Articol de Maria Olteanu - Publicat sambata, 16 mai 2026 22:06 / Actualizat sambata, 16 mai 2026 22:14
Elina Svitolina (31 de ani, 10 WTA) este campioană la turneul de 1000 de puncte de la Roma. Aceasta s-a impus în fața lui Coco Gauff (22 de ani, 4 WTA) la capătul unui joc de aproape trei ore, scor 6-4, 6-7 (3), 6-2.
Coco Gauff a ajuns în finala de la Foro Italico, după ce a oprit parcursul absolut fabulos al Soranei Cîrstea, pe care a învins-o cu 6-4, 6-3 în semifinale. De partea cealaltă, Elina Svitolina a învins-o cu 6-4, 2-6, 6-2 pe Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA) în penultimul act al competiției din capitala Italiei.
În ultimul act, cele două jucătoare au oferit o finală splendidă, decisivă după trei seturi, răsturnări de situație și dramatism până la ultimul punct. Svitolina a câștigat pentru a treia oară titlul la Roma, după o pauză de 8 ani de la ultimul succes în capitala Italiei, cel care a fost și ultimul ei succes la turnee de categorie 1000.
Înainte, ucraineanca câștigase la Foro Italico după ce o învinsese de fiecare dată în ultimul act pe Simona Halep, în 2017 și 2018.
Elina Svitolina a dat tonul în finala cu Coco Guff
Coco Gauff a început perfect partida din ultimul act de la Foro Italico și a dat impresia că poate controla autoritar primul set. Americanca a realizat break încă din game-ul inaugural, apoi și-a consolidat avantajul pentru 2-0. Deși Svitolina a intrat treptat în ritm și a redus diferența, Gauff a continuat să fie agresivă și a revenit în avantaj după un nou break pentru 3-2.
La 4-2 pentru americancă, finala părea să se îndrepte spre un deznodământ rapid în primul set. Totuși, experiența și calmul Elinei Svitolina au schimbat complet cursul jocului. Ucraineanca a salvat trei mingi de dublu break într-un moment-cheie, apoi a început o revenire spectaculoasă. Gauff a ratat șansa desprinderii decisive la 4-4, deși a condus cu 40-0, iar Svitolina a profitat imediat de ezitările adversarei.
Finalul setului inaugural a fost de-a dreptul incredibil. Svitolina a salvat trei mingi de break într-un game maraton pentru 5-4, apoi a închis setul cu 6-4 după o serie impresionantă de patru game-uri consecutive, într-o manșă care a durat exact o oră.
Setul al doilea a fost o nebunie
Setul secund a continuat în aceeași notă tensionată, cu Svitolina păstrând impulsul moral câștigat la finalul primei părți. Ucraineanca a debutat cu un nou game câștigat și a ajuns la cinci game-uri consecutive în meci, însă Gauff a refuzat să cedeze și a rămas aproape pe tabelă, salvând inclusiv mingi de break în momente extrem de dificile.
Chiar dacă americanca a rezistat excelent sub presiune și a ținut ritmul într-o perioadă în care Svitolina părea să domine schimburile, ucraineanca a continuat să transmită mai multă siguranță în joc. La 3-3, Svitolina a câștigat un game „alb”, în timp ce Gauff a început să își arate frustrarea și să caute soluții la loja sa.
Imediat, Gauff a făcut și ea game „alb” și a egalat la 4. Egalitatea a continuat să se mențină între cele două finaliste, iar Svitolina a ratat șansa de a câștiga finala, după ce a condus cu 5-4.
Gauff a egalat, apoi a făcut break și a luat ea o opțiune serioasă la câștigarea celui de-al doilea set în prelungiri. Ucraineanca a replicat cu rebreak și a împins manșa secundă în tiebreak, unde Gauff a avut inițiativa și a câștigat cu 7-3, trimițând marea finală în set decisiv.
„Uraganul” Svitolina, al treilea titlu la Roma!
Setul decisiv al finalei de la Roma a început extrem de echilibrat, cu Coco Gauff și Elina Svitolina răspunzând una după alta în debutul manșei. Americanca a deschis setul după ce a salvat o minge de break, însă Svitolina a reacționat imediat cu un game „alb”, menținând presiunea ridicată.
Gauff a revenit în avantaj pentru 2-1, dar momentul-cheie al decisivului a venit la 2-2, atunci când Svitolina a rezistat într-un game extrem de dificil și a salvat o minge de break care ar fi putut schimba complet soarta finalei. Din acel moment, ucraineanca a preluat controlul total al jocului.
Svitolina a realizat primul break al setului pentru 3-2, apoi și-a consolidat avantajul și s-a desprins la 4-2, fiind tot mai aproape de trofeul de la Roma. Ucraineanca a continuat să joace agresiv și cu multă încredere, iar pe serviciul adversarei a mai produs un break pentru 5-2, într-un moment în care Gauff a părut copleșită de ritmul impus de adversara sa.
S-a terminat până la urmă 6-2 pentru ucraineancă, nu înainte de a salva trei mingi de break ale lui Gauff, care, dacă s-ar fi apropiat ar fi putut crea pericol. Svitolina nu a mai lăsat loc de surprize și a încheiat meciul după două ore și 52 de minute, câștigând al 20-lea titlu al carierei.
THE CHAMPION IN ROME!!! 💪@ElinaSvitolina | #IBI26 pic.twitter.com/yafs6JpUlI
— wta (@WTA) May 16, 2026
FINAL » Coco Gauff - Elina Svitolina 4-6, 7-6 (3), 2-6
Setul 3:
2-6. SET, MECI și TURNEU Svitolina! Ucraineanca rezistă unui game extrem de complicat, salvează trei mingi de break ale adversarei și câștigă turneul de la Roma!
2-5. Pas uriaș făcut de Svitolina pe serviciul lui Gauff. Ucraineanca este dezlănțuită și mai face un break, iar după pauză va servi pentru titlu la Roma
2-4. Dincolo de jumătatea setului, Svitolina confirmă break-ul și ia o opțiune serioasă la câștigarea titlului la Roma
2-3. Ucraineanca face primul break din setul decisiv și este în față. Urmează să servească pentru a se desprinde
2-2. Svitolina salvează o minge de break și nu îi permite lui Gauff să se desprindă la 3-1 în decisiv
2-1. Gauff își păstrează serviciul și este din nou în față în setul decisiv
1-1. Game „alb” pentru Svitolina, care egalează situația fără probleme
1-0. Gauff începe cu game setul decisiv, după ce salvează o minge de break a adversarei
Setul 2:
7-6. SET Gauff! Americanca câștigă tiebreak-ul cu 7-3 și împinge meciul în set decisiv
6-6. Svitolina face rebreak într-un moment extrem de complicat și setul al doilea ajunge în tiebreak
6-5. Americanca revine în set, o oprește pe Svitolina din drumul spre câștigarea finalei și acum preia conducerea în setul al doilea, cu break, luând o opțiune serioasă la câștigarea acestei manșe și la trimiterea finalei în decisiv
5-5. Gauff rezistă presiunii și nu îi permite adversarei să închidă finala pe serviciul ei. Manșa a doua intră în prelungiri
4-5. Cel mai greu game pe propriul serviciu pentru Svitolina, care salvează inclusiv o minge de break și este la un singur game distanță de titlu la Roma
4-4. Se menține echilibrul în setul secund de la Foro Olimpico și Gauff face și ea game „alb”
3-4. Game „alb” pentru Svitolina. Adversara ei pare fără soluții și discută, dezamăgită, cu echipa ei.
3-3. Sub permanentă presiune, Gauff gestionează foarte bine momentele importante și refuză să cedeze în această finală.
2-3. Svitolina domină schimburile pe propriul serviciu și rămâne în controlul jocului.
2-2. Gauff rezistă într-un game spectaculos. După o dublă-greșeală a americancei, tenismena de 31 de ani a avut două mingi de break, însă Coco a revenit și a egalat.
1-2. Ucraineanca se menține la conducere și pune presiune pe adversară.
1-1. Un nou game extrem de disputat în ultimul act de la Roma! Gauff salvează o minge de break, apoi rămâne în viață și nu îi permite adversarei să se desprindă în startul manșei a doua. Egalitate după un game de peste 10 minute
0-1. Svitolina începe cu dreptul setul al doilea și reușește al cincilea game consecutiv în această finală
Setul 1:
4-6. SET Svitolina! Ucraineanca revine fabulos în finală și de la 4-2 pentru Gauff încheie primul set cu 6-4, în favoarea ei, la capătul a fix 60 de minute de joc.
4-5. Game absolut nebun în finala de la Roma! Gauff are trei mingi de break, dar Svitolina nu se mai păcălește de această dată, revine și își fructifică serviciul. Ucraineanca are pentru prima dată în acest meci avantaj pe tabelă, după ce revine de la 2-4. Urmează Gauff la serviciu, pentru a trimite setul în prelungiri
4-4. Gauff a condus cu 40-0 și a fost aproape să facă 5-3, dar Svitolina și-a recuperat game-ul pierdut la serviciu și a făcut pentru a doua oară în acest prim set rebreak. Din nou egalitate la Roma
4-3. Svitolina salvează trei mingi de dublu break și câștigă până la urmă game-ul pe propriul serviciu, nepermițându-i lui Gauff să ia o opțiune serioasă pentru adjudecarea celui dintâi set al finalei
4-2. Gauff își păstrează serviciul și are din nou două game-uri în față în această finală. Urmează la serviciu Svitolina, pentru a rămâne în set
3-2. Chiar dacă Svitolina are o șansă bună să conducă pentru prima dată în acest meci, Coco Gauff face pentru a doua oară break-ul în finală și este din nou în față
2-2. Ucraineanca face rebreak și egalează la 2. Are șansa de a prelua conducerea pe propriul serviciu
2-1. Svitolina câștigă primul game din acest meci și strânge scorul, dar adversara ei are un break în față
2-0. Gauff confirmă break-ul și nu are emoții pe propriul serviciu. Jucătoarea care a eliminat-o pe Sorana în semifinale este cu doi pași în față în această finală
1-0. Pe serviciul Svitolinei, Coco Gauff face break, după un prim game extrem de echilibrat, de peste 5 minute. Americanca începe cu dreptul marea finală de la Roma și are șansa să se desprindă încă de la început
Start de partidă la Roma după mai bine de o oră de întârziere, din cauza ploii!
UPDATE ora 19:00 » Cele două finaliste au ieșit pe teren, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de start. Meciul urmează să înceapă în câteva minute
UPDATE ora 18:45 » S-a oprit ploaia, a ieșit soarele la Roma, husele de ploaie au fost îndepărtate, iar în circa 15-20 de minute ar trebui să se reia meciul de dublu. La finalul meciului de dublu va începe finala de pe tabloul feminin
UPDATE ora 18:15 » A început ploaia la Roma și finala este amânată cu circa 40-50 de minute. Meciul de la dublu, dintre Hunter- Pegula și Andreeva - Shnaider, a fost oprit în setul al doilea.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.