SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Meci între trecut și viitor » Rafael Nadal, 30 de ani, l-a învins ieri pe Alexander Zverev, 19 ani, după cinci seturi pasionante

Articol de - Publicat duminica, 22 ianuarie 2017 00:00

S-a vorbit mult despre confruntarea dintre Nadal și Zverev, mai ales că este văzut ca meciul predării ștafetei de la "bătrănul" spaniol la tânărul german.

A rezultat o partidă de calitate, în care fostul lider mondial a trebuit să apeleze la toate resursele pentru a trece de adversarul său, mai ales că a fost condus cu 2-1 la seturi, dar a revenit și s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-7 (5), 6-3, 6-2 în patru ore și șase minute. "E un rezultat important pentru mine, mai ales că în ultima perioadă am cam pierdut meciurile de cinci seturi", a spus Nadal.

Tânărul german a avut unele probleme în ultimul set, când a avut crampe, care au apărut după cel mai lung schimb de mingi, care a avut 37 de lovituri. "E clar nu a fost un final ideal pentru el, dar din câte am văzut eu a avut probleme doar două game-uri, apoi a început să de miște din nou. Când ajungi să ai crampe, de multe ori e din cauza nervilor. Mi s-a întâmplat și mie de multe ori în carieră", a mai spus spaniolul care în 2009 s-a impus la Melbourne.

Dezamăgirea lui Zverev a fost mare. "Știu că a fost un meci foarte bun, că am luptat amândoi și sunt o mulțime de lucruri pozitive. El este unul dintre cel mai bine pregătiți jucători din istorie, așa că… Evident că-mi doream să câștig, sunt dezamăgit, dar împăcat cu ce am reușit pe teren", a spus Alexander.

Mai departe, în optimi de finală, Nadal îl va întâlni pe francezul Gael Monfils, cu care s-a duelat de 14 ori și a câștigat de douăsprezece. "E numărul șase în lume, nu? A avut un 2016 foarte bun, a început 2017 în forță. O să fie un meci greu, unde trebuie să joc la cel mai înalt nivel", a spus Nadal. Deocamdată nu e gata să predea ștafeta lupilor tineri.

Emoții pentru Pliskova

Karolina Pliskova, cap de serie cinci și una dintre favoritele la victoria finală, a fost condusă de Jelena Ostapenko cu 5-2 în decisiv, dar a reușit să revină și să se impună cu 4-6, 6-0, 10-8. "A fost foarte greu și cred că am avut un pic de noroc pe final. Ea a jucat foarte bine, a fost jucătoarea mai bună, dar sunt bucuroasă că am câștigat și am ajuns pentru prima oară în optimi de finală la Australian Open", a spus cehoaica. Ea a explicat prin ce a trecut atunci când letona în vârstă de 19 ani a servit prima oară pentru meci: "Când a ajuns la 5-2 a început să greșească mai mult, iar eu am încercat să rămân în meci, chiar dacă am aruncat cu racheta și am rupt-o, dar am continuat să lupt și am meritat victoria". În "optimi", Pliskova se va duela cu australianca Daria Gavrilova.

Șase și șapte din zece

Ieri, la Melbourne, s-a încheiat prima parte a turneului, iar de azi-noapte s-a intrat în a doua săptămână de turneu. Pe tabloul feminin, din primele zece favorite șase au ajuns în optimi de finală: Angelique Kerber (1), Serena Williams (2), Karolina Pliskova (5), Garbine Muguruza (7), Svetlana Kuznețova (8), Johanna Konta (9).

Cele care au părăsit competiția au fost Agnieszka Radwanska (3), Simona Halep (4), Dominika Cibulkova (6) și Carla Suarez Navarro (10). La masculin, cea mai mare surpriză a fost eliminarea lui Novak Djokovici (2), căruia i s-au alăturat Marin Cilici (7) și Tomas Berdych (10). Vor juca pentru un loc în semifinale Andy Murray (1), Milos Raonic (3), Stan Wawrinka (4), Kei Nishikori (5), Gael Monfils (6), Dominic Thiem (8), Rafael Nadal (9).

Victoria din noapte

Grigor Dimitrov s-a calificat ieri în optimi de finală la Melbourne, după ce a trecut de Richard Gasquet cu 6-3, 6-2, 6-4. Ineditul din această întâlnire a fost faptul că duelul dintre francez și bulgar a început la miezul nopții în Australia, cel mai întârziat start din istoria competiției, și s-a încheiat aproape de ora două. "În ultima perioadă am probleme cu somnul, pentru că nu reușesc să adorm devreme, de aceea cred că mă simt atât de bine la două noaptea", a spus el glumind pe teren la finalul partidei. Dimitrov, favorit 15, îl va întâlni pentru un loc în sferturi de finală pe Denis Istomin, cel care l-a eliminat pe Novak Djokovici în turul al doilea.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează