SPORTURI  »  TENIS  »  ATP - PARIS

Nadal s-a calificat în "optimi" la Paris, după un meci halucinant cu Almagro

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2009 00:00

Tenismenul spaniol Rafael Nadal s-a calificat, miercuri, în turul 3 al turneului Masters de la Paris, după ce l-a învins pe compatriotul său Nicolas Almagro, în faţa căruia a salvat 5 mingi de meci în setul doi, informează site-ul oficial al competiţiei.

Almagro şi-a adjudecat primul set lejer, cu 6-3, însă în partea secundă lupta a fost mult mai strânsă. După ce Nadal a ratat o minge care i-ar fi dat posibilitatea să-şi adjudece setul doi cu 6-4, scorul a devenit 5-5, iar Almagro a reuşit break-ul şi a avut apoi 3 mingi de meci pe serviciul său. Nadal le-a salvat, adversarul său a ratat încă două mingi de meci, după care setul a ajuns în tie-break, pe care fostul lider mondial l-a câştigat la doi.

Nadal a început setul trei cu un break, însă Almagro a reuşit imediat re-break-ul şi s-a distanţat la 3-1. Nadal a mai reuşit o revenire, egalând la 3, după care Almagro a cerut intervenţia medicului şi s-a întors pe teren, reuşind să preia conducerea cu 5-3. După ce problemele medicale au continuat să-i afecteze jocul lui Almagro, Nadal a revenit din nou, egalând la 5 şi, în final, şi-a adjudecat setul cu 7-5, după un meci care a durat 3 ore şi 14 minute.

Nadal va juca în turul 3 cu Tommy Robredo, care s-a impus cu 6-4, 6-4 în faţa cehului Tomas Berdych.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate

La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga

Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (5)
 •  13 Noiembrie 2009, 11:04

marii jucatori ca si federer nu se omoara cu firea decit atunci cind conteaza, in turneele importante. De aia a ajuns Federer in aproape toate finalele de Grand Slam de anul asta, in afara de cele pe care le a cistigat...

 •  12 Noiembrie 2009, 05:21

Eu am cerut interventia doctorului, nu Almagro. Pe mine m-a bandajat la picior, nu pe el. Voi nu v-ati uitat la meci? De fapt voi va informati de pe site-ul competitiei, ca nu sunteti jurnalisti sa aveti stirile voastre proprii.

 •  12 Noiembrie 2009, 01:29

Cam cate partide credeti ca va castiga Rafala la turneul campionilor? Dar Federer?Evolutiile lor par sa anunte schimbarile in ierarhia de la varf.Djokovic este cu piciorul pe pedala de acceleratie.Poate vi se pare mai comoda intrebarea:Credeti ca Federer sau Rafala vor depasi faza grupelor la Turneul Campionilor?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează