Articol de GSP - Publicat luni, 02 aprilie 2012 00:00 / Actualizat luni, 02 aprilie 2012 12:54
Uneori, schimbările nu fac rău. Poate se va gîndi şi Maria Şarapova la această variantă
Ce-i lipseşte acestei tinere femei? Mai nimic, putem spune, cu acea siguranţă pe care ne-o dă dreptul de a cîntări şi judeca orice persoană publică. Oooo, şi asta e atît de uşor de făcut cînd vine vorba de alţii!
Bani are? Are, slavă Domnului! Din 24 de milioane de dolari cîştigaţi anul trecut, 2,9 vin din tenis, restul inundă conturile graţie numeroaselor contracte publicitare. Frumoasă e? Este. Sănătoasă? Da, cu menţiunea că o accidentare e oricînd posibilă, ca în cazul oricărui alt sportiv de performanţă. Problemele grave au fost lăsate însă în urmă, vezi operaţia la umăr pe care a suportat-o în 2008. Fericită e? Mai mult ca sigur, doar se mărită în noiembrie. Rezultate are? Are şi din astea. E a doua jucătoare a lumii, a făcut deja trei finale anul acesta, toate în turnee importante: Australian Open, Indian Wells, Miami.
Şi atunci, care e problema? Păi, tocmai asta: că a jucat finale. Trei. Dar n-a cîştigat nici una. De două ori a învins-o Victoria Azarenka, actualul număr unu mondial, sîmbătă seară a pierdut în faţa polonezei Agnieszka Radwanska. În nici unul dintre aceste ultime acte rusoaica nu a cîştigat vreun set. Problema nu pare a fi de mobilizare. Dimpotrivă. Uneori, Maria e supramobilizată. Emoţii? Un pic, dar nu decisiv. Şi atunci?
De cînd a apărut în circuitul WTA, la 14 ani, Şarapova a afişat acelaşi stil de joc. Abrupt, agresiv, cu serviciu competitiv şi lovituri iuţi şi puternice din spate. Ţinta ei este să ia cît mai mult din timpul adversarei, să nu-i lase nici vreme şi nici loc de reacţie. A recunoscut-o în numeroase rînduri: "Eu nu intru pe teren ca să aştept greşeala celei cu care joc. Aşa am fost învăţată, aşa sînt eu, îmi voi căuta întotdeauna punctul". O consecvenţă de ani de zile ce merită admirată.
Este însă şi o întreprindere plină de pericol. La cît de ofensive şi de riscante sînt loviturile Mariei, e foarte greu să fii perfect. Inevitabil, apar greşelile. Iar cînd acestea depăşesc reuşitele, totul se complică. Şi se pierd meciuri. Finale. Apare frustrarea. Pentru că Şarapova nu-şi poate domina natura. Pentru ea, răbdarea reprezintă o noţiune tulbure. A auzit de ea, o şi experimentează ocazional, dar nu o acceptă ca alternativă. Şi poate nu e greşit să încerci, cînd şi cînd, şi altceva. Chiar dacă nu-ţi place. O venire la fileu poate? O scurtă? Alţii au făcut-o şi le-a mers bine. Variaţie nu înseamnă trădare, ci soluţie.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
