SPORTURI  »  TENIS  »  BUSINESS

Care e compania care l-a ajutat pe Roger Federer să facă marele pas în Forbes

Roger Federer a devenit miliardar/Foto: Getty Images
Roger Federer a devenit miliardar/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 23 august 2025 17:39 / Actualizat sambata, 23 august 2025 17:41

Roger Federer (44 de ani), legendarul tenismen elvețian, a devenit miliardar, conform estimărilor făcute de revista Forbes, fiind al 7-lea sportiv care ajunge la această avere impresionantă și al 2-lea jucător de tenis după românul Ion Țiriac (86 de ani).

În 2007, Ion Țiriac a devenit primul sportiv de nivel înalt care a devenit miliardar, profitând de investițiile făcute în industria imobiliarelor, cea auto și în cea a serviciilor financiare. Între timp, potrivit Forbes, averea fostului tenismen român a ajuns la 2,3 miliarde de dolari.

Roger Federer, parteneriate de durată cu sponsori precum Lindt, Mercedes-Benz sau Rolex

18 ani mai târziu, Roger Federer a călcat pe urmele lui Țiriac și a intrat oficial pe lista miliardarilor, unde se mai găsesc personalități precum Michael Jordan, Magic Johnson, Junior Bridgeman (a decedat în martie), LeBron James și Tiger Woods.

1,1miliarde de dolari este averea estimată a lui Roger Federer, potrivit Forbes

Printre cei mai importanți parteneri ai lui Federer se numără Lindt, Mercedes-Benz, Rolex și Moet & Chandon. Cu toate acestea, compania care l-a ajutat să devină miliardar se numește On și se ocupă cu încălțămintea sportivă.

În 2019, Federer a început să investească în On, iar compania elvețiană a intrat, în 2021, la Bursa din New York, ajungând, în prezent, să valoreze aproape 15 miliarde de dolari.

„Roger a fost accelaratorul. Noi, practic, voiam să ne deschidem o ușă și eram siguri că tenisul e următorul sport. Suntem foarte norocoși că Roger s-a îmbarcat în această misiune alături de noi”, a declarat Marc Maurer, fostul CEO al lui On, pentru Forbes, în 2023.

Conform revistei menționate anterior, averea lui Federer ar putea să crească și mai mult datorită investiției sale în NotCo, o companie din Chile care dezvoltă mâncare pe bază de plante și care a atras atenția și a altor celebrități precum pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton.

Originar din Basel, Elveția, Roger Federer a jucat tenis la nivel profesionist în perioada 1998 – 2022, câștigând 103 titluri și 20 de Grand Slam-uri. Cu un bilanț de 1251 de victorii și 275 de înfrângeri, fostul tenismen a fost lider mondial în mai multe rânduri și a câștigat Turneul Campionilor de 6 ori. De asemenea, Federer are o medalie de aur și una de argint la Jocurile Olimpice.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
Ritchie
Ritchie  •  23 August 2025, 21:39

Un adevărat gentleman!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează