Linia subţire şi roşie

Serena e bine. A trecut prin sperietura vieţii ei de pînă acum, dar e bine. Face zilnic cîte două injecţii cu un anticoagulant, e acasă şi reflectează la ceea ce s-a întîmplat. Medicii i-au descoperit, în urmă cu puţin timp, cheaguri de sînge la plămîni, după ce piciorul i se umflase şi abia mai putea respira. Embolie pulmonară, mai exact. Şocant. Atît de şocant încît fostul lider mondial n-a vrut iniţial să intre la terapie intensivă. Pur şi simplu, nu-i venea să creadă că se ajunsese pînă acolo.

Ca sportivă de top, mezina Williams a avut deseori probleme medicale. A stat multe luni departe de terenuri din cauza genunchiului, a avut întinderi, luxaţii şi traumatisme. De puţine ori a chemat însă medicul pe teren. A dus pînă la capăt meciuri, deşi se deplasa cu greutate. Rareori a abandonat. Nici gînd însă de hematom la stomac. Nici gînd de ceva care să-i ameninţe viaţa atît de brutal.

Anul trecut, după ce cucerea, la Wimbledon, al 13-lea titlu de Mare Şlem al carierei, toată lumea s-a grăbit să socotească, pe degete sau în excel, cam cîte ar mai putea cîştiga Serena în următorii ani. Păstrînd un ritm rezonabil, impus chiar de americancă în sezoanele recente, părea că poate să ajungă în apropierea Martinei Navratilova sau a lui Chris Evert, ambele cu cîte 18 trofee majore. Se vorbea de locul în istorie rezervat Serenei, cam pe la ce pagină s-ar plasa, dacă va fi cu verzale, poză color sau doar în secţiunea de "şi altele".

Toate acestea par mult mai puţin importante acum. În urmă cu 13 ani, cînd regizorul american Terrence Malick se hotăra să mai facă un film după o pauză de două decenii, acesta a ales o temă sensibilă: bătălia de la Guadalcanal, privită dintr-o perspectivă mai degrabă ficţională şi profund umană. Accentul pică pe personaje, pe dramele unice ale fiecăruia, încrustate precum gemele în colierul greu al luptei propriu-zise. Mostre de curaj, rebeliuni aspre, conversaţii dure purtate numai din priviri. Totul pentru a cuceri un deal, pentru a ajunge la cuibul de mitralieră japonez. Cînd soldatul Bell, interpretat de Ben Chaplin, primeşte vestea că soţia vrea să divorţeze, parcă scrisoarea vine din altă lume. Soldaţii se luptau pentru viaţă, iar viaţa însemna în acel moment supravieţuire. Între a fi şi a nu fi nu se găsea decît o linie, roşie şi subţire.

Serena e bine. Nu e în război, însă îşi poartă propria bătălie. O bătălie în care s-ar putea ca tenisul să nu mai existe, în ciuda gîndurilor ei optimiste. La cei 30 de ani pe care îi va împlini în septembrie, timpul nu mai e un aliat în sport. Este însă unul pentru viaţă.