SPORTURI  »  TENIS  »  WASHINGTON OPEN

Surpriză în primul tur la Washington Open: câștigătoarea din 2025 a Australian Open a fost eliminată!

Madison Keys, eliminată în turul inaugural al Washington Open/Foto: Imago Images
Madison Keys, eliminată în turul inaugural al Washington Open/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 28 iulie 2026 09:20 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 09:22

Madison Keys (31 de ani, 22 WTA), campioana din 2025 de la Australian Open și fostul număr 5 mondial, a fost eliminată în primul tur al Washington Open, după o înfrângere cu 6-3, 4-6, 4-6 contra Liudmilei Samsonova (27 de ani, 70 WTA).

Madison Keys a avut un parcurs solid pe iarbă, ajungând în „sferturi” la Berlin, în „optimi” la Wimbledon și câștigând titlul la Eastbourne. La Londra, americanca a fost învinsă cu 4-6, 6-7 (2) de Linda Noskova, jucătoarea care avea să își adjudece primul titlu de Grand Slam al carierei.

Madison Keys, învinsă în 3 seturi de Liudmila Samsonova, în turul inaugural al Washington Open

Însă trecerea pe hard a fost complicată pentru Keys, care nu a reușit să fie constantă în duelul cu Liudmila Samsonova de la Washington. Sportiva de 31 de ani s-a impus în primul set, dar apoi rusoaica și-a ridicat nivelul jocului și a gestionat mai bine momentele importante.

Prin urmare, după două ore și 26 de minute, Samsonova a dus la capăt surpriza și a câștigat cu 3-6, 6-4, 6-4, calificându-se în optimile de finală ale Washington Open. Mai departe, jucătoarea de 27 de ani se va duela fie cu Xinyu Wang (24 de ani, 42 WTA), fie cu Julieta Pareja (17 ani, 309 WTA).

O altă surpriză consemnată în primul tur al competiției din capitala Statelor Unite ale Americii a fost în duelul dintre Elisabetta Cocciaretto (25 de ani, 71 WTA) și Clara Tauson (23 de ani, 30 WTA).

Cele două adversare au disputat un meci-maraton, care a durat 3 ore și 6 minute și a avut nevoie de 3 seturi. În cele din urmă, Cocciaretto s-a impus cu 4-6, 7-6 (2), 7-6 (2) și s-a calificat în optimile de finală de la Washington.

În faza următoare, italianca se va duela cu Emma Navarro (25 de ani, 26 WTA), care a trecut fără probleme de Sofia Kenin (27 de ani, 116 WTA), scor 6-0, 7-5.

Citește și:
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Liga Națiunilor
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează