SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Mihaela Buzărnescu analizează la rece înfrângerea dramatică în fața Karolinei Pliskova: "Are acest avantaj" + Ce i-a spus antrenorul

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 08 iulie 2018 17:20

Mihaela Buzărnescu (28 WTA) nu-și poate scoate din minte înfrângerea dramatică din turul trei de la Wimbledon împotriva Karolinei Pliskova, pierdută cu 6-3, 6-7(3-7), 1-6, deși a condus și în setul doi cu 4-1.

"Știam că sunt foarte aproape de victorie și au fost câteva mingi unde am riscat și au ieșit un pic afară, acolo m-am simțit un pic mai presată și mi-am pierdut un pic cumpătul. Ea a prins încredere, iar cu astfel de jucătoare nu trebuie să le arăți dacă ești supărată sau dacă ai niște frustrări. I-am dat aripi, cum ar veni. A început să joace mai bine, eu n-am mai schimbat ritmul la fel de des și asta a făcut ca meciul să aibă alt final.

Nu am rămas cu gândul la niște mingi, dar știam că jocul se poate complica dacă nu le fructific și asta s-a și întâmplat. Ea a început să se bucure mult mai mult când mi-a făcut breakul și de acolo a început să fie mult mai greu. Presiunea a fost probabil pe ambele părți. Ea a servit mai bine. Are acest avantaj, datorită fizicului, și cu toate astea, am fost aproape. Dar în momentele cheie a servit bine", a declarat Buzărnescu pentru treizecizero.ro.

Deși a pierdut, Mihaela spune că antrenorul ei, care e chiar tatăl său, a apreciat prestația jucătoarei: "A fost mulțumit de joc și, în general, de cum s-a desfășurat jocul. Doar că trebuia, într-adevăr, să îmi păstrez cumpătul în setul doi, chiar dacă îmi făcuse ea break, era totuși 4-3, cum ar veni eram în cărți, deci trebuia să rămân la fel de pozitivă cum fusesem și până atunci și poate reușeam să-i fac break-ul în următoarele două game-uri, când am avut șanse.

Cam asta a vrut să-mi spună, că trebuie să rămân pozitivă și să am încredere în continuare; mi-a mai spus și faptul că nu am mai reușit să schimb la fel de des. Oarecum, nu mi-am mai păstrat tactica".

Citește și: A început bine, a terminat prost! Buzărnescu, OUT de la Wimbledon după ce a pierdut cu Pliskova: " A fost mult mai bună ca mine timp de un set și jumătate"

Citește și:
A fost Ștefan Kovacs agent secret al Securității și în perioada când îl antrena pe Cruyff la Ajax? Răspunsul CNSAS: „Putea fi reactivat”
Special
A fost Ștefan Kovacs agent secret al Securității și în perioada când îl antrena pe Cruyff la Ajax? Răspunsul CNSAS: „Putea fi reactivat”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
MM Stoica, atac fără precedent la adresa unui fost conducător din Superliga: „Am mai văzut șmecheriți din ăștia”
Superliga
MM Stoica, atac fără precedent la adresa unui fost conducător din Superliga: „Am mai văzut șmecheriți din ăștia”
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
ray51
ray51  •  09 Iulie 2018, 09:18

Spunea Tiriac odata (scuze daca gresesc) ca cine castiga game-ul 7 (in seturi decisive) castiga meciul. Am urmarit de-a lungul vremii si concluzionez (fara explicatii) ca in 80% dintre cazuri, avea dreptate !

opensource
opensource  •  08 Iulie 2018, 22:14
Postat de Andrei Preda pe 08 Iulie 2018, 20:16

Uite asa fara antrenor si piscolg daca avea bafta sa pice cu hsieh o mai facea sa planga o data ...hai s o vedem si cu cherber o data !

Ei tart si tu acuma! Bai de unde naiba apareti voi profesionistii si oracolele astea ale tenisului? :-))))))))

1065808933555529
Andrei Preda  •  08 Iulie 2018, 20:16

Uite asa fara antrenor si piscolg daca avea bafta sa pice cu hsieh o mai facea sa planga o data ...hai s o vedem si cu cherber o data !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează