SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2015

No problem! Simona Halep trece şi de Mattek-Sands la Australian Open » N-a cîştigat nici un meci cu adversara din ”optimi”

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2015 11:52

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat în această dimineaţă în ”optimi” la Australian Open, după ce a învins-o pe Bethanie Mattek-Sands, scor 6-4, 7-5.

Mattek-Sands s-a ţinut aproape de Halep în prima parte a meciului. Americanca n-a mai făcut însă faţă jocului după ce Simona a început să crească treptat ritmul. Un break a fost suficient pentru a face diferenţa în primul set.
Halep a devenit mult mai agresivă în a doua parte a meciului şi s-a distanţat la 5-1.

A urmat însă o cădere inexplicabilă. Simona a început să se grăbească şi să greşească destul de mult, iar Mattek-Sands a profitat şi a egalat la cinci. Halep s-a liniştit însă şi a cîştigat rapid ultimele două game-uri necesare pentru a închide meciul.

Românca mai are nevoie de o victorie pentru a-şi apăra cele 430 de puncte obţinute la ediţia de anul trecut pentru calificarea în "sferturi". Pînă acum, Simona şi-a asigurat 240 de puncte în clasamentul WTA şi 175.000 de dolari australieni, aproximativ 125.000 de euro.

În ”optimi”, Halep o va întîlni pe Yanina Wickmayer. Belgianca de 25 de ani a cîştigat fără set pierdut toate cele trei confruntări de pînă acum cu Simona. Meciurile au avut însă loc înainte ca Halep să explodeze şi să ajungă printre cele mai bune jucătoare ale lumii.

Simona Halep - Bethanie Mattek-Sands 6-4 7-5

SETUL II
7-5 Simona nu mai iroseşte oportunităţile şi termină partida
6-5
Halep a reuşit să se calmeze şi a bifat un nou break în faţa americancei
5-5
Simona pare ceva mai precipitată! Se grăbeşte să încheie cît mai repede punctele şi greşeşte destul de mult
5-4
Halep nu forţează şi cedează un nou game la zero în faţa lui Mattek-Sands
5-3
Simona se relaxează şi îi permitei americancei să recupereze un break
5-2
Serviciul o ajută pe Mattek-Sands să mai cîştige un game, însă Halep va servi pentru cîştigarea meciului
5-1
Simona nu mai iartă nimic şi atacă fiecare minge decisiv. Mattek-Sands pare că a abandonat deja lupta
4-1
Mattek-Sands s-a pierdut complet şi îşi pierde serviciul la zero. Partida este ca şi jucată
3-1
Simona e mult mai agresivă şi mai determinată. Pare că vrea să încheie cît mai rapid partida
2-1
Mattek-Sands îşi face serviciul pentru prima oară în acest set
2-0
Halep e irezistibilă în acest moment. O scoate din ritm pe Mattek-Sands cu o scurtă superbă şi continuă cu un atac în forţă cu reverul în lung de linie
1-0
Simona scoate din joben două lovituri absolut magice la fileu şi face break-ul încă din startul setului al doilea
SETUL I
6-4 Mattek-Sands forţează obţinerea unui re-break, însă experienţa lui Halep îşi spune cuvîntul, iar românca izbuteşte să cîştige primul set
5-4
Mattek-Sands rămîne aproape, însă Halep va servi pentru meci. Americanca a cerut intervenţia terapeutului
5-3
Game alb pentru Simona, care începe să o domine pe Mattek-Sands
4-3
Halep forţează pe serviciul adversarei şi obţine primul break al partidei.
3-3
Mattek-Sands nu o menajează deloc pe Halep, însă româncă nu dă semne că ar putea scăpa jocul din mînă
2-3
Simona a început să îşi intre în ritm şi o execută pe Mattek-Sands cu două lovituri superbe. Obţine trei mingi de break, dar adversara ei reuşeşte să le anuleze
2-2
Mattek-Sands îşi procură două mingi de break, anulate cu uşurinţă de Halep
1-2
Adversara Simonei joacă foarte riscant, însă tactica ei dă roade pînă în momentul de faţă
1-1
Game alb pentru Simona, care încearcă să treacă rapid la controlul partidei
0-1
Mattek-Sands începe bine meciul şi îşi face serviciul fără mari probleme
A început meciul!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (115)
bdgeorge
bdgeorge  •  23 Ianuarie 2015, 23:11

47 % castiga trofeul???? interesant la optimism suntem primii.

valeri_gazaev100
valeri_gazaev100  •  23 Ianuarie 2015, 21:41

49% din votanti cred ca simona ia trofeul....hai sa fim seriosi !

mishu_74
mishu_74  •  23 Ianuarie 2015, 17:27
Postat de blue_man pe 23 Ianuarie 2015, 13:44

Si in meciul contra Panova s-a intamplat exact acelasi lucru.Arbitra a strigat aut aiurea,mingea Panovei a fost in teren si s-a repetat tot din acelasi motiv..Chipurile a fost influentata Masha de arbitru ce a strigat aut..Este absurd sa motivezi astfel o decizie,pentru ca efectiv nu ai timp sa decizi daca sa joci functie de ce spune arbitrul in timpul punctului.Returul Mashei tot acela ar fi fost.Sa nu-mi spuna mie cineva ca in cateva sutimi de secunda are timp Masha sa analizeze situatia si sa i-a decizii..

Sunt regulamentele proaste dupa parerea mea, ar trebui schimbate. Si sa se tina cont doar de ce se vede pe ecran. Daca mingea e in teren e buna daca e afara e out. Punct. Ori ei tin cont si de faptul daca a lovit-o jucatoarea sau daca a strigat vreun arbitru de line inainte sau dupa. Si la final arbitrul de centru e decizional. Ceea ce e frustrant pt jucator, cand el vede negru pe alb ca mingea a fost in/out.Si e clar ca apoi joaca nervos si frustrat doar e om. Exact asa s-a intamplat la RG cu Halepeno.In rest, ar trebui sa-i intre 1st service altfel e grav, cand ii intra 1st sevice castiga tot, s-a vazut in ultimul game de ieri, i-a intrat de 3 ori primul serviciu si avea 40-0.Sa speram :)

Vezi toate comentariile (115)
Comentează
Close