SPORTURI  »  TENIS  »  WTA CINCINNATI

Sorana Cîrstea, eliminată de la Cincinnati » A pierdut în două seturi cu Iga Swiatek

Sorana Cîrstea // FOTO: Imago
Sorana Cîrstea // FOTO: Imago

Articol de , - Publicat miercuri, 13 august 2025 19:46 / Actualizat miercuri, 13 august 2025 19:56

Sorana Cîrstea (35 de ani, 54 WTA) a fost eliminată în optimile turneului de la Cincinnati de poloneza Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA), scor 4-6, 3-6.

Trecuse un an și patru luni de la precedenta înfruntare din Sorana și Iga, de când jucaseră în turul al treilea tot al unui turneu WTA 1000, cel de la Madrid.

„Mi se pare că scorul a fost mult prea dur pentru ce s-a jucat, am avut multe oportunități. A fost destul de echilibrat meciul, însă din nou cu Iga trebuie ca fiecare șansă să reușești să o iei. Au fost câteva momente în care am simțit că sunt peste ea, dar n-am fructificat ocazia”, spunea românca după o înfrângere la scor sever, 1-6, 1-6.

La Cincinnati, unde Cîrstea și-a îmbunățit semnificativ cel mai bun rezultat anterior, turul 3 din 2009, la debut, cele două s-au găsit iar față în față. Într-o zi cu temperatură mai scăzută decât în precedentele, 28 de grade Celsius care se simțeau la 31, dar cu o umiditate apăsătoare, 66%.

Sorana Cîrstea, prim set curajos în fața Igăi Swiatek

Și meciul a avut o alură în bună măsură diferită. Fără să arate oboseală după trei partide de câte trei seturi, pline de răsturnări de situație, emoții și ambiție, „tricolora” a avut un prim act în care a luptat în destule momente cot la cot cu adversara. Cea care avea mult mai puțin timp petrecut pe teren: practic, a jucat un singur meci, după primul tur liber, victoria 6-1, 6-4 cu Anastasia Potapova, apoi forfaitul Martei Kostyuk, din cauza unei accidentări la încheietură.

Începutul a fost șovăielnic, Sorana cedându-și serviciul din prima, după care a rămas în apropierea campioanei de la Wimbledon din acest an, pândind un moment prielnic pentru re-break. Și au fost trei game-uri în care a părut că poate forța, inclusiv în ultimul, când a ajuns la egalitate.

De fiecare dată însă, Swiatek a știut cum să oprească la timp avântul advers, folosindu-și reacțiile rapide, deplasarea și excelenta viziune asupra terenului. Așa a obținut setul cu 6-4, după 46 de minute, un act interesant, consistent, cu multă reușită pentru poloneză.

16 lovituri câștigătoarea avut Iga Swiatek în setul întâi, față de numai 4 ale Soranei Cîrstea, la capitolul greșeli neforțate cifrele fiind 17 poloneza, 10 românca. La finalul meciului, 24-9 pentru Iga la winners

Sorana Cîrstea, salt de 24 de poziții în clasamentul mondial

Dacă în prima parte a meciului s-a consemnat un singur break și alte două șanse pentru fostul lider mondial, lucrurile s-au schimbat vizibil în continuare. Primele trei game-uri au fost obținute contra serviciului, apoi Swiatek s-a distanțat la 4-1, după încă un break.

Nimic nu era însă decis: sunt suficiente o greșeală-două, câteva momente de deconectare ale numărului 3 mondial și șansele reapar. Așa s-a întâmplat imediat, când Cîrstea a recuperat un break și s-a apropiat la 2-4. A urmat un game complicat de serviciu pentru ea, dar a trecut cu bine testul, arătând reziliență, calm și ciupind un strop de noroc la ultimul punct.

112este locul pe care se află Sorana Cîrstea în clasamentul WTA live, un salt de 24 de poziții față de 136, cum începuse această săptămână

Din nou au fost șanse pentru româncă, ea apropiindu-se din nou la 30-40 pe serviciul advers, apoi însă Swiatek a pus presiune suplimentară și, cu un break alb, a închis meciul, 6-4, 6-3, în o oră și 35 de minute. „Cu Iga trebuie ca fiecare șansă să reușești să o iei”, declarația de la Madrid 2024 se poate aplica și la Cincinnati 2025.

Am jucat multe meciuri cu Sorana, știu că poate lovi mingea foarte bine, foarte rapid, indiferent de suprafață. Știam la ce să mă aștept, de aceea mă bucur că am jucat solid și că am fost constantă pe serviciul al doilea – Iga Swiatek

Închizându-și traseul cu cel mai bun parcurs al ei în turneul din Ohio, Cîrstea va primi 120 de puncte WTA și un cec de 56.678 de dolari.

Desfășurarea meciului Sorana Cîrstea – Iga Swiatek 4-6, 3-6

Setul 2

  • 3-6: GAME, SET, MECI Iga Swiatek! De la 3-4, poloneza a mai câștigat două game-uri și și-a adjudecat meciul
  • 3-4: Sorana a reușit să recupereze un break și să vină mai aproape de Swiatek, însă poloneza se menține în față
  • 1-3: Iga Swiatek reușește să câștige pentru prima dată în acest set pe serviciul Soranei. Face break și se distanțează pe tabelă
  • 1-1: Start echilibrat, cu ambele jucătoare câștigându-și game-urile de serviciu

Setul 1

  • 4-6: Set Iga Swiatek! Poloneza a închis setul după un game echilibrat de serviciu, în care Sorana a ținut-o în șah, dar românca nu a putut face break-ul

  • 4-5: Sorana continuă să rămână aproape de adversara ei, dar nu a reușit să facă break-ul. Cel mai aproape a fost la 3-4, când a avut 30-0. Dar nu a reușit să închidă game-ul și să egaleze

  • 3-2: Swiatek se menține în avans. Poloneza își câștigă din nou game-ul de serviciu și se păstrează în față

  • 1-2: Iga a avut un start de meci mai bun și a reușit să facă break-ul în primul game. S-a distanțat la 2-0, dar Sorana Cîrstea a revenit și a câștigat un game

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (4)
Trandafir
Trandafir  •  14 August 2025, 11:12

Pe 16 august incepe turneul Monterrey WTA 500 . Cristian figureaza pe tabloul principal. Tot atunci Ruse participa la Cleveland WTA 250. sUCCES !

Trandafir
Trandafir  •  14 August 2025, 11:08

Mai este putin si Sorana va participa la GS US OPEN. Pe tabloul principal au fost admise si Cristian si Ruse. In calificari sunt admise Begu, Todoni, Lee, Bulgaru. Succes !

Trandafir
Trandafir  •  13 August 2025, 21:54

A jucat foarte bine, dar.....a pierdut !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează