Luminiţa Paul despre Djokovici: Bucuria fără bucurie

Hai să mai enumerăm o dată. Şapte titluri din tot atîtea turnee jucate anul acesta. 37 de meciuri cîştigate consecutiv. Singurul jucător din istorie care s-a impus în patru turnee Masters 1000 la rînd. Unicul care l-a bătut pe Nadal de două ori pe zgură în acelaşi an. Şi de patru ori în total. Şi pe Federer de trei ori. Şi pe Murray de două. E deasupra tuturor. Novak Djokovici ar merita să fie numărul unu mondial cu prisosinţă şi, probabil, va fi în foarte scurt timp. S-ar realiza un act de justiţie paşnică, o rocadă logică la vîrf, o schimbare susţinută de fapte.

Nimeni nu contestă valoarea actuală a sîrbului. N-ar avea argumente. Ce poţi să spui contra unui tip pe care nu-l poate bate nimeni? Tribunele îl adoră. Copiii îl imită, vor să fie ca el, îi scandează numele. În orice moment, apropiaţii lui, mama, tata, fraţi, antrenor, preparator fizic etc, îmbrăcaţi la fel, ca în uniformă, sînt gata să sară în picioare şi să aplaude respectuos şi ritmat.

Şi atunci, pe cine e Nole furios? Fiecare minge uimitoare pe care o reuşeşte, fiecare set cîştigat şi, în special, fiecare meci victorios îi oferă prilejul unei descărcări a nervilor mai degrabă violentă decît scăldată în fericire. Nole cel drăguţ, simpatic, care-şi îmbrăţişa adversarul la final indiferent de deznodămînt s-a transformat într-o fiară. El nu exultă după victorie. Urlă. Priveşte spre tribună cu o un luciu fix în ochi. E ca şi cum nu ar celebra o izbîndă, ci şi-ar lua, iar şi iar, o revanşă faţă de cineva. Ca şi cum s-ar răfui la nesfîrşit cu acea parte a lumii care nu a crezut în el. Ca şi cum ar spune: "Sînt cel mai bun, în ciuda tuturor!".

Nişte semne s-au arătat acum cîţiva ani, exact în perioada în care Djokovici era implorat pe toate arenele să-i imite pe Nadal, pe Şarapova şi pe alţii şi el o făcea cu plăcere. Atunci, era în timpul US Open-ului 2008, Andy Roddick, cunoscut pentru umorul lui, mai ales de replică, l-a ironizat pe sîrb, spre hazul multora. Reacţia lui Djokovici a fost vehementă şi total lipsită de umor. Ironizatorul nu putea fi ironizat. A părut doar un simptom trecător. A redevenit Djoker, şi-a reglat relaţia cu Andy în vestiar şi gata. Pînă de curînd.
Nole cel glumeţ a inventat acum conceptul de bucurie fără bucurie. Fără zîmbet. Şi e păcat, zău aşa! Joacă atît de bine, e atît de sigur pe el şi lucrurile îi merg atît de bine încît ar trebui să fie generos. Să împărtăşească partea luminoasă cu cei care îi susţin şi îl iubesc. Nu să le răcnească în nas ce tare e el. Asta se vede, oricum, şi cu ochii închişi.