SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS / ROMÂNIA-FRANŢA 0-2

La distanţă

Articol de - Publicat sambata, 09 februarie 2008 00:00

Pavel şi Hănescu au pierdut ieri în faţa lui Tsonga, respectiv Gasquet, iar Franţa mai are nevoie de un punct pentru a merge în "sferturi". Pavel a început foarte bine meciul cu Tsonga. Lovituri puternice, precise, multă dorinţă, un serviciu eficient şi mingea simţită excelent. Chiar dacă s-a ajuns la tie-break, românul respira încredere în sine şi în realizările lui. Jocul decisiv i-a stat la discreţie, 7-2, după o gestionare corectă a mingilor proprii şi a erorilor comise de francez. Imediat după încheierea primului set însă, finalistul de la Australian Open a speculat un moment de relaxare al lui Andrei, reuşind break-ul. I-a fost suficient pentru a egala la 1 în bilanţul actelor, românul fiind nevoit mereu să vină din urmă. Meciul s-a deschis şi mai mult, jucîndu-se pe contre, cu sclipiri de fineţe şi tehnică din partea lui Pavel, cu răspunsuri atletice, în forţă a lui Tsonga. Încet-încet, francezul a început să domine schimburile din punct de vedere fizic, el deplasîndu-se cu o mai mare lejeritate pe teren şi ajungînd chiar şi la mingi ce păreau intangibile.

Tsonga concentrat

Aşa a cîştigat şi setul al treilea tot cu 6-4. În actul patru, la 3-2 pentru el, Andrei a avut o şansă mare, 40-0 pe serviciul francezului, trei mingi de break pe care Tsonga le-a anulat însă şi apoi a smuls şi game-ul. Mai mult, a capturat el imediat serviciul românului, desprinzîndu-se la 5-3. Disputa s-a încheiat simetric, cu încă un 6-4 al lui Jo-Wilfried, care în game-ul în care a servit pentru meci s-a concentrat şi a retezat orice încercare de replică.
După dispută, Pavel a ieşit supărat din arenă. "Poate că şi vîrsta a fost de vină, sînt 12 ani între noi, dar eu am încercat să joc cît am putut de bine", a spus el. "Zilele acestea m-am pregătit cu dureri de spate, şi, la cît antrenament am făcut eu, sînt mulţumit că am putut evolua la acest nivel. Acum sînt trist, dar sper ca băieţii de la dublu să ne ţină în meci". Despre Tsonga, românul a recunoscut că se aştepta să-i tremure puţin braţul sau să nu poată servi atît de constant pînă la final.

În reluare

Victor Hănescu a pierdut în faţa lui Richard Gasquet la fel ca anul trecut, la Clermont-Ferrand, în trei seturi. Acum a fost 7-6 (5) 6-4, 7-5 în favoarea francezului. Hănescu a făcut un meci consistent, n-a greşit foarte mult, a reuşit destule puncte spectaculoase atunci cînd a fost suficient de agresiv, însă a ratat anumite şanse şi acestea nu s-au mai întors. La final, Gasquet a recunoscut că pentru el a fost o uşurare să încheie meciul în trei seturi.

ROMANIA-FRANŢA 0-2
Hănescu-Gasquet 6-7 (5), 4-6, 5-7
Pavel-Tsonga 7-6 (2), 4-6, 4-6, 4-6

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (5)
 •  09 Februarie 2008, 11:16

mai fratilor ce rost are sa-l injurati pe pavel. omul a dat ce a putut. si bucurati-va ca inca mai vine sa joace ca are si el o varsta are si probleme cu spatele si din cauza meciurilor astea daca el se accidenteaza sta pe putin iar 3 luni. dar aia din federatie ar trebui sa acorde sanse si catorva tineri, 1-2 in fiecare intalnire, ca toti deodata fara un jucator de experienta nu merge

 •  09 Februarie 2008, 10:44

de pavel nu tre sa vb urat ptr ca ,cand vine sa joace pentru noi (ptr ROMANIA)parca ar fii in primi 10 tenismeni ai lumii.Nu am vazut meciul dar banuiesc ca a jucat mult peste ce joaca el (cand joaca ptr el) iar cu alalalt mai lasati-ol sa se odihneasca ca ii obosit rau bagati altu si daca nu exista un altu nu bagati pe nimeni ala ii varza

 •  09 Februarie 2008, 07:39

mai termina-ti cu batrinul Pavel si cu obositul de Hanescu dati credit tinerilor,dar la f.r.tenis numai banul conteaza.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează