SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

NOVAK DJOKOVIC. Renașterea unui campion: decizii greu de explicat, accidentări și revenirea la cea mai glorioasă perioadă » Cum a redevenit Djokovic un lider + comparație Agassi vs. Vajda

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 05 august 2018 11:30

Sârbul Novak Djokovic, locul 10 ATP, 31 de ani, a cucerit al 13-lea titlu major, după ce a câștigat Wimbledon 2018, întorcându-se la ce făcuse bine înainte. L-a reangajat pe Marian Vajda, care i-a dat aceleași sfaturi pe care lui Andre Agassi i le-a respins.

Odată cu triumful de la Wimbledon, sârbul și-a restaurat complet tabloul de învingător. De luptător. De lider. Chiar de invincibil. De acum încolo, s-au dus în uitare acele momente confuze, prelungite pe aproape două sezoane, în care Djokovic semăna cu oricine, mai puțin cu el.

Novak debil, nervos, nesigur s-a schimbat în Nole răbdător, exact, puternic. Zâmbetul resemnat de la fileu, la închierea meciurilor pierdute, a înflorit în surâsul larg, luminos al campionului. Nu a fost însă o trecere bruscă și nici ușoară. În întreg procesul, sârbul a străbătut etape în care a luat decizii stranii, greu de explicat. În care a cerut ajutorul unor oameni doar pentru a-l sfida. În care reperele erau rătăcite în ceața emoțiilor. 

După ce în 2017 s-a despărțit brusc de toată echipa sa, în frunte cu antrenorul Marian Vajda, care îi era alături de peste un deceniu, a apelat la Andre Agassi. Ulterior și la Radek Stepanek. Avea deja probleme la cotul drept, o accidentare care a crescut în timp, devenind imposibil de ignorat.

Perioada de pauză, măsurată începând cu săptămâna de după Wimbledon 2017, nu au adus alinarea dorită și care funcționase în cazul lui Roger Federer și Rafael Nadal, cu un an înainte. Întors în turnee direct la Australian Open 2018, fostul lider mondial nu a regăsit aceleași vibrații magice ca ale celor doi, care în sezonul anterior disputau finala la Melbourne. Și deruta a continuat. Până la urmă, la fel de brusc, s-a despărțit de Agassi și Stepanek, revenind la Vajda și ceilalți. 

În doar două luni, a rededenit Novak Djokovic. Este interesant însă de revăzut acum, în acest moment de siguranță recăpătată, ce sfaturi i-a dat Agassi și cum le-a primit. Și ce condiții i-a pus Vajda pentru a se întoarce și în ce fel le-a luat în considerare. Comparația oferă un rezultat surprinzător.

Ce i-a spus Agassi

Despre problema la cot: "L-am cunoscut doar așa, cu cotul rănit, mereu erau plasturi și durere. Cred că avea o speranță reală că se va vindeca în mod natural, holistic. Eu personal nu am fost fanul acestei opțiuni", a dezvăluit Andre celor de la The Guardian la un eveniment organizat de Lavazza în iulie. "Nu poți forța pe cineva când vine vorba de corpul său, trebuie să-i înțelegi ezitările, dar sănătatea e ceva de care trebuie să te îngrijești, să iei decizii dificile. Odihna nu avea cum să dea rezultate după estimările mele. Când am văzut rezultatele RMN-ului din august, i-am spus foarte clar că susțin intervenția chirurgicală imediată pentru că ar fi rezolvat problema odată pentru totdeauna". 

Agassi și Stepanek lucraseră la schimbarea serviciului în așa fel încât să se reducă stresul pe articulația suferindă. Nu a fost ceva simplu, "nu erau două zile la rând fără dureri", dar rezultatul a fost un serviciu mai compact. Până la urmă, Novak a ajuns la operație, dar 6 luni mai târziu, în februarie 2018. 

Despre dietă: "Cred că la el curbele de învățare puteau fi mai rapide, dar trebuie să fie ale lui. E genul de persoană care are nevoie să fie unicul stăpân al proceselor prin care trece. Dacă nu are energie sau forță, e ceva ce trebuie să rezolve singur. Întotdeauna am crezut în antrenamentele de forță. Am crezut în necesitatea de a mânca lucruri sănătoase și variate și o anume cantitatea de proteine. Timp de mulți ani, a făcut însă totul în felul său", a detaliat americanul, referindu-se la regimul adoptat de Novak în 2013. Fără gluten, fără lactate, aproape fără zahăr, bazat pe legume, carne albă, pește, fructe, nuci, semințe, năut, linte și uleiuri sănătoase.

În final, Agassi a spus că a realizat la un moment dat că nu mai e parte din soluție, ci din problemă. "Am fost de acord să nu fim de acord de prea multe ori. Așa nu îl ajutam și țineam prea mult la el pentru a-l vedea trecând prin situații în care simt că aș fi putut să fiu de folos, a conchis el.

Ce i-a spus Vajda

Despre filozofie: "Nu am vrut ca Novak să fie influențat de persoane care nu știu ce este tenisul. Tenisul nu se poate baza pe filozofie, e un sport în care e vorba despre un bărbat care înfruntă alt bărbat", a spus antrenorul într-un interviu pentru ziarul slovac Sport. "Dacă vrea să fie un exemplu, calea se descoperă prin repetițiile de la antrenamente, prin meciuri și mentalitate puternică. Când vezi adversarul dincolo de fileu, trebuie să te gândești la cum să-l joci, cum să-l scoți din zona de confort – nu să te gândești la Buddha. Mă bucur că am clarificat această prioritate". 

Despre dietă: "Ne-am îngrijit să mănânce multe proteine. Gebhard Gritsch a lucrat intens cu el și masa musculară a crescut rapid. Novak este un protoptip excelent de sportiv. Are figura atletică ideală pentru tenis, cu fibra musculară perfectă, dar e necesar să-și întărească mușchii. Chiar dacă regimul lui e vegetarian în mare parte, are nevoie și de proteine animale. Fără ele, pur și simplu nu e posibil. De aceea am ajustat dieta, nutriția e adecvată și acum e mult mai compact". 

Gebhard Gritsch a lucrat cu Djokovic din 2009 până în 2017, când a fost concediat odată cu restul echipei. Austriacul e recunoscut drept unul dintre cei mai buni antrenori cu condiția fizică din lume. Novak l-a reangajat anul acesta, la sfârșitul lui aprilie.

Notă: După despărțirea de Agassi, Radmilo Armenulic, fost căpitan al echipei de Cupa Davis a Serbiei, a aruncat cuvinte dure spre fostul număr unu mondial. "M-am opus acestei colaborări din prima zi. Nu a făcut nimic pentru Novak. A plecat pentru că nu știa ce să facă. Nu a lucrat ca antrenor, nu avea rexperiență. Novak joacă mai bine de pe linia de fund și returnează bine, cum putea atunci Agassi să-l ajute?". Alt ex-căpitan, Bogdan Obradovic, s-a aliat acestei linii critice: "Am dreptul să vorbesc pentru că îl cunosc pe Novak de mulți ani, știu ce îi trebuie. Acest tip de asociere nu ar fi putut să funcționeze niciodată".

Concluzie

Pare că totuși sfaturile lui Agassi, unele dintre ele, nu au fost atât de rele. Revenind alături de Nole, Vajda le-a aplicat pentru că, pur și simplu, era ceea ce trebuia făcut. Sârbul avea probabil însă nevoie să îi vină din partea cuiva cu care avusese o bogată și fructuoasă experiență comună, iar această persoană este Marian Vajda. Și, mai presus de toate, să se convingă singur de anumite lucruri. Iar pe el această convingere l-a costat câteva luni bune. Poate chiar câteva trofee. 

13titluri de Grand Slam are acum în palmares Novak Djokovic, cu doar unul în urma lui Pete Sampras

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
valeri_gazaev100
valeri_gazaev100  •  05 August 2018, 14:13

Luminita, ai scris un articol superb. Felicitari !

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  05 August 2018, 13:35

...foarte frumos articol ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează