SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

VIDEO Descătușare! Djokovic a început să danseze la fileu, după calificarea în semifinale la US Open: „Sper să o facă să zâmbească”

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la US Open! Dans de bucurie la final. FOTO: Imago Images
Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la US Open! Dans de bucurie la final. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 03 septembrie 2025 07:51 / Actualizat miercuri, 03 septembrie 2025 09:42

Novak Djokovic (38 de ani, 7 ATP) s-a calificat în semifinalele US Open, după ce l-a învins în patru seturi pe favoritul gazdelor, Taylor Fritz (27 de ani, 4 ATP), scor 6-3, 7-5, 3-6, 6-4. Meciul a fost spectaculos, dar experiența și rutina sârbului au făcut diferența, aducându-i victoria după aproape trei ore și jumătate de joc.

Meciul a început excelent pentru Djokovic, care a reușit break-ul chiar în primul game pe serviciul lui Fritz.

Acest avantaj i-a fost suficient pentru a prelua controlul primului set și a-l câștiga fără mari emoții, cu 6-3.

VIDEO. Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la US Open! Dans de bucurie la final

Setul secund a adus mai mult suspans. Djokovic a fost din nou primul care a reușit break-ul, în al șaptelea game, pentru 4-3. Fritz a demonstrat însă caracter și, când Nole servea pentru set, a făcut re-break-ul, egalând la 5-5.

Totuși, imediat după aceea, „Jokerul” a obținut un nou break pentru 6-5, iar apoi, pe propriul serviciu, a închis setul cu 7-5.

Fritz a refuzat să cedeze și, în setul al treilea, a jucat cel mai bun tenis al său. A reușit un break în al patrulea game, pentru 3-1, iar apoi nu a mai lăsat inițiativa, câștigând setul cu 6-3 și readucând suspansul în meci.

Setul al patrulea a fost o adevărată bătălie, în care ambii jucători și-au câștigat serviciul până la 5-4 pentru Djokovic.

Atunci, Fritz a servit pentru a rămâne în meci și, deși a salvat două mingi de meci, a cedat în cele din urmă, comițând o dublă greșeală care i-a oferit adversarului game-ul, setul și victoria.

La final, Nole a început să danseze pe teren pentru a sărbători ziua de naștere a fiicei lui, Tara.

Dansul de la final... o să îmi dea o notă mâine. Acasă, facem o coregrafie uşor diferită. Sper să o facă să zâmbească dansul meu, mâine dimineaţă, când se trezeşte

- Novak Djokovic, după momentul inedit de la final

  • La 38 de ani şi 94 de zile, sârbul a devenit cel mai în vârstă jucător din era open care bifează toate cele 4 semifinale ale turneelor majore într-un sezon.

Cu această victorie, Djokovic și-a asigurat o confruntare cu Carlos Alcaraz în semifinale, potrivit sportal.bg. Spaniolul l-a eliminat în sferturi pe Lehecka și continuă un parcurs impecabil la acest turneu, fără să fi pierdut vreun set.

Citește și:
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Campionate
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează