SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

VIDEO Marton Fucsovics, campionul en titre, a debutat cu o victorie la Țiriac Open: „Trofeul îl țin în sufragerie. Îl văd în fiecare zi când sunt acasă”

Maton Fucsovics în acțiune FOTO Raed Krishan/Țiriac Open
Maton Fucsovics în acțiune FOTO Raed Krishan/Țiriac Open

Articol de , - Publicat marti, 01 aprilie 2025 16:07 / Actualizat marti, 01 aprilie 2025 21:51

Marton Fucsovics (33 de ani și 90 ATP) s-a calificat în turul al doilea la Țiriac Open, după ce l-a învins pe pe italianul Luca Nardi (21 ani, 93 ATP) cu 6-3, 6-1. Mai departe, îl va întâlni pe Mariano Navone într-o reeditare a finalei din 2024.

Marton Fucsovics, câștigător în 2024 la Țiriac Open, a revenit cu o victorie pe zgura bucureșteană. El l-a învins marți pe italianul Luca Nardi cu 6-3, 6-1 pentru a șasea victorie consecutivă la turneul ATP 250 din Capitala României.

Antrenorul lui Stan Wawrinka, dezvăluiri inedite într-un dialog cu GSP » Pentru care jucător ar plăti bilet să-l vadă evoluând înaintea lui Jannik Sinner
ȚIRIAC OPEN / INTERVIU
Antrenorul lui Stan Wawrinka, dezvăluiri inedite într-un dialog cu GSP » Pentru care jucător ar plăti bilet să-l vadă evoluând înaintea lui Jannik Sinner

„Este bine să mă întorc. Chiar așteptam acest turneu. Am amintiri frumoase de aici. Nu este ușor să-ți aperi titlul. Nu sunt favoritul turneului, dar am jucat bine astăzi, m-am simțit foarte bine pe teren. Sper să pot continua așa.

Baza este un pic cam departe de hotel. Asta e singura problemă. Dar, în general, terenurile sunt foarte bune. Terenul Central este frumos. Ospitalitatea este grozavă. Deci, mă simt bine aici”, a spus Marton.

Marton Fucsovics, campionul en titre, a debutat cu o victorie la Țiriac Open: „Trofeul îl țin în sufragerie. Îl văd în fiecare zi când sunt acasă”
Marton Fucsovics, campion la Țiriac Open 2024, și Ion Țiriac Foto: GSP

El a dezvăluit și unde ține cupa pe care a câștigat-o anul trecut la București: „Trofeul îl țin în sufragerie. Îl văd în fiecare zi când sunt acasă”.

Marton Fucsovics, un an cu accidentări

Între ediția de anul trecut și cea de cum, Marton nu a avut un drum prea lin, el nereușind să mai găsească inspirația și tenisul pe care le-a arătat la Țiriac Open.

Se poate lauda cu un set luat lui Rafael Nadal pe zgura de la Paris la Jocurile Olimpice, în rest a înregistrat înfrângeri încă din primele tururi. A venit în 2025 la București având doar două victorii pe tablourile principale, și un trofeu în challenger-ul de la Manama.

„După ce am câștigat turneul de aici, am avut câteva accidentări și nu am putut juca sută la sută. Am jucat doar turneele importante și cred că am avut un început bun de sezon, am evoluat în câteva turnee challenger pentru a reveni în ritm, ceea ce m-a ajutat să prind încredere. Iar acum mă simt din nou sută la sută”, a spus Marton Fucsovics.

A fost a treia confruntare dintre maghiar și italian în 2025, după ce s-au înfruntat în ultimul tur al calificărilor la Dubai, când s-a impus Marton, și în primul tur pe tabloul principal, când a câștigat Luca.

„Am jucat la Dubai, l-am învins în primul meci, am pierdut în al doilea, iar acum l-am învins din nou. Este un jucător bun, dar fiecare meci este diferit. la acest nivel, oricine poate bate pe oricine, așa că astăzi am avut o zi bună”, a subliniat Marton.

Pe o vreme mai puțin prietenoasă cu tenisul, Marton Fuscovics a simțit nevoia unui strat suplimentar de haine și nici nu a petrecut prea mult pe teren, doar o oră și șapte minute.

Fucsovics-Navone, din nou față în față

Puținii spectatorii l-au aplaudat pe campion, care urmează să-l întâlnească în turul al doilea pe Mariano Navone (24 de ani și 61 ATP), într-o reeditare a finalei de anul trecut de la Țiriac Open.

A fost acum un an. Cu mult timp în urmă. Cred că amândoi suntem jucători diferiți. Va fi un meci greu, asta e sigur, sperăm că rezultatul va fi același”, a subliniat campionul en titre.

Citește și:
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Campionate
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! „Nebunie” la stadion. Informații și imagini de la reporterii GSP
Superliga
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! „Nebunie” la stadion. Informații și imagini de la reporterii GSP
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează