarele din primul tur al competiției. 3 dintre ele vor întâlni jucătoare mai slab clasate, în timp ce 2 vor juca împotriva unor sportive care stau mai bine în clasamentul WTA.

Vineri, 27 iunie, la ora 12:00, a început tragerea la sorți pentru tabloul principal de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. România a avut 4 jucătoare în calificări, însă toate au fost eliminate, așa că a rămas cu cele 5 sportive de pe tabloul principal.

Decizia luată de CNA l-a înfuriat pe Ilie Năstase: „Mă oprești să muncesc? Avem și noi familii”
REACȚIE
Decizia luată de CNA l-a înfuriat pe Ilie Năstase: „Mă oprești să muncesc? Avem și noi familii”

Cristian, Ruse, Todoni, Begu și Cîrstea și-au aflat adversarele de la Wimbledon

Este vorba de Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Anca Todoni, Irina Begu și Sorana Cîrstea, care și-au aflat adversarele din primul tur. Cea mai ghinionistă a fost Ruse, care va debuta la Wimbledon cu un meci împotriva lui Madison Keys, locul 6 mondial.

Iată cum arată duelurile româncelor din primul tur:

  • Anca Todoni (20 de ani, 90 WTA) vs. Cristina Bucsa (27 de ani, 101 WTA)

  • Gabriela Ruse (27 de ani, 57 WTA) vs. Madison Keys (30 de ani, 6 WTA)

  • Hailey Baptiste (23 de ani, 54 WTA) vs. Sorana Cîrstea (35 de ani, 169 WTA)

  • Zeynep Sonmez (23 de ani, 88 WTA) vs. Jaqueline Cristian (27 de ani, 50 WTA)

  • Irina Begu (34 de ani, 117 WTA) vs. Kaja Juvan (24 de ani, 242 WTA)

Așadar, Todoni, Cristian și Begu vor juca împotriva unor tenismene mai slab clasate. În schimb, Cîrstea, aflată la a 16-a prezență pe tabloul principal al Wimbledon, se va duela din nou cu Hailey Baptiste, așa cum a făcut-o și în primul tur de la Madrid, când jucătoarea din SUA s-a impus cu 6-2, 5-7, 7-6 (4).

Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul tur de la Wimbledon » Gabriela Ruse, duel contra câștigătoarei Australian Open
Tabloul principal al Wimbledon 2025/Foto: X (Mario Boccardi)

Iată cu cine vor juca primele 5 jucătoare din clasamentul WTA:

  • Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA) vs. Carson Branstine (24 de ani, 197 WTA)

  • Coco Gauff (21 de ani, 2 WTA) vs. Dayana Yastremska (25 de ani, 42 WTA)

  • Jessica Pegula (31 de ani, 3 WTA) vs. Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, 122 WTA)

  • Jasmine Paolini (29 de ani, 4 WTA) vs. Anastasija Sevastova (35 de ani, 402 WTA)

  • Qinwen Zheng (22 de ani, 5 WTA) vs. Katerina Siniakova (29 de ani, 78 WTA)

Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 30 iunie – 13 iulie.

Citește și:
Imaginile care l-au transformat pe Mbappe în „inamicul numărul 1” în Paraguay! Ce s-a întâmplat după fluierul final
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Imaginile care l-au transformat pe Mbappe în „inamicul numărul 1” în Paraguay! Ce s-a întâmplat după fluierul final
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Stiri extrasport
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Superliga
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Tenis
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează