SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

Deocamdată cinci românce sunt prezente pe tabloul principal al Transylvania Open

Jaqueline Cristian e deja la Cluj-Napoca și se antrnează FOTO Transylvania Open
Jaqueline Cristian e deja la Cluj-Napoca și se antrnează FOTO Transylvania Open

Articol de - Publicat vineri, 02 februarie 2024 21:06 / Actualizat sambata, 03 februarie 2024 16:51

Ana Bogdan (66 WTA), Jaqueline Cristian (89 WTA), Miriam Bulgaru (195 WTA), Andreea Mitu (220 WTA) şi Anca Todoni (235 WTA) sunt româncele de pe tabloul principal al Transylvania Open, unde Arantxa Rus va ocupa prima poziție. Tragerea la sorți va avea loc sâmbătă, ziua în care debutează și calificările turneului de categorie WTA 250. 

România va avea cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu al turneului Transylvania Open, care va debuta luni în BT Arena din Cluj-Napoca. Ana Bogdan (66 WTA), Jaqueline Cristian (89 WTA), Miriam Bulgaru (195 WTA), Andreea Mitu (220 WTA) şi Anca Todoni (235 WTA) vor intra direct pe tabloul principal, ultimele trei beneficiind de invitații din partea organizatorilor. 

Deocamdată cinci românce sunt prezente pe tabloul principal al Transylvania Open
Ana Bogdan revine la Cluj-Napoca, unde a ajuns până în sferturi de finală în 2023 FOTO Transylvania Open

Karolina Pliskova (77 WTA), fost lider mondial, este vedeta tabloului. Tragerea la sorți a meciurilor de pe grila principală va avea loc sâmbătă.

Deocamdată cinci românce sunt prezente pe tabloul principal al Transylvania Open
Karolina Pliskova a ajuns vineri la Cluj-Napoca FOTO Transylvania Open

Tot, sâmbătă, debutează calificările turneului, unde vor evolua șapte jucătoare din România: Mara Gae, câştigătoarea US Open la dublu junioare anul trecut, Briana Szabo, Lavinia Tănăsie şi Maria Teodorescu, toate beneficiare de invitaţii, Alexandra Cadanţu-Ignatik, Maria Sara Popa şi Ilona Georgiana Ghioroaie.

Meciurile din primul tur al calificărilor

  • Harriet Dart (Marea Britanie) - Ilona Georgiana Ghioroaie 
  • Lavinia Tănăsie - Katarina Zavaţka (Ucraina) 
  • Marina Bassols Ribera (Spania) - Anna Siskova (Cehia) 
  • Sinja Kraus (Austria) - Viktoria Hruncakova (Slovacia) 
  • Alize Cornet (Franţa) - Mara Gae 
  • Andrea Gamiz (Venezuela) - Jil Teichmann (Elveţia) 
  • Erika Andreeva (Rusia) - Nuria Brancaccio (Italia) 
  • Briana Szabo - Nuria Parrizas Diaz (Spania) 
  • Emiliana Arango (Columbia) - Maria Sara Popa 
  • Nadia Kolb (Ucraina) - Lucrezia Stefanini (Italia) 
  • Anna Bondar (Ungaria) - Alexandra Cadanţu-Ignatik 
  • Maria Teodorescu - Simona Waltert (Elveţia)

„Ne bucurăm că am păstrat acest turneu în România”

 „Suntem gata de start şi extrem de fericiţi că deschidem o nouă ediţie Transylvania Open, la Cluj. Dacă anul trecut continuitatea turneului stătea sub semnul întrebării, acum ne bucurăm că am reuşit atât de multe: am păstrat acest turneu în România şi am revenit la mai puţin de patru luni de la ultima ediţie. Avem de anul acesta un loc mult mai bun în calendarul WTA. 

De curând, Transylvania Open a câştigat din nou titlul de cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250, pentru al doilea an consecutiv. Avem un tablou puternic cu nume mari ale tenisului mondial. Avem jucătoare din România şi, cu siguranţă, publicul va transforma din nou arena într-un spaţiu plin de emoţii", a spus Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open.

Gabriela Ruse nu participă la Transylvania Open! O altă jucătoare din România i-a luat locul
Transylvania Open
Gabriela Ruse nu participă la Transylvania Open! O altă jucătoare din România i-a luat locul

Campioana va fi recompensată cu 250 de puncte WTA, turneul având premii totale de 267.082 de dolari.

La dublu, 16 echipe vor lupta pentru titlu, perechea formată din Jaqueline Cristian şi Andreea Mitu primind primul wild card din partea organizatorilor.

Jucătoarele de pe tabloul principal la Transylvania Open

  • Karolina Pliskova (Cehia), 37 WTA 
  • Tatjana Maria (Germania), 42 WTA 
  • Elisabetta Cocciaretto (Italia), 45 WTA 
  • Anna Blinkova (Rusia), 46 WTA 
  • Arantxa Rus (Țările de Jos), 50 WTA 
  • Clara Burel (Franța), 52 WTA 
  • Nadia Podoroska (Argentina), 63 WTA 
  • Greet Minnen (Belgia), 68 WTA 
  • Anastasija Sevastova (Lituania), 65 WTA (SR) 
  • Ana Bogdan (România), 66 WTA 
  • Yanina Wickmayer (Belgia), 68 WTA 
  • Elina Avanesyan (Rusia), 71 WTA 
  • Caty McNally (SUA), 71 WTA (SR) 
  • Viktoriya Tomova (Bulgaria), 77 WTA 
  • Camila Osorio (Columbia), 79 WTA 
  • Tamara Korpatsch (Germania), 81 WTA 
  • Alycia Parks (SUA), 82 WTA
  • Jaqueline Cristian (România), 84 WTA 
  • Zhuoxuan Bai (China), 87 WTA 
  • Laura Siegemund (Germania), 89 WTA 
  • Sara Errani (Italia), 99 WTA
  •  Clara Tauson (Danemarca), 100 WTA 
  • Jodie Burrage (Marea Britanie), 102 WTA
  •  WILD CARD 
  • Miriam Bulgaru (România),195 WTA 
  • Andreea Mitu (România), 220 WTA 
  • Anca Todoni (România), 235 WTA

Citește și: 

Stefanos Tsitsipas și Marius Copil deschid întâlnirea Grecia-România din Cupa Davis
CUPA DAVIS
Stefanos Tsitsipas și Marius Copil deschid întâlnirea Grecia-România din Cupa Davis
Alex de Minaur, declarație sinceră: „Ea mă învață să mă bucur de viață”
POVESTE
Alex de Minaur, declarație sinceră: „Ea mă învață să mă bucur de viață”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  03 Februarie 2024, 10:56

...pe Patricia Tig de ce n au invitat o ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează