Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 03 octombrie 2026, 16:52 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2026 16:53
Emil Ruusuvuori (27 de ani, locul 889 ATP) a dispărut din circuit timp de aproape un an, el vorbind deschis în 2025 despre probleme de sănătate mintală prin care a trecut. Acum, finlandezul a dezvăluit motivul absenței îndelungate: o intervenție chirurgicală pentru înlocuirea unui disc la coloana vertebrală.
Disputase cel mai recent meci în noiembrie 2025, atunci când pierdea greu în primul tur al turneului challenger de la Bergamo în fața unui favorit local, Francesco Maestrelli, 4-6, 6-3, 6-7 (3). Apoi a dispărut din atenție, așa cum i se mai întâmplase înainte, dar din alt motiv.
Acum a stat departe de terenuri din cauza unei probleme medicale a cărei soluție a fost, în cele din urmă, o intervenție chirurgicală. Emil Ruusuvuori, cel mai bun jucător finlandez după Jarkko Nieminen (numărul 13 mondial în 2006), ajuns până pe locul 37 ATP, cu două finale ATP în palmares și victorii asupra lui Jannik Sinner, Alexander Zverev și Andrey Rublev, a povestit într-o postare amplă pe Instagram prin ce a trecut.
„Iată-ne, așadar. Operația a avut loc la New York. Nu am vorbit prea mult despre ce s-a întâmplat în culise, dar acum, că am trecut cu bine peste intervenție, simt că este momentul potrivit să vă povestesc”, și-a început el confesiunea.
„În ultimele 10 luni, m-am confruntat zilnic cu dureri fizice, fără să știu ce îmi va permite spatele să fac în fiecare zi, când mă trezeam. Provocarea psihică de a trăi cu durerea, de a nu mă putea mișca și de a concura așa cum am făcut-o toată viața, precum și de a face față incertitudinii cu privire la ce va urma a fost, cel puțin, dificilă”, a explicat Emil.
Emil Ruusuvuori i-a mulțumit lui Sebastian Korda
„După o lungă căutare a celei mai bune soluții și după ce am încercat mai multe metode decât pot număra, sunt cu adevărat recunoscător că Sebastian Korda mi l-a prezentat pe doctorul Sheeraz Qureshi și echipa sa. Împreună, am decis că înlocuirea discului era cea mai bună cale de urmat în situația mea. Sunt extrem de recunoscător că am fost pe mâini atât de profesioniste pe tot parcursul acestui proces”, a continuat jucătorul nordic.

„Acum totul se rezumă la a face lucrurile pas cu pas și a vedea unde mă va duce reabilitarea. Sper că o mare parte din durere a rămas pe masa de operație și că, în curând, voi fi eu cel care va decide din nou cum vor arăta zilele mele”, a încheiat Ruusuvuori.
Sebastian Korda a fost și el operat la coloană de doctorul Qureshi în luna iulie, anunțând pe rețelele sociale că începe recuperarea.
Emil Ruusuvuori și problemele de sănătate mintală: „Am avut primul meu atac de panică în Miami”
Înaintea acestei probleme fizice deranjante, dureroase și potențial periculoase la coloana vertebrală, Emil s-a confruntat cu provocări dure la nivel de sănătate mintală. El își luase o pauză de 6 luni de la tenis, revenind în februarie 2025. În acel timp, nu s-a atins de racheta de tenis timp de 4 luni și jumătate. La momentul respectiv, și-a făcut cunoscut calvarul printr-o postare pe rețelele sociale.
„Am realizat lucruri la care am visat încă de când eram copil, dar echilibrul dintre muncă și recuperare nu a fost corect", a scris el pe X. „Din cauza suprasolicitării, am decis să iau o pauză de la tenis pentru restul anului și să mă concentrez pe sănătatea mea fizică și mintală".
2finale ATP a disputat Emil Ruusuvuori, Pune 2022, învins de Joao Souza, și Hong Kong 2024, când pierdea la Andrey Rublev
Abia când s-a întors la tenis, Ruusuvuori s-a destăinuit în legătură cu problemele sale de sănătate mintală, recunoscând că suferința sa a fost mai mare decât ceea ce împărtășise.
„Când mi-am început revenirea, am decis să nu spun publicului totul despre experiența mea", a notat el pe Instagram în februarie 2025. „Cu toții avem propriile noastre provocări, dar simt că trebuie să împărtășesc câteva gânduri, astfel încât să-mi pot continua povestea mai liber, fără să mă prefac", a adăugat el atunci.
„Nu-mi amintesc aproape nimic despre ultimul meci de la Wimbledon din vara anului trecut, iar scenele încă revin - ultimele le-am retrăit în călătoria mea în Coreea de Sud", a spus, referindu-se la drumul spre Asia din aprilie, când a jucat la Busan și Gwangju.

În iunie 2025, a revenit cu un alt mesaj pe rețelele sociale. „În ultimul an m-am luptat cu unele probleme de sănătate mintală. De fapt, am avut primul meu atac de panică în Miami, în urmă cu aproximativ patru ani", și-a început el la momentul respectiv discursul de un minut și jumătate.
„Încă îmi amintesc acest sentiment ca și cum ar fi fost ieri. Parcă mă sugruma cineva, tremuram, îmi venea să plâng, nu știam ce se întâmplă cu mine. Și chiar am vrut să fug de situație. Am reușit să trec peste asta încă doi ani, până în vara anului trecut, când am fost forțat să iau o pauză de șase luni de la tenis și să mă pun pe mine pe primul loc în viață", a continuat.
„Așa că am căutat ajutor. De atunci, lucrez cu un psiholog în fiecare săptămână. Am vorbit cu mulți alți sportivi, cu multe alte persoane pentru a găsi modalități de a mă ajuta pe mine și, eventual, și pe alții", a subliniat Emil, încheind în notă optimistă cu „nu contează cât de rău vă simțiți, cât de întunecată este situația, va trece. Țineți minte asta și găsiți bucurie și fericire în viață, în lucrurile mărunte. Și amintiți-vă că viața este frumoasă și o puteți face să arate așa cum vă place”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.